Extremiștii italieni se opun admiterii României la Schengen
Doi eurodeputați italieni, membri ai formațiunii xenofobe Liga Nordului, au declarat că susțin atitudinea Olandei de blocare a aderării României și Bulgariei la Schengen, informează site-ul de știri italian Agenparl.it. "Susținem Olanda, singura redută pentru apărarea frontierelor Uniunii Europene; susținem opoziția Olandei față de admiterea României și Bulgariei în Schengen, dat fiind că cele do…
Doi eurodeputați italieni, membri ai formațiunii xenofobe Liga Nordului, au declarat că susțin atitudinea Olandei de blocare a aderării României și Bulgariei la Schengen, informează site-ul de știri italian Agenparl.it.
“Susținem Olanda, singura redută pentru apărarea frontierelor Uniunii Europene; susținem opoziția Olandei față de admiterea României și Bulgariei în Schengen, dat fiind că cele două state nu au îndeplinit în mod deplin condițiile”, afirmă eurodeputații italieni Claudio Morganti și Oreste Rossi, membri ai formațiunii xenofobe Liga Nordului.
“România și Bulgaria sunt incapabile să controleze fluxurile migratorii, în special cele care aduc infracțiuni și infractori”, declară Morganti.
“În afară de problema clară a siguranței publice, mii de muncitori italieni ar intra în concurență cu românii și bulgarii, pe o piață a muncii deja aflată în criză”, explică eurodeputatul italian.
Premierul Olandei, Mark Rutte, și-a exprimat scepticismul, joi, în legătură cu capacitatea României și Bulgariei de a securiza frontierele în cazul în care ar adera la Schengen. “Cu toate problemele pe care le întâmpinăm acum la frontiera cu Grecia, se pune problema dacă Bulgaria și România pot aplica în timp util pe teren condițiile prealabile ale criteriilor Schengen”, a insistat Rutte.
Întrebat cât timp Olanda va menține această atitudine, el a răspuns: “Cât timp va fi necesar”, insistând că această poziție se bucură de o “largă susținere” pe scena politică olandeză. “Totul depinde de România și Bulgaria”, a insistat Rutte, cerând măsuri pentru “îmbunătățirea situației statului de drept, combaterea corupției și independența justiției”.
Rutte consideră că Bulgaria și România nu au înregistrat suficiente progrese pentru a primi susținerea Olandei în scopul aderării la Schengen.
La rândul său, președintele PE, Martin Schulz, a exprimat susținerea deplină a Legislativului UE pentru admiterea României și Bulgariei în Spațiul Schengen. Schulz consideră că Bulgaria și România au îndeplinit criteriile tehnice și nu ar trebui să li se impună alte criterii.
Însă Rutte a insistat: “Ne opunem aderării României și Bulgariei la Schengen. Ceea ce dorim sunt garanții absolute că cele două țări aplică criteriile Schengen. Avem nevoie de rapoarte favorabile în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare, care să confirme că cele două state fac ceea ce este necesar. Dar acest lucru nu s-a întâmplat până acum. Există progrese, dar nu sunt suficiente”.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026