Europa stă sub semnul unui nou război al gazelor
Rusia și Ucraina nu au reușit să încheie un nou acord în privința furnizării de gaze, lăsând amenințarea unui nou război în acest domeniu să plutească în continuare în aer, scrie KyivPost.
Rusia și Ucraina nu au reușit să încheie un nou acord în privința furnizării de gaze, lăsând amenințarea unui nou război în acest domeniu să plutească în continuare în aer, scrie KyivPost.
Cele două țări foste sovietice vor continua discuțiile pe acest subiect, au anunțat oficialii ruși aflați într-o vizită în Kiev, indicând că Moscova dorește în continuare controlul asupra rețelei de transport al gazelor din Ucraina drept condiție pentru o reducere a prețurilor.
Ucraina depinde într-o măsură foarte mare de importurile de gaze din Rusia, reglementate de un acord pe zece ani încheiat în anul 2009. Țara, însă, care transportă 80% din gazele pe care Gazprom le furnizează Europei, spune că acordul actual este inacceptabil.
Primul-ministru al Ucrainei, Mykola Azarov, a declarat că va deschide acest subiect în timpul vizitei primului-ministru rus Vladimir Putin din această săptămână, însă nu a mai făcut nicio declarație după discuții.
Putin, la rândul său, a invocat un discount acordat deja de Rusia Ucrainei în luna aprilie a anului trecut și a declarat că discuțiile vor continua. “Suntem gata să continuăm dialogul și sunt sigur că vom găsi soluții care să mulțumească pe toată lumea”, a declarat primul-ministru rus.
Oficialii Gazprom au declarat că vor acorda Ucrainei un discount dacă vor primi o participație în cadrul rețelei de gazoducte a țării, tranzacție pe care Kievul a ezitat până acum s-o încheie pentru că îi va lua puterea de negociere.
În aprilie anul trecut, Rusia a acordat Ucrainei un discount de 100 de dolari la 1.000 de metri cubi, însă acesta nu a fost suficient pentru a menține prețurile interne la gaze la un nivel scăzut, guvernul fiind nevoit să le majoreze cu 50% în august.
Precedentul 2009
În luna ianuarie a anului trecut, un conflict privitor la prețurile la gaze între Moscova și Kiev a avut drept rezultat întreruperea livrărilor de gaze din Rusia către Europa timp de aproximativ două săptămâni, afectând imaginea Rusiei ca exportator de încredere și declanșând o căutare de noi furnizori la nivel european.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026