Euroins a subscris prime de 42 mil. euro
Euroins, companie de asigurări controlată de bulgarii de la Eurohold, a subscris în primul semestru din 2010 prime brute în valoare de 42,3 milioane de euro, în creștere cu 1,5% față de aceeași perioadă a anului trecut, pe fondul creșterii cu 92% a asigurărilor pe segmentul CASCO și property.
Euroins, companie de asigurări controlată de bulgarii de la Eurohold, a subscris în primul semestru din 2010 prime brute în valoare de 42,3 milioane de euro, în creștere cu 1,5% față de aceeași perioadă a anului trecut, pe fondul creșterii cu 92% a asigurărilor pe segmentul CASCO și property.
Compania a încercat să-și diversifice afacerile anul acesta după ce în trecut s-a bazat pe asigurările de răspundere civilă auto (RCA), iar în 2009 a înregistrat pierderi din cauza creșterii daunalității pe acest segment.
“Ne-am bazat și pe o creștere a ponderii deținute de asigurările auto CASCO în portofoliu, alături de o dezvoltare a liniei de asigurări de daune la proprietăți. Astfel, subscrierile pe acest tip de asigurări au crescut cu 92%, în special datorită clienților persoane fizice”, a declarat Alin Bucșa, directorul general al Euroins.
Ponderea asigurărilor CASCO în portofoliul companiei a crescut astfel de la 8,1% în iunie 2009 la 9,5% la jumătatea acestui an, în timp ce asigurările de răspundere civilă au coborât de la 89,3% la 87% din portofoliu. Primele subscrise pe segmentul RCA au crescut însă în primele șase luni cu 63% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Totodată, despăgubirile acordate clienților au urcat cu aproape 45% de la 16,3 milioane de euro în primele șase luni din 2009 la 23,6 milioane de euro ianuarie-iunie anul acesta.
“Creșterea volumului de despăgubiri se datorează în principal îmbunătățirii fluxului de plăți efectuate către clienții noștri care aveau polițe de asigurare de răspundere civilă auto”, a declarat Alin Bucșa, directorul general al Euroins.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026