Europe Cota unica, un concept ce castiga teren
Europe Cota unica, un concept ce castiga teren
Statele membre mai noi ale Uniunii Europene au inceput sa adopte un sistem fiscal mai simplu, format dintr-o singura taxa, exercitand presiuni asupra “Vechii Europe”, scrie cotidianul economic Wall Street Journal Europe.
Pentru multi vest-europeni si americani, acest sistem este o adevarata erezie: o taxa unica, pe care toti contribuabilii, bogati sau saraci, o platesc pe venit.
Insa, in economiile cu probleme din Europa, acest concept al unei cote unice pentru taxe, sau cel putin ideea unor taxe mai mici si mai simple, castiga teren.
Saptamana trecuta, consilierii din Parlamentul olandez au recomandat impunerea unei taxe unice pe venitul persoanelor fizice cu scopul impulsionarii cresterii economice si reducerii ratei somajului.
In Italia, care se confrunta cu o criza a datoriei publice si un declin economic, principalul consilier pe probleme economice al prim-ministrului Silvio Berlusconi sustine ideea unei cote unice de impozitare pentru sporirea veniturilor si combaterea evaziunii fiscale.
Partidele de opozitie din Republica Ceha si Marea Britanie sunt sustinatoare ale aceleiasi idei, in timp ce Spania si Grecia au inaintat deja planuri de simplificare si reducere.
“Este clar vorba de o competitie in domeniul fiscal”, spune Erik Nielsen, economist in cadrul bancii de investiti Goldman Sachs, referindu-se la jocul de a atrage noi companii prin stabilirea unui nivel mai scazut al taxelor in comparatie cu tarile vecine. “Cred de asemenea ca aceasta tendinta reflecta o schimbare de atitudine in Europa, catre o acceptare mai restransa a unor rate de impozitare ridicate”, a mai spus el.
Miscarea de sustinere a unei cote unice se manifesta cu pregnanta in tarile din estul Europei, tari ce se afla intr-o perioada de tranzitie de la comunism si de la sistemul progresiv de taxe initiat de Karl Marx.
Reducerea taxelor elibereaza fonduri care pot fi cheltuite pe bunuri de larg consum, pot fi constituite in investitii sau noi locuri de munca. In plus, o cota unica atrage investitii straine pentru ca sistemul este mai usor de inteles de catre companiile straine.
Estonia a fost prima cea a adoptat acest sistem. Anul trecut, aceasta a fost urmata de Slovacia. Romania a adoptat acest sistem in acest an. Luna trecuta, Standard& Poor”s a majorat ratingul de credit al tarii la investment grade, indicand incredere in sanatatea sectorului financiar al acesteia ca urmare a acestei schimbari.
Pe masura ce multe din aceste tari devin membre ale UE, se creeaza o presiune asupra membrelor mai vechi in sensul regandirii sistemului fiscal.
Problema este ca aceasta cota unica sa fie destul de scazuta pentru a fi acceptata din punct de vedere politic, dar si destul de ridicata pentru a asigura buna functionare a economiei.
Prin comparatie cu SUA, Europa are mai mult spatiu pentru a-si simplifica sistemul fiscal. catalina.apostoiu@zf.ro
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026