Versiunea completă
ZF 24

Exportatorii și importatorii: Deprecierea leului este temporară. Vrem stabilizarea cursului

Secretarul general al Asociației Naționale a Exportatorilor și Importatorilor din România (ANEIR), Mihai Ionescu, consideră că deprecierea leului este temporară, întrucât nu sunt motive pe termen mediu și scurt pentru menținerea acestui nivel, și spune că exportatorii nu sunt fericiți pentru că stabilitatea cursului este "singura ancoră" de la începutul crizei, informează Mediafax Business.

Ziarul Financiar · 30 iunie 2010 · 1 min de citit

Secretarul general al Asociației Naționale a Exportatorilor și Importatorilor din România (ANEIR), Mihai Ionescu, consideră că deprecierea leului este temporară, întrucât nu sunt motive pe termen mediu și scurt pentru menținerea acestui nivel, și spune că exportatorii nu sunt fericiți pentru că stabilitatea cursului este “singura ancoră” de la începutul crizei, informează Mediafax Business.

“Eu sunt sigur că este o depreciere de moment (…). Teoretic ar trebui să fim fericiți că a crescut cursul, dar nu suntem pentru că am avut experiențe în trecut când creșterile de curs au creat un entuziasm în rândul exportatorilor, care au început să semneze contracte cu speranța că vor și încasa bani mulți, iar când a fost să încaseze (…) au constatat că între timp leul s-a apreciat și din cauza evoluțiilor de curs am pierdut cam 7.000 de firme în ultimii doi ani”, a spus Ionescu la un seminar economic.

El a precizat că nu pledează pentru “această depreciere atât de voioasă” a leului, pentru că nu consideră că există motive pe termen mediu și lung pentru acest curs.

Totodată, Ionescu a arătat că nu este de acord cu o evoluție bruscă a cursului, ci cu un nivel de 4,1 – 4,3 lei/euro, cu variații temporare de ambele extreme ale intervalului. Citiți mai multe pe www.mediafax.biz.

Citește și