EVENIMENT/ Stampele de pe strada Deziluziei

Când am intrat in Sălile Kretzulescu ale Muzeului Național de Artă (MNAR), am fost abordat conspirativ, după ce am scos aparatul foto, de o duduie insărcinată cu paza și protecția sălii: “De la ce ziar sunteți?” Ii spun. “Dom’le, spuneți-le șefilor dumneavoastră. Tipul ii face praf pe toți corupții ăștia.” După care mă duce de mână până la Capriciul cu numărul 51 (“Se repulen”, “Se dichisesc”, foto 5), care purta următoarea legendă goyescă: “Angajații care fură de la stat se ajută și se susțin unii pe alții. Șeful lor iși intinde gâtul lung și ii acoperă cu umbra aripilor lui monstruoase.” Al naibii Goya ăsta, vizionar, nu glumă. Ca să nu mai vorbesc că știe ca nimeni altul să ajungă la inima publicului, cultivat sau nu. Revolta pictorului de curte Expoziția “Fațete ale conștiinței. Capriciile lui Goya” (deschisă in perioada 26 martie – 30 mai) și organizată de MNAR, Ambasada Regatului Spaniei in România și Institutul Cervantes, aduce pentru prima oară la București seria integrală a faimoaselor gravuri ale lui Francisco de Goya y Lucientes. E vorba despre o serie imprimată in 1929, intr-o ediție limitată, pentru Expoziția Universală de la Sevilla (la “Calcografía de la Escuela Nacional de Artes Gráficas”). In conexiune cu expoziția au fost și vor fi organizate și alte evenimente. Miercuri, 28 aprilie, a avut loc la MNAR conferința “Goya in literatură”, susținută de Leonardo Romero Tobar, profesor la Universitatea din Zaragoza, iar pe 23 mai, de la ora 11.30, in Sala Kretzulescu, va fi proiectat filmul biografic “Goya la Bordeaux”, in regia lui Carlos Saura. Deși figurează, alături de Velazquez, El Greco, Jose de Ribera sau Zurbaran, in galeria celor mai importanți pictori spanioli ai tuturor timpurilor, Goya a fost, precum Durer sau Rembrandt, un desenator și un gravor de excepție. După ce surzește in 1792, iși transformă radical arta (alcătuită, până atunci, din scene religioase, amabile compoziții convenționale sau portrete), creând opere cu tonuri sumbre, ce iscodesc fără menajamente societatea sfârșitului de secol XVIII. Marile teme abordate sunt relațiile amoroase, satira socială și vrăjitoria, expresii majore ale revoluției artistice și estetice din perioada de crepuscul a Epocii Luminilor. Imaginile din “Caprichos”, un adevărat delir al inchipuirii, saturat de monștri, cotoroanțe, păsări de noapte și animale fantaste, sunt un fel de rebus pe suport plastic, a cărui subtilitate suscită incă numeroase intrebări și face posibile imposibile interpretări, vezi “emoționanta” lectură contemporană evocată in debutul acestor rânduri. Stampe cu subiecte capricioase, inventate și gravate de Don Francisco de Goya Spre a ințelege cum se cuvine sensul Capriciilor, ar fi util să incercăm plasarea lor in contextul social și politic al vremii. Traumatizată de un război succesiune și mutilată in ambițiile ei, Spania nu mai este decât o amintire a Secolului de Aur. După un prelung declin, in veacul al XVII-lea, regiuni intinse devin pârloagă, mulți nobili ajung aproape la fel de săraci ca oamenii din popor, cerșetorii umplu străzile, iar locurile de muncă sunt din ce in ce mai rare. Prin plecarea evreilor și expulzarea musulmanilor, breselele cele mai importante sunt dezorganizate. Pradă unei inflații galopante, atinsă de epidemii, răvășită de corupția administrației și de rapacitate, torturată de spaimele induse de Inchiziție, Spania trăiește una dintre cele mai negre perioade ale istoriei sale. Atunci când Gaspar Melchior Jovellanos este numit ministru al Justiției, Goya se simte protejat și, in 1797, incepe realizarea Capriciilor. Terminată in 1799, seria, cu o uriașă forță evocatoare și cu un adânc ințeles filosofic, prezintă un necruțător rechizitoriu la adresa viciilor umane, impotriva superstițiilor, prostiei, corupției, prostituției, minciunilor, nesimțirii celor aflați la putere. Puternic influențat de arta lui Rembrandt, ale cărui gravuri le cunoaște prin intermediul prietenului său Juan Agustin Cean Bermudez, Don Francisco reușește să traducă in această operă serială, ca și magistrul flamand, insondabila emoție și indignare umană. Cu o măiestrie fără egal, in compoziții adesea axate pe direcția unor linii curbe sau diagonale, Goya dezvăluie toate nuanțele grafice imaginabile, de la griul cel mai fin, la negrul infernal. Ordonând umbrele și luminile cu un remarcabil simț al echilibrului intr-un ansamblu care a ajuns să fie apreciat, in egală măsură, pentru calitățile sale tehnice și satirice, Goya a devenit, prin Capricii, un maestru incontestabil in arta gravurii. Seria, imprimată in 1799, se va prezenta sub forma unei culegeri de 80 de piese. Pe 17 ianuarie, artistul semnează de primire pentru vânzarea a patru exemplare, destinate ducelui și ducesei de Osuna, aristocrați mecena, care figurează, in epocă, printre spiritele cele mai iluminate ale Spaniei. Pe 6 februarie, Diario de Madrid anunță apariția colecției de “stampe cu subiecte capricioase, inventate și gravate de Don Francisco de Goya” și precizează că “obiectul” este pus in vânzare, in mod curios, intr-un magazin de parfumuri, la numărul 1, pe Calle del Desengano (Strada Deziluziei), la prețul de 320 de reali. Intr-un text complementar, artistul iși justifică opera afirmând că pictura, ca și poezia, este un excelent “mijloc de a cenzura greșelile și viciile omenești”. In magazinul de mirosuri (deasupra căruia, de fapt, locuiește) sunt propuse spre vânzare 300 de exemplare. Probabil că maestrul iși edita singur lucrarea și dorea să exercite, din prudență, un control total asupra vânzărilor, ocolind circuitul obișnuit de distribuție. Planșele cunosc un succes uriaș, chiar de la apariție. Vânzările curg, iar scandalul nu intârzie să apară. “La Gazeta de Madrid” ghicește cea dintâi, sub aparenta extravaganță a desenelor, o subtilă dar acerbă critică morală a societății spaniole. In Franța se scriu ultimele pagini ale Revoluției, in timp ce, in Spania, Inchiziția arată un interes puternic pentru stampele capricioase. Goya se simte amenințat și retrage lucrările de la vânzare. Ca să se simtă defintiv pus la adăpost, negociază prin intermediul lui Manuel Godoy, in schimbul unei rente pentru fiul său, achiziționarea plăcilor de cupru originale, care vor ajunge in proprietatea lui Carol IV, alături de cele 240 de exemplare nevândute din culegere.

In cele din urmă, plăcile vor fi donate de familia regală și vor ajunge la Calcografia Nacional, instituția care a tipărit cele 80 de stampe in aquatinta și aquaforte prezente acum la București.