Eurolines va prelua operațiunile TUI pe piața locală
Eurolines urmează să preia operațiunile din România ale grupului german TUI și să integreze în grup și compania Danubius Travel din Constanța, prin intermediul căreia ajung în România turiștii străini trimiși de TUI, a anunțat miercuri Eurolines.
Eurolines urmează să preia operațiunile din România ale grupului german TUI și să integreze în grup și compania Danubius Travel din Constanța, prin intermediul căreia ajung în România turiștii străini trimiși de TUI, a anunțat miercuri Eurolines.
Danubius Travel a avut în 2009 afaceri de 14,2 milioane de lei (3,35 milioane de euro) și un profit de 50.000 de lei cu un număr mediu de 38 de angajați, potrivit datelor Registrului Comerțului. Eurolines a încheiat în iunie un parteneriat cu TUI Travel PLC, companie înregistrată în Marea Britanie și controlată de grupul german TUI, liderul mondial în domeniul turismului.
Astfel, o cotă importantă din ofertele turistice din agențiile turoperatorului român va fi reprezentată de produsele TUI. Prin tranzacția încheiată, Eurolines va integra și societatea deținută de TUI în România, Danubius Travel, operațiune care nu presupune un transfer de acțiuni.
“Rețeaua de distribuție Eurolines, cele 52 de agenții care constituie baza acestui parteneriat, va funcționa sub numele TUI Travel Center”, a spus Dragoș Anastasiu, proprietarul Eurolines. Danubius Travel din Constanța, societate deținută de TUI Travel PLC, Ciprian Popescu și Camelia Dinu Constanța, va deveni parte integrantă a grupului Eurolines. Potrivit lui Anastasiu, cifra de afaceri a grupului în 2010 a fost de peste 143 milioane lei (34 milioane de euro).
-
Interviu ZF. Nicoleta Deliu-Pașol, directorul de comunicare al BCR: „Mi-ar plăcea ca toți tinerii să înțeleagă că, dacă încep să economisească sume mici, dar de foarte devreme pot să ajungă să aibă semnificativ mai mulți bani decât cineva de 40-50 de ani, care își permite să economisească de 4-5 ori mai mult decât ei”Bănci și Asigurări · 13 noiembrie 2026
-
Prima veste bună după mai bine de un an. Economia începe să își revină: T3 marchează prima creștere economică față de trimestrul anterior, +2,1%, peste așteptări, ceea ce face ca la 9 luni scăderea din prima jumătate a anului să se reducăZF 24 · 13 noiembrie 2026
-
Digi Communications a trecut pe o pierdere de 9 mil. euro în T3 2026, față de un profit de 17 mil. euro anul trecut, deși veniturile au crescut cu 13%, la 633 mil. euroZF 24 · 13 noiembrie 2026