Versiunea completă
Opinii

Excedentul de cont curent pe primele două luni anunță că pentru România a venit timpul plății

Pentru prima dată din 1990 încoace, România a înregistrat un excedent al contului current ceea ce înseamnă că pentru economie a venit vremea să plătească ceea ce a consumat din exterior până acum.

Sorin Pâslaru · 6 mai 2013 · 6 min de citit

Pentru prima dată  din 1990 încoace, România a înregistrat un excedent al contului current ceea ce înseamnă că pentru economie a venit vremea să plătească ceea ce a consumat din exterior până acum.

În fiecare dintre cei 23 de ani din perioada 1990-2012, contul curent a fost pe minus și a fost acoperit din intrări de capital extern.

“Acoperirea deficitului balanței de plăți curente prin mișcări de capital reprezintă , de fapt, o trecere a unei părți din sarcinile actuale asupra viitorului”, scria profesorul Victor Bădulescu în 1946 în “Tratatul de politică comercială”, citat de profesorul Ioan Popa în manualul de “Tranzacții Comerciale Internaționale” publicat la Editura Economica în 1997.

Deci în toți acești ani, în care deficitul balanței de plăți curente a fost acoperit prin mișcări de capital, statul, firmele private și oamenii “au trecut” în viitor sarcinile pe care le-au avut. De fapt, au tot amânat plata. În 2013, gata. A venit vremea scadenței.  A rambursărilor și a constituirii de rezerve în vederea rambursărilor viitoare.

“O asemenea atitudine – de trecere a unei părțI din sarcinile actuale asupra viitorului – nu poate dura infinit, deoarece dintr-o tendință inerentă a economiei de piață de a realiza echilbirul general economic, din «jocul» factorilor economici rezultă și echilibrul de balanță”, scrie în continuare profesorul Ioan Popa în manualul de Tranzacții.

Pe primele două luni din 2013, contul curent sau balanța de plăți externe curent, care exprimă relația “fizică”, “materială” a economiei cu exteriorul, a fost plus 327 de milioane de euro, față de -627 de milioane de euro pe primele două luni din 2012.

Contul curent include intrările și ieșrile de bunuri și servicii (transport, turism, asigurări), de venituri (din muncă, din investiții pe bursa sau din investiți directe) și transferuri (bani trimiși de românii care lucrează în străinătate și fondurile europene).

Contul de capital și financiar, care echilibrează contul curent (când este unul pe plus, celălalt este pe minus), include mișcările de active, investițiile directe sau de portofoliu, creditele comerciale sau creditele de la FMI, precum și modificarea activelor de rezervă ale băncii centrale.

Teoretic, cele două ar trebui să fie egale, dar cu semn schimbat. Dacă o economie imporță mașini de un miliard de euro pe an de exemplu și nu exportă grâu decât de 800 de milioane de euro iar pentru restul de 200 de milioane de euro se împrumută de la o bancă din străinătate, atunci la contul curent apare un deficit de 200 de milioane de euro iar la contul de capital și financiar un excedent de 200  de milioane de euro. Deci balanța este echilibrată.

Însă cele 200 de milioane de euro pot fi obținute din vânzarea a 100.000 de ha de pământ, și atunci iar apare plus 200 mil. euro la contul de capital și deci echilibrul balanței de plăți.

Este ceea ce a făcut România din 1990 până acum. Sigur, nu a importat numai autoturisme (ba a și exportat și exportă), ci și utilaje sau echipamente, dar a fost tot timpul pe deficit curent extern, acoperit din împrumuturi externe sau vânzări de active.

În anii cu cea mai rapidă creștere economică din perioada 2007-2008, deficitul de cont curent a ajuns la 16 miliarde de euro pe an, față de 2-3 miliarde de euro în anii anteriori.

Cum datele privind tranzacțiile de mărfuri provin de la Vamă iar cele privind tranzacțiile de capital și financiar vin de la bănci, de multe ori sunt diferențe. Capitolul de erori și omisiuni compensează diferența. Este interesant că au fost ani (1997, 1999, 2011)  în care circa jumătate sau chiar mai mult din deficitul contului curent  au fost intrări trecute la Erori și Omisiuni, adică surse de finanțare neidentificate practic dar care au permis importurile de bunuri și servicii.

Ce s-a întâmplat însă în 2013 ?

Plusul de la contul curent de pe primele două luni de 327 de milioane de euro, față de -657 milioane de euro pe primele două luni din 2012, înseamnă de fapt o îmbunătățire  totală în ultimul an = de circa 980 milioane de euro (327 +657) provenită din trei direcțîii.

Prima direcție –  o îmbunătățire a balanței fob de bunuri șI servicii de la -756 mil. euro la -24 mil. euro (aproape echilibru!), deci circa 730 de mil. euro îmbunătățire.

A doua direcție  –  o reducere a deficitului la venituri de la -274 mil. euro la -210 mil. euro, deci o îmbunătățire de circa 60 de milioane de euro.

A treia direcție – transferurile curente au fost pe plus cu 559 mil. euro, față de 372 de milioane de euro în primele două luni din 2012, deci o îmbunătățire de circa 190 de milioane de euro.

Și iată, 730+60+190=cele 980 de milioane de euro îmbunătățirea “mare” a deficitului de cont curent și explicația transformării sale practic din deficit în excedent.

În cadrul fiecărei direcții există explicații și mai detaliate. Spre exemplu, îmbunătățirea balanței de bunuri și servicii se datorează pe de o parte diminuării cu aproape 500 de mil. euro a deficitului pe bunuri iar pe de altă parte trecerii serviciilor de pe deficit de -115 mil. euro pe excedent de 152 de milioane de euro, deci o îmbunătățire de 260 de milioane de euro a sectorului servicii la extern.

Ce intră la servicii? Transport (îmbunătățire de 60 mil. euro) turism (îmbunătățire zero) și…alte servicii (îmbunătățire de 200 de mil. euro). “Alte servicii” înseamnă, conform manualului: taxe și speze portuare și aeroportuare, reclamă, servicii de poștă și telecom, comisioane bancare, asigurări și reasigurări internaționale.

În sumă, toate au avut ca rezultat plus “deasupra liniei”, cum se spun economiștii care analizează balanța de plățI , și, tot pentru prima dată, minus sub linie, adică la contul de capital șI financiar: -33 de milioane de euro pe primele două luni din 2013.

Adică exact ce spune manualul citat mai sus că se întâmplă în caz de excedent al contului curent: “(1) un export de capital sub formă de investiții în străinătate sau împrumuturi acordate altor țări; (2) o sporire a rezervelor monetare internaționale ale țării sau (3) o reducere a propriei datorii față de străinătate”.

Varianta (1) cade. Rezervele băncii centrale au crescut într-adevăr cu 1,1 miliarde de euro în perioada menționată iar reducerea datoriei față de străinătate nu înseamnă altceva decât “scadența”: 620 de milioane de euro rambursări către FMI.

Citește și