Versiunea completă
Eveniment

Executarea conturilor FNI

Executarea intregii sume din conturile FNI de investitorii care au obtinut recuperarea banilor in justitie ar insemna prejudicierea celorlalti, deoarece s-ar putea retrage sume necuvenite, reprezentand detinerile altor deponenti, se arata intr-un comunicat al Consiliului de Incredere al FNI

Ziarul Financiar · 10 noiembrie 2003 · 1 min de citit



Executarea intregii sume din conturile FNI de investitorii care au obtinut recuperarea banilor in justitie ar insemna prejudicierea celorlalti, deoarece s-ar putea retrage sume necuvenite, reprezentand detinerile altor deponenti, se arata intr-un comunicat al Consiliului de Incredere al FNI. O parte din investitorii fondului au solicitat in instanta recuperarea detinerilor de la FNI, SOV Invest, AVAB si CEC, castigand dreptul de a executa contractul de fidejusiune/cautiune pentru a-si recupera banii. “Intr-unul dintre respectivele dosare investitorii au solicitat recuperarea detinerii de la FNI, SOV Invest, AVAB si CEC, iar instanta, in respectul legii si al adevarului, pe buna dreptate le-a aprobat cererea, obligand la plata in solidar de catre cele patru parti a detinerii respective. Totusi, in ciuda faptului ca aceeasi instanta impune excutarea contractului de fidejusiune/cautiune, respectiva nu face alte precizari privind separarea vinovatiei fiecarei parti parate (Dosarul 338/2002, Curtea de Apel Bucuresti). Prin urmare, obligarea de plata in solidar poate duce la confuzii si chiar abuzuri”, mentioneaza comunicatul. Consiliul FNI nu neaga drepturile celor care vor sa-si recupereze investitia, dar atrage atentia ca “investitorii unui fond au drepturi egale, inclusiv acela de a-si recupera detinerile la zi in fond, pe principiul echitatii”. In prezent, FNI este lipsit de resurse de aparare juridica, activele sale fiind blocate de Parchet, fapt care impiedica luarea unor masuri de protectie a investitorilor care nu au apelat la justitie, se mai arata in comunicat. Mediafax

Citește și