Euroteatru la mijloc de noiembrie în Timișoara
În intervalul 13-21 noiembrie, Timișoara va găzdui Festivalul de Teatru European “Eurothalia”, organizat de Teatrul German din localitate.Chiar dacă dimensiunea proiectului a trebuit adaptată la condițiile financiare actuale, festivalul reunește și în acest an câteva dintre cele mai apreciate producții teatrale din România și din alte spații culturale europene.
În intervalul 13-21
noiembrie, Timișoara va găzdui Festivalul de Teatru European
“Eurothalia”, organizat de Teatrul German din localitate.Chiar dacă
dimensiunea proiectului a trebuit adaptată la condițiile financiare
actuale, festivalul reunește și în acest an câteva dintre cele mai
apreciate producții teatrale din România și din alte spații
culturale europene. Programul festivalului oferă prilejul
întâlnirii cu creațiile câtorva dintre cei mai apreciați regizori
din România și din străinătate, precum Radu Afrim, Alexandru
Dabija, Alexander Hausvater, Radu Alexandru Nica și Andrei Șerban,
alături de spectacole ale Teatrului de Animație Waidspeicher din
Erfurt (Germania) și Teatrului din Opole (Polonia). O secțiune de
spectacole-studio cu producții din München și Arad, un concert cu
Mike Godoroja și expoziția “Foto/Sceno/Grafii” definesc la rândul
lor diversitatea celor nouă zile de
festival.
“Eurothalia” a fost înființat în anul 2009, la inițiativa
Teatrului German de Stat Timișoara.
Biletele se pun în vânzare începând cu 20 octombrie, la
Agenția Teatrului German din str. Alba Iulia nr. 2. Informații
suplimentare se găsesc la adresele www.eurothalia.ro și www.teatrulgerman.ro.
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026