Europenizarea românilor

O carte, este bine s-o spunem de la început, admirabilă din punct de vedere al conținutului, dar și al formei, o carte instructivă, frumoasă, machetată ingenios (trebuie remarcată concepția grafică a lui Vladimir Zmeev), un adevărat obiect de artă, cu minunate ilustrații, dar și cu anexe în care sunt menționați toți domnii din Valahia și Moldova și guvernatorii Transilvaniei, în secolul al XIX-lea, toți șefii de stat ai României, președinții Consiliului de Miniștri, miniștrii de interne, miniștrii de externe, miniștrii de finanțe, miniștrii de război. (Textul acesta îi aparține istoricului Constantin Rezachievici.)

Ion Bulei se ocupă de foarte multă vreme de tema europenizării românilor. A publicat “O istorie a românilor”, în mai multe ediții și în versiuni engleză, franceză, germană, italiană și greacă, “Lumea românească” în două volume, în special cel de-al doilea ocupându-se de subiect, dar și, mai demult, în regimul trecut, “Arcul așteptării”, despre intrarea țării în primul război mondial – în toate demonstrând că românii nu sunt europeni doar geografic și că apetitul spre modernitate le-a fost mereu caracteristic. “Modernitatea – mai spune el – a fost înțeleasă ca fiind vest-europeană, ceea ce era normal, și ca fiind în primul rând o mulțime de forme, ceea ce era insuficient. Românilor nu le lipseau doar casele frumoase pe care le admirau în Occident, le lipsea spiritul european, respectiv occidental. Pentru Emil Cioran, identitatea românească era o identitate second-hand, iar România, o țară unde minorul era modul existenței, și diminutivul – divinitatea. «A fi român înseamnă a fi o ființă cu multă apă în sânge.» Aprecieri dure. Dar nu erau decât dorințe de a transforma o identitate de periferie într-una de centru. De fapt, de a apropia periferia de centru. O construcție intelectuală, aceea a lui Eliade și Cioran, care nu poate fi contrazisă decât printr-o altă construcție intelectuală, care și ea poate fi la rându-i demantelată. Eficient, ea poate fi contrazisă doar cu argumente luate din realitatea imediată. În volumul acesta curge viața modernă reală a societății românești. Dacă nu e prea rapidă această curgere, nu e prea bogat șuvoiul ce vuiește prin trecătorile vechii societăți române, în orice caz, nu se pot contesta încercările de a grăbi mersul istoriei noastre economice, culturale, sociale.”

“Românii în secolele XIX-XX. Europenizarea” are șapte capitole de analizare a temei – “Trezirea națională”, “Modernitatea – între realizări și contradicții”, “România lui Carol I” (de departe capitolul cel mai consistent, cel mai apropiat de sufletul autorului), “Războiul unității naționale”, “România, țară mijlocie a Europei”, “Sub dictaturi”, “Și a venit decembrie 89!” Concluzia: “La o cumpănă de veacuri și milenii, românii sunt din nou la o răscruce. La atâtea popoare, istoria are continuitate. La români, firul ei s-a rupt de prea multe ori. Revenirea, căutarea normalității sunt iarăși la ordinea zilei. Construcția structurilor este din nou luată de la început. Numai că, acum, timpul istoric este mult mai grăbit. Cu mentalitățile noastre, adesea ale timpului agrar, riscăm o mișcare istorică prea lentă. Ceea ce, în acest timp fără răbdare, poate echivala cu imobilismul și încremenirea. Ne vom salva nu neapărat cu inteligența noastră – calitate reală și de atâtea ori invocată, adesea ca o compensație -, ci cu disciplina efortului nostru creator. Trăiesc astăzi în societatea românească elemente disparate de viață tradițională, nostalgii interbelice, structuri și atitudini comuniste, evoluții postcomuniste încă nu bine definite. Speranțele unei regăsiri istorice a românilor nu sunt puține: coeziunea statului lor într-o zonă tulbure, cu granițe în mișcare, capacitatea remarcabilă de receptare a modelelor, poziția sa strategică importantă pentru Europa, încadrarea în noile structuri ale continentului.”

*) Ion Bulei – Românii în secolele XIX-XX. Europenizarea, Editura Litera, 2011