„Evolution” la Triade/ de Jecza Sorina
Recent a avut loc la noua galerie Triade din Timișoara vernisajul expoziției de pictură a artistului plastic Petrică Ștefan, „Evolution”.
Recent a avut loc la noua galerie Triade din Timișoara vernisajul expoziției de pictură a artistului plastic Petrică Ștefan, “Evolution”.
Petrică Ștefan este masterand la Facultatea de Arte a Universității de Vest din Timișoara, câștigătorul premiului Juventus din anul 2010, decernat de Fundația Interart TRIADE și de Clubul Economic German din Timișoara și, mai recent, al premiului Ars Pontem decernat de fundația omonimă din Hamburg. A expus deja în expoziții de grup în străinătate, la Budapesta, Roma sau Hamburg.Discipol al artistului Cristian Sida, Petrică Ștefan se identifică cu acesta în opțiunea pentru marile suprafețe, vibrate sub tensiunea forței picturalului. Arta sa se poate înscrie pe linia expresionismului abstract, temperat pe alocuri de o doză puternică de lirism, sau irumpând, alteori, în accese violente de culoare.
O materialitate tactilă, grea, încărcată de o senzualitate tragică, alternează cu suprafețe liniștite în care ești invitat la meditație – aceasta este substanța picturii lui Petrică Ștefan. Și, deasupra de toate, impresia privitorului că se află în fața unui artist pentru care arta nu e un spațiu al facilului.
Pictura sa se desprinde puternic de cea a colegilor săi de
generație, atrași de hiperrealismul contemporan, sub semnul marilor
expresioniști abstracți, precum Pierre Soulages sau Georges
Mathieu.
Expoziția a fost deschisă de către Cristian Sida și va rămâne
deschisă până la 10 august 2011.
-
Ediția 13 noiembrie 2026 epaper(auxiliar) · 12 noiembrie 2026
-
Agenția media United Media Services a obținut medalia Platinum EcoVadis și intră în top 1% dintre companiile evaluate la nivel globalZF 24 · 12 noiembrie 2026
-
Grafic: Distribuția geografică a investitorilor în obligațiunile externe în euro lansate de România în noiembrie 2026, pe maturitatea de 8 aniBănci și Asigurări · 12 noiembrie 2026