EXPOZITII / Maiestre, inorogi si masti

La Galeria Artelor din cadrul Palatului Cercului Militar National, Petru Damir a deschis o noua expozitie de pictura in intervalul 23 februarie-12 martie 2009.

Un impatimit al nuantelor bogate, al tonurilor grase, Damir este, in egala masura, un mare povestitor, pe filiera sfatoseniei moldave ancestrale. Moldova rurala a copilariei sale de acum 60 de ani – caci, in curând, artistul va incresta acest an pe rabojul vietii sale – este o zona care predispune la depanarea basmelor si legendelor. El, insa, nareaza in imagini expresive si imbraca basmul in culoare. Compozitiile sale sunt populate de pasari maiestre si de inorogi, fiinte misterioase si hibride, rod al imaginatiei deboradnte a poporului. Inorogul este simbolul perfectiunii, al inaltei spiritualitati, al nobletei de sânge dar si al singuratatii. Impletire de creatura serafica si demoniaca, inorogul se afla la granita dintre lumi iar artistul se incumeta a-i da forma si culoare. Intr-una dintre lucrari, un inorog sta fata in fata cu un „zburator cu negre plete”, ambii pe câte o buza de prapastie, despartiti de genunea deschisa intre ei. Compozitia aceasta are drept mesaj inaccesibilitatea la ideal: zburatorul intinde spre unicorn o coroana pe care acesta nu o poate lua. Ce poate fi mai dramatic decât sa nu poti poseda ceea ce iti doresti cu insistenta! Pasarile zboara, elegant, in noapte, peste dealuri smaltate de flori ori se apleaca asupra unui buchet infipt intr-o ulcica sau intr-un cauc de lemn si ciugulesc dulceata corolei. Velocitatea este excelent sugerata prin sintetizarea fâlfâirii aripilor din câteva tuse. Uneori maiestrele iau forma pestilor zburatori. Alteori chiar pestii fac salturi peste valuri si zboara deasupra uscatului, profilându-se pe cercul stralucitor al lunii nascânde. Nu totdeauna pasarile sale sunt „maiestre” : mai apar si pupeze dolofane, cu creasta rosie, sau bufnite tinute pe palma de o doamna cu palarie. Cum, la fel, pe buchetul tinut de o tânara femeie se zbenguie un fluture cu aripi multicolore. Damir isi trage seva creatoare din folclor si din traditiile sarbatorilor de iarna. Masca teatrului popular este o alta constanta in opera sa: confectionata din blana, cu coarne de berbec de care atârna ciucuri de lâna rosie, cu dinti din boabe de fasole si ochi holbati, incercanati de suvite de postav, fiinta aceasta hâda, menita sa infricoseze dar sa si distreze publicul simplu si credul, este figurata monumental in cadrul tabloului, pe fondul neutru, ales a reda atmosfera hibernala. In expozitia de fata, artistul include si câteva pasaje autobiografice: o imagine a casei parintesti apare invaluita in aceeasi aura de poveste, cu fumul din horn incolacindu-se ca spiritul bun ce protejeaza gospodaria. Intr-un autoportret se prezinta cu trasaturi usor idealizate insa mai aspre decât in realitate, cu ochi de otel si privire taiosa pe un chip crispat – sau, poate, artistul a relevat tocmai partea necunoscuta a eului sau, el fiind singurul in masura sa o dea la lumina când considera ca este cazul. O generoasa selectie de naturi statice si de flori completeaza prezentarea. Am putea presupune ca autorul a facut concesii pietei si, cunoscând apetenta publicului pentru acest gen indeobste acceptat pentru claritatea sa si lipsa unei problematici majore, a accedat la el in scop lucrativ. Pot fi intâlnite flori luchianesti si flori petrasciene, dar exista si flori tratate in maniera proprie, de obicei supradimensionate si stralucitoare tonal : orhidee, crini, irisi dar si flori mai prozaice, de gradina si de câmp, mângâie ochiul cu voiosia lor cromatica. Lirismul paletei se impleteste, in chip fericit, cu acela al naratiunii in pictura lui Petru Damir.