Intru in vârful picioarelor in lojele Sălii Radio, strecurându-mă după draperii astfel incât să nu fiu auzită de organista Jennifer Bate, care testează de două zile potențialul instrumentului care a transformat din nou Sala Radio intr-o catedrală, in seara de 16 martie 2010.
Marea orgă instalată in urmă cu
jumătate de secol la Sala Radio (tip opus 3270), cu cele
aproximativ 7.500 de tuburi și 80 de registre ale sale, a fost
construită de firma Rieger – Kloss Varhany S.R.O. din Cehia,
aceeași care a preluat, 50 de ani mai târziu, recondiționarea
instrumentului. Vorbind cu celebra organistă britanică Jennifer
Bate la inceputul săptămânii, imi dădeam seama că, intr-adevăr, nu
mă gindisem niciodată că orga este un instrument de suflat,
comandat de un pupitru cu claviaturi multiple, și nicidecum un pian
mai complex. Instalată in incinta sălii de concerte in 1960, orga
ajunsese in ultimii ani să nu mai poată fi folosită la adevărata sa
valoare.
Lucrările de reabilitare a ei au
inceput in primăvara anului 2009, când instrumentul demontat a fost
preluat direct din Sala Radio și transportat integral in Cehia, la
firma producătoare. Procesul de reparație s-a incheiat la sfârșitul
lunii decembrie 2009, când orga era deja instalată inapoi in sală.
Când mi se vorbea despre o inșiruire de proceduri precum
“inlocuirea tuburilor fațadei, precum și a unei părți din celelalte
tuburi, refacerea cutiilor de aer, a consolei, inlocuirea
motoarelor pentru furnizarea aerului și a rezervoarelor de stocare
a presiunii aerului, inlocuirea cutiei orgii și a structurii de
susținere a instrumentului”, totul suna relativ abstract. Totuși,
când am revăzut-o instalată complet in sală, la locul ei, in
preajma Crăciunului, oferind scenei arhitectura care a consacrat-o,
mi-am dat seama cu adevărat de importanța acestor
elemente.
Au urmat alte două luni alocate
acordajului, un proces de rafinament și de durată care avea să
finalizeze o investiție ce s-a ridicat la aproape 450.000 de euro
(sursele de finanțare pentru acest proiect – pentru că intotdeauna
se pune intrebarea “de unde au venit banii” – fiind asigurate din
alocația bugetară pentru anul 2009 și din venituri proprii ale
Radioului Public).
Orga de concert a Sălii Radio a
reintregit astfel configurația innoită a Studioului de Concerte
“Mihail Jora”, cea mai mare sală de concerte simfonice și corale
din țară (renovată și ea in 2009), a cărei acustică deosebită o
recomandă ca fiind cea mai potrivită pentru astfel de
manifestări.
Pentru a marca inaugurarea
orgii, Radio România a invitat-o pentru un recital extraordinar de
orgă pe britanica Jennifer Bate, una dintre cele mai cunoscute și
apreciate organiste din lume, care a ales pentru acest moment un
program remarcabil, cuprinzând piese precum arhicunosuta
Toccata
și Fuga in re minor de Johann Sebastian Bach,
Fantezia și
fuga pe tema B.A.C.H. de Liszt,
Preludiu, Fuga și
Variațiuni de Cesar Franck sau
Suita gotică de Leon
Boellmann. Deținătoarea unui repertoriu impresionant in domeniul
orgii, de la lucrări ale secolului al XVIII-lea la compozitori
moderni, Jennifer Bate a susținut recitaluri de succes in peste 50
de țări, aflându-se pentru prima dată in România.
Din impresionanta discografie a
organistei fac parte un CD cu transcripții ale concertelor de
Vivaldi editat de Unicorn-Kanchana, cinci albume cu integrala
lucrărilor pentru orgă de Felix Mendelssohn, integrala creației de
orgă de Peter Dickinson sau dificile lucrări de Olivier Messiaen.
Printre numeroasele distincții dobândite de inregistrările sale se
numără și prestigioasele Diapason d’Or și Premiul Discului acordat
de critica de specialitate din Germania (Preis der Deutschen
Schallplattenkritik). Recent, Jennifer Bate a susținut recitaluri
in Austria, Croația, Franța, Germania, Olanda, Italia, Monaco,
Spania și a susținut cursuri de măiestrie la Universitatea din
Cambridge.
Publicul a avut ocazia de a
reauzi cea mai mare orgă din România și una dintre cele mai mari
din sud-estul Europei după ani buni de tăcere. Mi-a plăcut să
compar interiorul acestei imense orgi de concert, raportat la
domeniul instrumentelor muzicale, cu complexitatea unei “navete
spațiale”, ceea ce poate fi văzut din sală fiind doar fațada, doar
o mică parte a “uzinei” pe care o reprezintă orga și care se
continuă de la lungimea fațadei pe mai mulți metri in
adâncime.
Trebuie să recunosc că,
reascultând-o din postura privilegiată a spectatorului unic de la
repetiții, am reușit să uit complet tot ceea ce se intâmplă in
spatele și dedesubtul scenei, simțind că, de această dată, Sala
Radio s-a transformat, treptat, intr-o catedrală. Un loc in care
merită să pășim mult mai des și cu mult mai mult respect in
viitor.
OLTEA SERBAN-PARAU (n. 12
martie 1969) este muzicolog si critic muzical, actualmente
redactorul-sef al postului public Radio Romania Cultural, dupa ce a
condus timp de 7 ani postul particular Radio Romantic. Semneaza in
continuare rubrici saptamanale in Ziarul de Duminica si
Adevarul literar. Activitatea ei publicistic” cuprinde peste
2.000 de articole aparute in presa scrisa, majoritatea pe teme
muzicale, sute de emisiuni si programe de radio si numeroase
emisiuni si aparitii TV. Este semnatara traducerii si a articolelor
privind compozitorii romani pentru Larousse – Dictionar de mari
muzicieni, si responsabila cu sectiunea muzical” a
Dictionarului enciclopedic. Este membra a Uniunii
Compozitorilor si Muzicologilor din Romania. A fost distinsa cu mai
multe premii, printre care Premiul pentru Originalitatea Profilului
Radiofonic al Consiliului National al Audiovizualului in 2002 si
Premiul pentru Publicistica al Uniunii Compozitorilor si
Muzicologilor din Romania in 2006.