EY a lansat cartea „25 de întrebări și răspunsuri pentru viitorul României”
Compania EY, una dintre cele mai puternice firme de audit și consultanță la nivel global, a lansat cartea „25 de întrebări și răspunsuri pentru viitorul României”, reprezentând o colecție de întrebări definitorii pentru viitorul țării. Proiectul reunește răspunsurile la 25…
Compania EY, una dintre cele mai puternice firme de audit și consultanță la nivel global, a lansat cartea „25 de întrebări și răspunsuri pentru viitorul României”, reprezentând o colecție de întrebări definitorii pentru viitorul țării.
Proiectul reunește răspunsurile la 25 de întrebări selectate în urma derulării campaniei 25deIntrebari.ro, oferite de către experți recunoscuți în domeniile lor de activitate și reprezintă un demers care ar putea constitui începutul unor politici publice de impact, dar și al unor inițiative private care să le ducă mai departe către proiecte concrete.
Colecția de întrebări și răspunsuri este publicată atât sub forma unei cărți fizice, dar și în format digital, pe platforma www.25deIntrebari.ro, pentru a putea fi consultată de publicul larg și de reprezentanți ai mediului de afaceri.
Potrivit proiectului, publicul larg, lideri de opinie, clienții și echipa EY au fost invitați să se implice prin lansarea unei întrebări care poate declanșa o schimbare în viitorul țării. Astfel, în perioada 23 mai – 25 iunie, au fost înscrise câteva sute de întrebări pe platforma www.25deIntrebari.ro, iar cele mai bune 25 de întrebări au fost selectate de un juriu compus din oameni de afaceri, experți și antreprenori.
“Pe măsură ce campania se derula, ne-am dat seama că avem oportunitatea de a vedea mai clar ce îi preocupă pe români. Sunt, bineînțeles, teme la care fiecare dintre noi s-a gândit, precum sănătatea, educația, infrastructura, situația administrației publice, migrația românilor spre Vest, provocarea digitalizării și a schimbărilor demografice, dar și întrebări legate de noi ca oameni, de valori și societate: Cum putem reda demnitatea unei mari părți din populație, care trăiește în sărăcie? Cum ne implicăm în transformarea țării? Care ar fi schimbarea de mentalitate care i-ar ajuta pe români să-și atingă potențialul maxim?” Cred sincer că sunt foarte relevante și au nevoie de răspunsuri pe măsură. Ele ne-au confirmat că nu este o opțiune să stai deoparte, ca individ și ca firmă care activează în România, indiferent de tipul capitalului. ” explică Bogdan Ion, Country Managing Partner EY România.
-
Cum funcționează Ministerul Securității Statului din China? Entitatea opacă pentru care lucra Alice Huang este cea care ar fi reușit să obțină atât informații sensibile de la fostul CEO al Nvidia, cât și livrări de plăci video interzise de americaniBusiness Internaţional · 12 noiembrie 2026
-
Municipiul Constanța a atras 110 mil. euro printr-o emisiune de obligațiuni municipale. Cererea investitorilor a fost de 2,8 ori mai mare decât oferta, iar dobânda pentru primul cupon este de 5,5% pe anBurse - Fonduri mutuale · 12 noiembrie 2026
-
Cine este noul director al gigantului Nvidia? Colette Kress devine CEO interimar, după ce au ieșit la iveală cele două relații extraconjugale ale lui Jensen Huang. În cei 13 ani în care a condus finanțele companiei, veniturile au crescut de la 4,13 miliarde de dolari până la 215,9 miliarde de dolariBusiness Internaţional · 12 noiembrie 2026