Eva Cerbu (august 1924 - mai 2008)

Eleva a lui M. H. Maxy, pe tot parcursul existentei claselor de desen si pictura conduse de el in anii 40, a asimilat si dezvoltat principiile esentiale, moderne ale invatamantului acestui pictor avangardist. Pentru formarea sa au avut importanta, de asemenea cursurile de specializare urmate sub conducerea lui Al. Ciucurencu in anii ’50.
Eva Cerbu ramane in primul rand ca portretista, nu in sensul neaparat al referirii la anumite persoane cunoscute, ci ca fauritoare a unei lumi populate de fiinte, care, oricat de imaginare ar fi, fac parte din lumea experientei sale si, in cele din urma, se integreaza si in a noastra. Peisajele tratate in imaginile sale sunt strans legate de fapturile portretizate de ea si nu pot fi judecate decat in raport cu ele. Figurile sale au osatura constructiva a geometrizarii moderne, imbinata cu singularizarea tipurilor si universurilor lor sufletesti. Translatia de la pictura in ulei – pe care o abandoneaza relativ repede – la gravura in lemn si linoleum, se sprijina pe caracterizari in conture abrupte, colturoase, sintetice, amintitoare ale gravurii expresioniste germane. In perioada deplinei maturizari, desenul ei se imbogateste cu noi tipuri de delimitare a volumelor, mai invaluitoare, integrand directii mai ample, venite in sprijinul unor portretizari cu inclinatii meditative si definitii bogat nuantate. Folosind un amalgam cu totul personal de tehnici – pastel, pastel gras, tus, guase, tempera, carbune – ea creeaza o magma picturala de rara expresivitate in materialitatea ei originala, concurand din plin la configurarea universului sau personal. Figurile Evei Cerbu raman prezente puternice, greu de inlaturat, cu ganduri si stari de spirit indefinibile si totusi cu mare impact asupra privitorului. Ele nu pot fi uitate.
Sa speram ca operele Evei Cerbu vor putea fi adapostite la un moment dat intr-un viitor muzeu al artei romanesti a veacului XX.