Fabian, plus 36% la proiectele rezidentiale din Bucuresti
Valoarea de piata a proprietatilor detinute de fondul de investitii Fabian Romania Property s-a apreciat cu 35,5% fata de pretul de achizitie, potrivit datelor furnizate de compania listata la Bursa de la Londra. Cele mai importante aprecieri au fost consemnate de proiectele rezidentiale aflate in curs de dezvoltare
Valoarea de piata a proprietatilor detinute de fondul de investitii Fabian Romania Property s-a apreciat cu 35,5% fata de pretul de achizitie, potrivit datelor furnizate de compania listata la Bursa de la Londra.
Cele mai importante aprecieri au fost consemnate de proiectele rezidentiale aflate in curs de dezvoltare. Astfel, cele doua ansambluri rezidentiale in care Fabian este implicat cu participatii de 50%, Lake View si New Town, au cunoscut o apreciere de 57%, respectiv 74%, in mai putin de un an de la implicarea companiei in proiecte.
Fabian a platit 5,75 milioane de euro pentru o participatie de 50% in proiectul New Town Residences, dezvoltat alaturi de compania nord-irlandeza Mivan, in zona Dristor, valoarea de piata a acestei participatii fiind estimata in prezent la 10 mil. euro. In cazul proiectului Lake View, in care Fabian s-a implicat in urma unei tranzactii de 5,3 milioane de euro, valoarea estimata in prezent se ridica la 8,3 milioane de euro.
Fondul de investitii detine totodata si doua imobile de birouri in Bucuresti, Cascades Office si Banu Office, in urma a doua achizitii ce au depasit cu putin 12 mil. euro fiecare.
Scaderea yield-urilor in cazul tranzactiilor de birouri realizate in ultimele luni pe piata locala a determinat o apreciere de peste 20% a valorilor de piata a cladirilor, astfel ca Banu Office este estimat in prezent la 15,2 milioane de euro (plus 23%), in timp ce Cascades Office are o valoare de piata de 14,7 milioane de euro (plus 20%).
La inceputul acestui an, mai multe fonduri de investitii, precum North Real Estate Opportunities Fund, European Convergence Property Company sau Equest Balkan Properties au solicitat reevaluarea portofoliilor, operatiune care a aratat o valoare a proprietatilor mai mare cu pana la 20%.
-
Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția de 9,5 milioane euro prin care Adrian Crețoiu și Iulian Stanciu preiau, prin intermediul Foraj Sonde Videle, unele active ale firmei de foraj Transgex OradeaZF 24 · 13 noiembrie 2026
-
Producția auto din România s-a redus în primele 10 luni cu 12%, la 398.061 automobile. Fabrica Dacia de la Mioveni a produs cu 17% mai puțin, iar Ford Otosan Craiova cu 6%ZF 24 · 13 noiembrie 2026
-
Emisiunea ZF Generația Pilon II: Dan Popovici, CIO BT Pensia Noastră: Pentru a intra la o listare, fondurile de pensii așteaptă un free float de 35-40% și o ofertă de 80-100 mil. euroZF Generația Pilon II · 13 noiembrie 2026