Expoziție de fotografie-document/ Dorina Călin
Luni, 6 iulie, s-a deschis, în sala „Theodor Pallady” a Bibliotecii Academiei Române, expoziția-document „Regele Ferdinand I Întregitorul”, eveniment care are loc în preajma sărbătoririi a 150 de ani de la nașterea regelui Ferdinand I al României.
Luni, 6 iulie, s-a deschis, în sala „Theodor Pallady” a Bibliotecii Academiei Române, expoziția-document „Regele Ferdinand I Întregitorul”, eveniment care are loc în preajma sărbătoririi a 150 de ani de la nașterea regelui Ferdinand I al României. Expoziția a fost vernisată de Adrian Silvan Ionescu, directorul Institutului de Istoria Artei al Academiei Române, și Alin Ciupală, de la Facultatea de Istorie a Universității din București.
Expoziția prezintă în imagini fotografice de epocă activitatea și personalitatea regelui Ferdinand I, manifestate pe multiple planuri – militar, politic, diplomatic și cultural –, și dorește să sublinieze rolul acestuia în păstrarea ființei statale a poporului român.
Exponatele fac parte din bogata colecție de fotografie a Bibliotecii Academiei Române, un veritabil tezaur documentar, și sunt executate de fotografi și ateliere fotografice celebre, purtând titulatura onorifică „Fotograf al Casei Regale Române”. Astfel, portretele principelui-moștenitor Ferdinand au semnătura unor celebri fotografi din România, precum Franz Mandy, Etienne Lonyai, A. Jhalsky, Alfred Brand, G. Maksay, B. Chaland, și a atelierelor europene consacrate în epocă: Russell&Sons (Londra) și K.E. Gann (Țarskoe Selo). Pentru perioada 1922 – 1927, fotografiile regelui Ferdinand I și ale reginei Maria sunt executate în atelierele fotografice Julietta (București), Emil Fisher (Sibiu) și Guggenberger & Mairovitz (Sibiu).
Expoziția ilustrează momente istorice importante din viața regelui Ferdinand I, precum războiul de întregire a României, încoronarea ca regi ai României Mari a lui Ferdinand I și Mariei, în 1922, la Alba Iulia, vizitele întreprinse la Liga Națiunilor de la Geneva, în Franța și în Anglia. De asemenea, un spațiu generos din expoziție este dedicat ilustrării evoluției vieții politice, economice și culturale a țării după 1918. Nu vor lipsi mărturiile documentare de la funeraliile regelui Ferdinand I, numit de popor „Loialul” și „Întregitorul”, și nici imagini ale monumentelor ridicate în memoria poporului român ce s-a jertfit pentru libertatea și unitatea pământului strămoșesc.
Expoziția va fi deschisă în perioada 6 – 31 iulie, între orele 10.00 – 17.00, în sala de expoziții „Theodor Pallady” a Bibliotecii Academiei Române.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026