Excesul de lei pune presiune pe dobanzi
Dobanzile pe termen scurt s-au prabusit ieri pe piata monetara pana la niveluri de 2%-4% pe an, pe fondul excesului de lichiditate, insa aceasta scadere nu a influentat evolutia cursului, leul inregistrand inca o apreciere usoara. "Sunt multi lei in piata
Dobanzile pe termen scurt s-au prabusit ieri pe piata monetara pana la niveluri de 2%-4% pe an, pe fondul excesului de lichiditate, insa aceasta scadere nu a influentat evolutia cursului, leul inregistrand inca o apreciere usoara.
“Sunt multi lei in piata. Sfarsitul perioadei de constituire a rezervelor minime obligatorii s-a suprapus acum cu scadente importante ale unor emisiuni mai vechi. Dobanzile ar trebui sa revina insa la niveluri mai bune chiar in prima parte a saptamanii urmatoare, cand va incepe o noua perioada de constituire a rezervelor”, a comentat un dealer.
Astfel, in ultimele sedinte au ajuns la scadenta emisiuni anterioare care totalizeaza aproape 9,48 miliarde de lei (peste 2,7 miliarde de euro).
Volumul depaseste sumele sterilizate la inceputul saptamanii de BNR, care a atras depozite pe o luna in valoare de 4,3 miliarde de lei (1,2 miliarde de euro), iar excesul de lei pune presiune pe dobanzi. Scaderea ratelor a fost chiar mai abrupta decat se asteptau jucatorii.
Inca din sedinta de marti ratele au coborat abrupt de la 7%-8% in prima parte a sedintei de tranzactionare, la 4%-6% pe an la finalul zilei.
Piata valutara nu a reactionat insa la aceste fluctuatii, leul marcand o apreciere usoara in fata euro. BNR a calculat un curs de 3,4814 lei pentru un euro, cu 0,59 bani mai putin decat in ziua anterioara.
Dolarul a pierdut 2,7 bani, pana la 2,8171 lei.
Inca din a doua jumatate a sedintei de tranzactionare de marti cotatiile au coborat de la 3,49 lei pentru un euro spre 3,48/3,485 lei pentru un euro. Nivelul a fost mentinut si in prima parte a sedintei de ieri, iar spre sfarsitul zilei euro a coborat usor, la 3,4790/ 3,4840 lei pentru un euro.
Dealerii spun ca sedinta de tranzactionare a decurs din nou calm, volumele fiind reduse.
Operatiunile interbancare au totalizat 131 de milioane de euro marti, fata de 32 de milioane de euro, inregistrat luni, cand pietele internationale au fost inchise, iar majoritatea clientilor nerezidenti nu si-au facut simtita prezenta.
Piata a inregistrat marti un deficit de 18 milioane de euro, pe fondul unor vanzari catre clienti de 618 milioane de euro. In aceste conditii, volumul total tranzactionat pe piata a urcat la 749 de milioane de euro, sensibil peste media ultimelor zile.
Pe pietele internationale dolarul a recuperat o parte din pierderile din ultimele zile, cotatiile coborand de la 1,2350 dolari/euro in primele ore ale zilei la 1,23 dolari/euro.
Moneda americana a pierdut teren dupa publicarea unui raport care indica o racire a pietei imobiliare, insa cresterea accentuata a preturilor din martie a reaprins asteptarile pentru noi majorari de dobanda din partea Bancii Federale a SUA.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026