Expoziția de pictură Ion Anghel/ de Ziarul de duminică

Ieri, joi 4 iunie 2015, a avut loc vernisajul expoziției de pictură a artistului Ion Anghel, la Galeria Senso, din București. Este cel de-al patrulea eveniment cultural-artistic găzduit de această galerie, de la începutul acestui an, după succesul expoziției de pictură și grafică ”Arborele vieții” a artistei Alma Redlinger, al celei de sculptură și grafică „Formă și Expresie” a artiștilor Cristian Pentelescu și Ana Zoe Pop și al expoziției de pictură  Zamfir Dumitrescu, evenimente de referință în peisajul cultural-artistic al Bucureștilor. Ca și precedentele, evenimentul este realizat cu sprijinul Catena Grup, prin Programul Catena pentru Artă.

Expoziția poate fi vizitată în perioada 4 iunie – 30 iunie 2015 de luni până vineri între orele 11.00 – 18.00, sâmbătă și duminică între orele 12.00 -18.00.

Ion Anghel s-a născut pe 17 februarie 1973 la București și este membru Uniunii Artiștilor Plastici din România, secția Pictură. Este lector universitar la Universitatea Națională de Arte din București, departamentul Pictură și doctor în arte vizuale cu teza “De la obiect la obiectualism în artele vizuale contemporane”, 2007. A avut mai multe expoziții persoanle, a participat la peste două sute de expoziții de grup, tabere, simpozioane și proiecte în țară și strainătate, a fost distins și cu numeroase premii și distincții.

”M-am gândit uneori la dinastiile de artiști: ce-i motivează pe fiii unor pictori, sculptori, graficieni sau artiști decoratori, să aleagă meseria părintelui (părinților), văzute și știute fiind dificultățile pe care această alegere le comportă? – se întreba Anca Vlad, președinte Fundația FILDAS ART.        Și mi-am răspuns că părintele artist devine mai ușor model pentru copilul său, fie și numai prin comparație cu familia altui coleg; căci a fi artist înseamnă a te situa în zona libertății (programul pe care îl alegi, munca de atelier, confruntarea cu publicul, succesul); a fi artist înseamnă să ai acces la zona originalității, să poți fi subiectul unor articole, luări de poziție, exegeze de specialitate, să poți participa la tabere de creație în țară sau în lume. A fi artist înseamnă să nu trăiești liniar, ci să creezi, să provoci prezentul și posteritatea. Ideea eșecului este, dintru început, exclusă.

Și dacă părintele este, ca în cazul lui Ion Anghel, un artist consacrat, dacă expozițiile sale devin evenimente, dacă în albumele care îi sunt consacrate, semnează cele mai importante condeie ale domeniului, atunci meseria de pictor – respectiv artist vizual – este de neratat.

Impedimentul major constă în influența pe care părintele-model o poate exercita asupra copilului său, știut fiind faptul că Gheorghe Anghel în acest caz, distins profesor la Universitatea Națională de Artă din București, a înrâurit generații întregi de studenți, care au pornit în meserie cu amprenta dascălului. Erudiția lui Gheorghe Anghel, talentul pedagogic și prestigiul de pictor au fost alți factori de influență.

Ion Anghel cunoștea această lecție din copilărie și de aceea a abondonat-o mai ușor decât alții. Știa că din modelul patern ar trebui să preia meseria de dascăl (Ion Anghel este în prezent lector la aceeași universitate), știa ce nu trebuie să devină (pictor cu stil asemănător) și iscodea în direcții neabordate de părintele său.

Se pare că a reușit; expozițiile organizate în mari muzee sau galerii stau mărturie în acest sens. Ecourile care mai răzbat, uneori, din lumea lui Gheorghe Anghel ne par a fi citate, utilizate cu bună știință și deloc singular în arta contemporană.”       

Criticul de artă dr. Doina Păuleanu, director al Muzeului de Artă Constanța, declara: ”Neobosit și de neoprit, Ion Anghel, absolvent al Universității Naționale de Artă, clasa profesor Florin Ciubotaru, promoția 1998, expune la Galeria Senso de îndată ce închide o altă personală (cu lucrări diferite) la Muzeul Țăranului Român și în spațiul de proximitate al manifestării Experiment 40, organizată în septembrie trecut la Muzeul de Artă Constanța.

(…) Ion Anghel nu ierarhizează obiectele reprezentării, pentru că, din punctul său de vedere, orice poate fi desenat, pictat, echivalat plastic – de la Agentul termic la Memoriile liftului, de la Facerea lumii la Buna credință sau chiar la Câteva spații goale – pentru a aminti doar cinci din cele treizeci de lucrări aflate pe simezele Galeriei Senso; cu toate acestea selecția, care există (ceea ce poate fi spus) și reducția (parcimonia semnelor), vizează asociațiile, chiar parte din semnificațiile primare ale elementelor reprezentate; cu toate că orice exemplu poate fi concludent în acest sens, îl alegem pe cel intitulat Om (numărul 22 în catalog): evident că în imagine nu apare niciun om; o serie de figuri geometrice – între care triunghiul sau cercul – trasate cu mână voit nesigură și ingenuă pot fi, la nevoie, simboluri antropologice, o serie de linii convergente par să sugereze părți anatomice, câteva pete de culoare ne pot duce cu gândul la asceză, deșertăciune sau confruntare; pentru a opri orice construcție explicativă, fie aceasta și erudită, artistul scrie apăsat, cu grafie și delicii de începător, cuvântul om și închide orice discuție printr-un punct.

 Denotativ, acest tip de abordare conduce către un număr redus de elemente reprezentate, în cheie figurativă, abstractă sau în combinații și dozaje greu de anticipat, dar mărește șansa privitorului de a urma traseele indicate și de a le conferi acoperire simbolică din propriul său muzeu imaginar de artă recentă. Facerea lumii, de pildă, nu sugerează, cum s-ar putea crede în primă instanță, momentul grandios al începutului; fanta verticală în jurul căreia cresc planuri de adâncime redate perspectival poate fi cuvântul – respectiv cartea dintâi sau, în bună descendență borgesiană, anticiparea raiului (cu poarta strâmtă), care în viziunea marelui scriitor avea forma unei biblioteci.

 Capacitatea de a doza inteligent, incitant, competent, uneori cu umor fin, reprezentaționalul și opusul său, traseele liniare și cele picturale, elemental brut și cel finisat cu acuratețe (uneori chiar cu eleganță), elementele figurate perspectival cu cele aparent aleatorii, parcimonia cu excesul cromatic, imaginea bidimensională cu volumul, tabietul cu aventura semnelor, vidul, albul, suprafața lipsită de semne cu fervoarea (uneori chiar cu încrâncenarea) reprezentării, uimirea ingenuă cu reflexul cultural, transparența cu densitatea, opacitatea sau chiar cu relieful, pata cu litera și numărul, suprafața de intensitate egală cu cea vibrată, modulată, degajată, risipită sau costrânsă prin contururi, obiectul cu memoria și devenirea sa, sunt date constitutive ale unei pasiuni combinatorii în care s-a resorbit deja, cu vădită asumare, elementul ludic.”