Evenimente importante
Evenimente importante pe Bursă
Săptămâna trecută
- Acționarii Fondului Proprietatea (FP) au votat cu un cvorum zdrobitor, de 99%, propunerea Ministerului Finanțelor de distribuire a unor dividende cu o valoare dublă, de 432 mil. lei, față de cea propusă de conducerea fondului.
- Banca Transilvania (TLV) și-a dublat profitul în primul trimestru din acest an, până la nivelul de 31,7 mil. lei. Activele băncii s-au majorat cu 2% în intervalul 31 decembrie 2010 – 31 martie 2011.
- Acționarii OMV Petrom (SNP) au aprobat propunerea conducerii companiei privind distribuirea de dividende în valoare de 1 mld. lei (244 mil. euro).
Săptămâna aceasta
- Acțiunile Fondului Proprietatea (FP), în condițiile reluării de către ANRP a procesului de emitere de titluri de conversie pentru care există cereri echivalând cu 10,7% din capitalul Fondului.
- BRD Société-Générale (BRD), care va prezenta marți rezultatele financiare aferente primelor trei luni din acest an.
- Aerostar Bacău (ARS) va publicat joi indicatorii financiari aferenți primului trimestru din acest an.
Citește și
-
Acum la ZF IT Generation: Urmăriți panelul „Seed, Series A, unicorn: cât de lung e drumul pentru un start-up românesc? Ce finanțează în 2027?” din cadrul ZF Digital 2026. O discuție cu Andrei Manolache - cofondator și CEO DesignVerse, Mihai Vinaga - cofondator și CTO, Veridion și Dan Mărculescu - cofondator și CEO, Footprints AI(auxiliar) · 12 noiembrie 2026
-
Annabella a închis cel puțin 15 magazine dintre cele 87 preluate de la Profi și Mega Image acum doar un anRetail&Agrobusiness · 12 noiembrie 2026
-
ZF DESCHIDEREA DE ASTĂZI. Cum va merge bursa. Urmăriți o discuție vineri, 13 noiembrie 2026, ora 09.30 cu Adrian Codirlașu, președinte, CFA RomâniaBurse - Fonduri mutuale · 12 noiembrie 2026