Versiunea completă
Ziarul de Duminică

EUROPAfest 2014/ de Ziarul de duminică

Anul acesta EUROPAfest sărbătorește 21 de ani. 21 de ani în care jmEvents a oferit publicului larg un festival care se remarcă prin muzica live, profesionalism și eleganță.

Ziarul de Duminica · 8 mai 2014 · 4 min de citit

Anul acesta EUROPAfest sărbătorește 21 de ani. 21 de ani în care jmEvents a oferit publicului larg un festival care se remarcă prin muzica live, profesionalism și eleganță. Din anul 2005 EUROPAfest se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Altețelor Lor Regale Principesa Margareta și Principele Radu.

Directorul festivalului, dl. Luigi Gageos declara: „Am creat EUROPAfest cu pasiune și credința că putem reuși. Încă de acum 21 de ani am realizat performanță. Am gândit tot ceea ce am făcut ca și cum ne-am fi aflat pe oricare dintre marile scene ale lumii. Chiar dacă a fost greu, într-o societate în continuă schimbare, era singurul lucru pe care îl puteam face. Rezultatele n-au întârziat să apară, EUROPAfest devenind unul dintre cele mai apreciate festivaluri, atât în țară, cât și pe plan european. Un lucru este cert, EUROPAfest a creat o imagine pozitivă României.”

Sub sloganul „It’s all about live quality music!” festivalul reunește 4 genuri muzicale: jazz, blues, pop și muzică clasică.

În 2014 festivalul a pregătit fanilor multe surprize – 17 zile de armonie, bucurie și emoție cu artiști și muzică de calitate din toată lumea, fiind așteptați peste 300 de invitați din 45 de țări și 4 continente. Festivalul va da startul maratonului de evenimente marca EUROPAfest pe data de 8 mai cu Opening Concert – Ziua Europei și se va încheia pe data de 24 mai cu Gala EUROPAfest, în care evoluează cei mai buni artiști. Cele două concerte se desfășoară la Teatrul Odeon.

Agenda EUROPAfest mai include o serie de evenimente atractive, în care muzica live e singura care contează. Fideli muzicii adevărate, organizatorii pun accentul pe calitate și mai putin pe comercial, lăsând ca sunetele de flaut, contrabas, chitară, vioară sau prezența artiștilor să fie cele care captivează audiența. Fiecare concert e o lecție de viață, o trăire cu momente de magie și atmosferă specială, pe care le iei cu tine dincolo de sala de concerte. Oferta e bogată, seri de concerte care se îmbină într-un mod armonios cu jam sessions, caffe festival, workshop-uri și master-classes.

Agenda

București, Sibiu 8 – 24 mai

8 mai | Concertul de deschidere – Ziua Europei

Zilele de muzică bună încep cu armonie, fast, exuberanță și atmosferă electrizantă. Seara promite momente de răsfăț susținute de numele de afiș ale evenimentului, interpretări inedite și originale, invitați speciali, proiecții și prezentări atractive.

8 – 17 mai | Concerte – Jazz, Blues, Pop

În serile următoare, jmEvents propune concerte de jazz, blues și pop susținute de trupe consacrate din mai multe țări europene.

8 – 23 mai | Caffe Festival & Jam Sessions

Printre cele mai iubite părți ale EUROPAfest se numără și Caffe Festival – concerte spectaculoase în cluburi și cafenele. Prezențe muzicale deja consacrate, dar și din noua generație, vor susține concerte de jazz, blues & pop și jam sessions în mijlocul publicului.

17 – 24 mai | Concerte – Bucharest International Jazz Competition

Cotat între primele 3 concursuri de jazz din Europa, evenimentul este o manifestare singulară în peisajul jazz-ului profesionist din România, aflându-se în 2014 la cea de-a 8–a ediție. Se adresează trupelor și vocaliștilor, având ca scop recunoașterea valorilor jazz-ului internațional. În semifinală au intrat 22 de trupe din 21 de țări. Noua generație a jazz-ului mondial va aduce 8 zile de muzică intensă, 100% jazz and more, pe scena teatrului Excelsior.

17 – 24 mai | Jeunesses International Music Competition „Dinu Lipatti” – flaut

Al doilea concurs desfășurat sub umbrela EUROPAfest este Jeunesses International Music Competition „Dinu Lipatti”, competiție binecunoscută în domeniul muzicii clasice, atât în țară, cât și la nivel internațional. Evenimentul oferă artiștilor vizibilitate și suport într-un moment în care a alege muzica clasică reprezintă o provocare. Aceștia vor evolua în fața unui juriu internațional. În 2014, concursul a înregistrat 140 de flautiști din 38 de țări, număr record, dublu față de orice concurs internațional de flaut derulat în România. Atât cei deja îndrăgostiți de muzica clasică, cât și cei care decid să o descopere prin EUROPAfest, îi pot cunoaște pe viitorii mari clasici internaționali.

19 – 23 mai | workshopuri

Ateliere de jazz, flaut, dar și workshopul „Repetiție generală”, condus de apreciata Margareta Pâslaru.

24 mai | Gala EUROPAfest

Un eveniment de ținută, o seară în care publicul are ocazia să regăsească cele mai apreciate acorduri și cele mai impresionante prezențe. Cu această ocazie are loc și decernarea Diplomei de excelență pentru susținerea culturii, acordată de Casa Regală.

Citește și