Europa de Vest fierbe
Liderii politici europeni caută cu disperare modalități de a pune capăt sau de a calma criza din zona euro, care începe să afecteze tot mai multe state, dar eforturile sunt îngreunate de neînțelegeri și de interese diferite, așa cum a…
Liderii politici europeni caută cu disperare modalități de a pune capăt sau de a calma criza din zona euro, care începe să afecteze tot mai multe state, dar eforturile sunt îngreunate de neînțelegeri și de interese diferite, așa cum a arătat întâlnirea dintre cancelarul german Angela Merkel și premierul britanic David Cameron. În Grecia și Italia noile guverne conduse de tehnocrați încep munca dificilă de a pune ordine în economie.
Portugalia. Într-o economie afectată de recesiune, premierul Pedro Passos Coelho încearcă să evite reintrarea pe radarul investitorilor. El a anunțat că va lua măsuri pentru a îndeplini obiectivele stabilite de UE și FMI în cadru programului de bailout de 78 de miliarde de euro și plănuiește ca anul viitor să implementeze “cel mai dificil” buget din istorie.
Italia. Noul premier Mario Monti și guvernul pe care acesta l-a propus au câștigat vineri un important vot de încredere din partea Camerei inferioare a parlamentului, la o zi lupă ce și Senatul a acordat un vot favorabil acestui guvern. Monti și noul guvern de tehnocrați caută măsuri prin care să scoată țara din criza financiară în care se află și să reducă datoria de 1.900 de miliarde de euro a țării, scrie CNN.
Spania. În au avut loc ieri alegeri parlamentare, cel mai probabil Partidul Socialist urmând să piardă puterea, conducerea țării urmând să fie preluată de un guvern de centru dreapta care să gestioneze situația economică gravă în care se află țara.
Grecia. Guvernul anticipează un deficit bugetar de 5,4% din PIB pentru anul viitor, în scădere de la 9% din PIB în 2011, cu condiția ca schema de reducere a datoriei de stat de către creditorii privați să fie implementată, potrivit proiectului de buget depus în Parlament de noul guvern. Excluzând efectele rostogolirii datoriilor, proiectul de buget prevede un deficit de 6,7% din PIB pentru anul viitor.
La nivel european, divergențele rămân. Cancelarul german Angela Merkel și premierul britanic David Cameron au exprimat opinii diferite despre soluțiile de rezolvare a crizei datoriilor din zona euro și au recunoscut că nu au reușit să treacă peste divergențele referitoare la introducerea unei taxe pe tranzacțiile financiare.
Cameron a declarat că uniunea monetară are nevoie de “un scut” credibil și ar trebui să se folosească de toate instituțiile pentru combaterea crizei. Merkel a afirmat în schimb că este în favoarea unei abordări “pas cu pas”.
-
Emisiunea ZF Generația Pilon II: Dan Popovici, CIO BT Pensia Noastră: Pentru a intra la o listare, fondurile de pensii așteaptă un free float de 35-40% și o ofertă de 80-100 mil. euroZF Generația Pilon II · 13 noiembrie 2026
-
ZF LIVE: Unde se blochează proiectele de infrastructură publică? Cum se pot face licitațiile mai repede, astfel încât proiectele publice să se facă mai repede?Info · 13 noiembrie 2026
-
Turbomecanica își crește profitul cu 81% în primele nouă luni, la 7,8 mil. lei, dar raportează venituri totale în scădere, sub cele bugetate. Rezultatul net mai mare vine pe fondul cheltuielilor mai mici: compania a renunțat la 130 de angajați în ultimul anBurse - Fonduri mutuale · 13 noiembrie 2026