Versiunea completă
Companii

Exclusiv online: Când va reveni consumul pe creștere?

“Sub nicio formă anul acesta”, este răspunsul pe care managerii din industria alimentară îl dau atunci când sunt întrebați despre estimările personale cu privire la evoluția consumului pe termen scurt. Care sunt motivele care îi determină pe producători să nu fie optimiști în ceea ce privește revenirea rapidă a consumului?

Diana Tudor Stoica · 6 august 2010 · 2 min de citit

“Sub nicio formă anul acesta”, este răspunsul pe care managerii din industria alimentară îl dau atunci când sunt întrebați despre estimările personale cu privire la evoluția consumului pe termen scurt. Care sunt motivele care îi determină pe producători să nu fie optimiști în ceea ce privește revenirea rapidă a consumului?

O mare parte a managerilor aflați la conducerea celor mai mari companii din industria alimentară susțin că efectele majorării TVA vor începe să fie resimțite abia din această toamnă.

“Va fi foarte greu anul acesta pe piața lactatelor. Creșterea prețurilor la materiile prime corelată cu creșterea TVA și scăderea puterii de cumpărare vor afecta vânzările locale de lactate”, a declarat Yannis Mythis, directorul general al producătorului de lactate Brailact, care deține brandul Brenac. Opinia sa a fost împărtășită de Shmulik Porre, președintele Tnuva România și Raul Ciurtin, președintele Albalact- producătorul lactatelor Zuzu și Fulga, la anunțarea rezultatelor financiare din primul semestru al acestui an ale companiilor pe care le conduc.

Nici pentru industria panificației nu se anunță vremuri mai bune, în condițiile în care prețul grâului crește de la zi la zi iar costul grâului reprezintă peste jumătate din cel al făinii, principala materie primă folosită în panificație.

De aceea, tot mai mulți producători estimează că 2011 va fi un an cel puțin la fel de greu ca anul acesta, iar semne de revenire vizibile vor apărea în cel mai bun caz începând cu 2013. Ei își argumentează opiniile, menționând că economia României se poate dezvolta prin creșterea exporturilor și creșterea investițiilor în infrastructură, în condițiile în care segmentul construcțiilor a fost puternic lovit de criza economică și majoritatea investițiilor în acest domeniu au fost oprite.

Viziunea oamenilor de afaceri și a șefilor de companii asupra evoluției economiei și a consumului s-a schimbat însă radical în ultima jumătate de an ca urmare a măsurilor de austeritate puse în aplicare de guvernul român. Spre comparație, cu aproximativ opt luni în urmă, la finalul anului 2009, 75% dintre managerii contactați de Ziarul Financiar pentru a estima evoluția economică a României în 2010 vorbeau de creșteri de câteva procente. În prezent, situația este exact opusă.

Citește și