Europa bate Statele Unite la capitalizare bursiera
Capitalizarea burselor europene a depasit-o pe cea a burselor din Statele Unite pentru prima data dupa Primul Razboi Mondial, situatie care poate fi interpretata ca o scadere a dominatiei pietelor de de capital din SUA. Cele 24 de piete bursiere ale Europei, inclusiv cea a Rusiei si cele din tarile emergente din centrul si estul Europei, au ajuns la o capitalizare de 15
Capitalizarea burselor europene a depasit-o pe cea a burselor din Statele Unite pentru prima data dupa Primul Razboi Mondial, situatie care poate fi interpretata ca o scadere a dominatiei pietelor de de capital din SUA.
Cele 24 de piete bursiere ale Europei, inclusiv cea a Rusiei si cele din tarile emergente din centrul si estul Europei, au ajuns la o capitalizare de 15.720 mld. $ (11.819 mld. euro) la sfarsitul saptamanii trecute, conform datelor furnizate de Thompson Financial. Aceasta valoare a depasit-o pe cea de 15.640 mld. $ (11.712 mld. euro) a pietei bursiere din Statele Unite, scrie Financial Times.
Aprecierea monedei unice europene fata de dolar, avansul rapid al pietelor din estul Europei si performantele peste asteptari ale burselor mature sustinute de o apreciere a profitabilitatii companiilor europene au determinat eliminarea diferentei dintre Statele Unite si Europa. “Aceasta schimbare a marcat o miscare seismica a pietelor”, a declarat Ian Harnett de la Absolute Strategy Research, cel care a identificat schimbarea.
“Ultima data cand Europa a eclipsat Statele Unite la capitalizarea bursiera a fost inainte de Primul Razboi Mondial”, a declarat Mike Staunton, istoric al pietelor bursiere la London School of Business. Miscarea se reflecta intr-o schimbare de forte pe piata mondiala a datoriilor, unde activitatea Europei a ajuns din urma si chiar intrecut in anumite cazuri Statele Unite.
Actiunile companiilor europene le-au depasit pe cele din Statele Unite, capitalizarea burselor europene (calculata in dolari) crescand cu 160% de la inceputul lui 2003 pana in prezent, conform Thompson Financial, in timp ce piata bursiera din Statele Unite s-a apreciat cu numai 70,5%. In acest timp, moneda unica europeana s-a apreciat cu 26% fata de dolar.
Europa se afla in urma Statelor Unite din punctul de vedere al indicilor bursieri compilati de FTSE si MSCI, si care sunt utilizati de managerii de fonduri ca indici etalon.
Acesti indici nu influenteaza aproape deloc actiunile care nu pot fi tranzactionate liber pe piata precum cele ale holdingurilor detinute de guverne sau ale familiilor care detin pachete de actiuni importante.
Ieri bursele europene s-au apreciat pentru cea de-a doua zi consecutiv, dupa ce companiile Enel si Acciona se apropie de preluarea companiei spaniole de utilitati Endesa, scrie Bloomberg.
Indicele Dow Jones 600 s-a apreciat cu 0,6%, la 377,85 de puncte, Stoxx 50 a crescut cu 0,6%, in timp ce Euro Stoxx 50, indice pentru cele 13 state membre ale zonei euro, a avansat cu 0,7%.
Indicii nationali s-au apreciat pe toate cele 18 piete bursiere din vestul Europei. CAC 40 din Franta a avansat cu 0,6%, in Germania DAX a crescut cu 0,9%. In Marea Britanie, FTSE 100 s-a apreciat cu 0,5%. Preluarile de peste 44 mld. $ (33 mld. euro) au dus la aprecierea actiunilor companiilor din SUA, dupa ce publisherul Tribune, care detine ziarul Chicago Tribune a fost preluate de investitori privati.
BHP, cea mai mare companie miniera din lume s-a apreciat cu 1,7% la 1.148 pence (16,9 euro). Rio Tinto, cea de-a treia mare companie miniera din lume a crescut cu 2,4% la 2.958 pence (43,7 euro). Xstrata, cel de-al patrulea mare producator de cupru din lume a avansat cu 2,8% la 2.669 pence (39,4 euro).
“Cererea puternica din China pentru metale, in special pentru cupru si nichel, a dus la cresterea valorii actiunilor companiilor miniere”, a declarat Oliver Stevens, director adjunct de tranzactionare al IG din Australia.
Continental, cel de-al patrulea mare producator de anvelope din lume, a avansat cu 4% la 100,52 euro, datorita unor speculatii existente pe piata cu privire la o posibila preluare a companiei de catre un fond privat de investitii.
Pe piata bursiera din Statele Unite indicele Standard & Poor’s 500 Futures s-a apreciat cu 4,7 puncte la 1.438 de puncte, Dow Jones Industrial Average Futures a crescut cu 27 puncte la 12.476 unitati, iar NASDAQ 100 Futures s-a ridicat cu 5,5 puncte, la 1.795,5 unitati.
“S-au inregistrat cumparari masive de actiuni ale companiilor din Statele Unite, pe masura ce brokerii au realizat ca sunt la un pret foarte scazut”, a declarat Joseph Dickerson, analist la Atlantic Equities din Londra.
Europa, peste SUA
Cele 24 de piete bursiere ale Europei au inregistrat o crestere a capitalizarii la 11.819 miliarde euro.
Capitalizarea pietelor bursiere din SUA la sfarsitul saptamanii trecute a fost de 11.712 miliarde euro.
Actiunile companiilor europene le-au depasit pe cele din Statele Unite, capitalizarea de piata a lor crescand cu 160% (calculata in dolari) de la inceputul lui 2003.
Capitalizarea pietei bursiere din SUA s-a apreciat cu 70,5% de la inceputul lui 2003.
In Europa indicele Dow Jones 600 s-a apreciat cu 0,6% la 377,85 unitati.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026