Versiunea completă
Ziarul de Duminică

Expresul de Istanbul oprește joi în București

Rețeaua europeană de asociații culturale Nisi Masa, în parteneriat cu Asociația Culturală Control N și Asociația Culturală Make a Point, organizează joi, 7 octombrie, începând cu ora 20.00, o proiecție specială de scurtmetraje românești, cu ocazia opririi trenului Istanbul Express în București. Intrarea e gratuită.

Ziarul de Duminica · 5 octombrie 2010 · 2 min de citit

Rețeaua europeană de asociații culturale Nisi Masa, în parteneriat cu Asociația Culturală Control N și Asociația Culturală Make a Point, organizează joi, 7 octombrie, începând cu ora 20.00, o proiecție specială de scurtmetraje românești, cu ocazia opririi trenului Istanbul Express în București. Intrarea e gratuită.

Regizorii, sunetiștii și directorii de imagine participanți la workshop-ul de film documentar “Istanbul Express” au trecut până acum prin Talin, Helsinki, Turku, Stockholm, Berlin, Praga și Bratislava și au început să filmeze, impărțiți în echipe de câte trei, documentare despre diversitatea lingvistică și culturală în Europa. Ei au trecut la propriu granițele Europei și au fost puși față în față cu situații în care limba fiecărei țări a jucat un rol crucial.
Joi, 7 octombrie, cei 15 participanți se opresc în București. Ei au trei zile la dispoziție pentru a descoperi capitala României și pentru a surprinde momente, întâmplări și oameni semnificativi ai Bucureștiului.

Filmele vor fi proiectate la sediul Make a Point, sub titulatura “Make a Joi”, iar cei 15 participanți vor veni să se inspire pentru viitoarele lor filme documentare din cinci scurtmetraje românești, după care își vor continua călătoria spre Istanbul.

Peliculele alese sunt Captivi de Crăciun – in fotografie (regia Iulia Rugină), Zmeii (r. Vlad Ilicevici și Andrei Tănase), Once upon a train (r. Mădălina Roșca și Vlad Petri), Lampa cu căciulă (r. Radu Jude) și Draft 7 (r. Luiza Pârvu, work in progress).

În cele trei zile petrecute în București, participanții “Istanbul Express” ajung și la Festivalul Internațional de Film de Animație Anim’est.

Pe 23 septembrie, odată cu trenul care a luat startul din Talin, au mai pornit alte 2 trenuri, din San Sebastian – Spania și Torino – Italia. În fiecare tren, cei 15 participanți produc câte cinci filme documentare despre ce înseamnă de fapt pentru ei această călătorie.

Cele 3 trenuri trec prin 24 de orașe din 18 țări diferite, înainte de a ajunge la destinația finală, Istanbul (Capitala Culturală Europeană în 2010), pe 10 octombrie. Acolo va avea loc, pe data de 15 octombrie, proiecția în avanpremieră a filmelor realizate în cadrul workshop-ului “Istanbul Express”.

Citește și