Versiunea completă
ZF News

Exporturile, aproape de maximul istoric în noiembrie. Importurile s-au prăbușit

Exporturile au dat semne de revenire spre finalul anului trecut și au ajuns în luna noiembrie la 4,2 mld. euro, al doilea maxim istoric lunar, în timp ce importurile au frânat puternic, indicând o înrăutățire a cererii interne.

Claudia Medrega · 9 ianuarie 2013 · 3 min de citit

Exporturile au dat semne de revenire spre finalul anului trecut și au ajuns în luna noiembrie la 4,2 mld. euro, al doilea maxim istoric lunar, în timp ce importurile au frânat puternic, indicând o înrăutățire a cererii interne.

Maximul istoric lunar la exporturi, de 4,21 mld. euro, s-a înregistrat în luna septembrie 2011.

Față de noiembrie 2011, exporturile au crescut cu aproape 1% la valorile exprimate în euro (5,3%, în lei), în timp ce importurile au scăzut în noiembrie cu 9,5% în euro (5,5%, în lei).

“Exporturile au avut o performanță bună în luna noiembrie 2012, nivelul lunar de 4,2 mld. euro fiind al doilea cel mai ridicat pe toată seria istorică. Creșterea exporturilor a fost însoțită și de o majorare a cifrei de afaceri din industrie datorită unor rezultate bune în industria prelucrării petrolului, auto, chimică și farmaceutică”, a comentat Eugen Sinca, analist la BCR.

Nivelul ridicat al exporturilor în euro a fost influențat și de deprecierea monedei naționale. În 2012 leul s-a depreciat față de euro cu 2,5%. În noiembrie cursul mediu era de 4,52 lei/euro.

Sinca anticipează că exporturile de bunuri ar putea să crească și în 2013, estimarea BCR fiind de 46 mld. euro (Ă2,5%).

Cu toate acestea, eforturile mediului privat de afaceri, dar și ale guvernului pentru dezvoltarea unor noi investiții românești sau străine în industria prelucrătoare trebuie să continue. Sinca amintește că exporturile pe cap de locuitor ale României sunt de numai 2.100 de euro, de peste cinci ori mai mici decât în Cehia sau Slovacia sau de două ori mai mici decât în Polonia.

Cumulat pe primele 11 luni din 2012, exporturile s-au apropiat de 42 mld. euro, în scădere cu 0,2% față de aceeași perioadă din 2011, în timp ce importurile s-au situat aproximativ la același nivel la valori exprimate în euro, de 50 mld. euro. Evoluția exporturilor nu a confirmat însă așteptările. Comisia de Prognoză vedea o creștere de 7% a exporturilor pentru 2012, la 48 mld. euro, față de 45 mld. euro în 2011.

Deficitul comercial a coborât în noiembrie la doar 409 mil. euro, înjumătățindu-se față de nivelul din aceeași lună din 2011. În perioada ianuarie-noiembrie deficitul comercial a fost de 8,7 mld. euro, mai mare cu 68,9 mil. euro față de valoarea înregistrată în primele 11 luni din 2011.

“Începând cu trimestrul al treilea din 2012, deficitul comercial a dat semnale de extindere, indicând o ușoară îmbunătățire a cererii interne. Deficitul comercial mic din luna noiembrie sugerează că cererea internă s-a înrăutățit spre finalul anului 2012, ceea ce este în conformitate cu scenariul nostru de bază”, spune Vlad Muscalu, senior economist al ING Bank.

El a explicat că îngustarea deficitului comercial a fost determinată de importuri a căror contracție s-a intensificat în luna noiembrie, înregistrându-se o înrăutățire clară după creșterea pozitivă ușoară înregistrată în lunile anterioare ale anului. Importurile au totalizat în noiembrie 4,6 mld. euro.

Comparativ cu octombrie 2012, exporturile din luna noiembrie 2012 au rămas aproximativ la același nivel (atât la valori exprimate în lei, cât și la valori exprimate în euro), iar importurile au scăzut cu 13,1% la valori exprimate în euro (13,3% la valori exprimate în lei).

Reducerea importurilor față de luna octombrie este firească, importurile revenind astfel în noiembrie în jurul mediei ultimelor 12 luni, mai spune Sinca. “Probabil că saltul importurilor din luna octombrie 2012 a fost determinat de aprovizionări sezoniere înainte de sărbătorile de Crăciun sau de importuri energetice.”

Citește și