Fabula cu clovni

Trebuie sa admit ca, daca n-ar fi fost prefatata de Liviu Antonesei, as fi ajuns mult mai greu sa citesc a treia carte semnata de Lucian Dan Teodorovici*. Celelalte doua au fost publicate in 1999 si 2000 la edituri mai putin cunoscute: “Cu putin timp inaintea coborarii extraterestrilor printre noi” la Editura Outopos din Iasi, iar “Lumea vazuta printr-o gaura de marimea unei tigari marijuana” la Fundatia “C. Brancusi” din Tg. Jiu.
Odata intrat la Polirom, tanarul (28 de ani) secretar general de redactie de la Timpul se impune atentiei in cuprinsul, din fericire tot mai larg, al prozei reflexive de amara ironie, de dramatism cvasi-grotesc, de pitoresc social si psihologic in cadrele unei umanitati definitiv alienate, ce defineste romanitatea in postceausism. Daniel Banulescu si Radu Aldulescu, Petru Cimpoesu, Petre Barbu, Caius Dobrescu, Catalin Mihuleac sau Dan Lungu sunt neaparat de citat in context. In plus, Lucian Dan Teodorovici, care a scris si teatru, avand un dar vizibil al situatiei dramatice, este vecin la godot-ism cu Matei Visniec: ceva din Vladimir si Estragon este lesne detectabil in miniatura picaresca prin care deambuleaza cei doi eroi, atat de ahotnici de suicid, de aici.
Subscriu numaidecat la urmatoarele observatii din prefata lui Liviu Antonesei: “Shakespeare descoperise ca lumea e un teatru, ca noi suntem actorii ei. Lumea lui Teodorovici este insa un circ, personajele sale sunt clovni, intr-un sens foarte precis toti suntem clovni. (…) Noi, personajele lumii circului, nu-l mai asteptam pe Godot, noi asteptam sinuciderea ca solutie de a iesi din impas. Personajele principale sunt niste adevarati profesionisti ai sinuciderii. Cel care poate fi numit Eu reitereaza in fiecare dimineata scenariul salvator, cocotat pe pervazul ferestrei de la etajul cinci. Sta cocotat si asteapta. Ce? Impulsul care nu vine. (…) Totusi cartea lui Lucian Dan Teodorovici are un defect. Se termina dupa nici doua sute de pagini si ramai cu setea pe buze. Cum si celalalt roman era cam la fel de scurt, cred ca ar trebui sa bage de seama ca exista si cititori gurmanzi”.
O umanitate dezabuzata, cu insi cretini si femei epileptice care cad in biserica, un peisaj cu looseri jalnici si curve de doi bani, cu blocuri si vecini de un burlesc agresiv, plus mizeria Triajului iesean, totul adunat in persoana de existentialism parodiat a Naratorului (“ca intotdeauna, si astazi vreau sa ma sinucid”) in care – daca vrei – simti vag greata sartriana, “serviciile” inutile ale lui Clamance din “Caderea” camusiana, umbra “Solitarului” ionescian s.a.m.d., trecuti prin demonia de carnaval a liniei Gogol-Sologub-Bulgakov. Convins, parca, la randu-i, ca sinuciderea este singura problema cu adevarat filosofica, omul nostru isi joaca sisific moartea zilnica la modul clovnesc, parasind balustrada finala in favoarea unei reviste porno, pe temeiurile careia se masturbeaza, surprins fiind in respectiva postura de vecina care-i face curat si care, astfel, din milostenie si menopauza, ii devine amanta. Invadat, totusi, de pofta de-a muri si lipsit de anvergura fanteziei d’annunziene a dizolvarii personale intr-o baie de acizi, omul nostru cutreiera strazile si bordelurile iesene in cautarea unei prostituate de la care sa capete boala mortala. Prilej cu care da peste un farseur pitoresc si sinucigas, ritmic “spanzurat” intr-un divertisment eminamente absurd, dar care functioneaza perfect ca… ratiune de a fi.
Intre timp: tarfa adusa acasa in ideea absentei parintilor, dar care se dovedesc cum nu se poate mai prezenti, carciuma cu prabusiri umane si violente de iad, spitalul cu diagnostice stupefiante (“Ai naibii nebuni! Doi urla de bucurie, ca prostii, uitandu-se cum moare unul in fata lor. Al treilea, mortul, ii asculta pe cei doi veselindu-se, se supara, se revolta, se scoala si vrea sa plece…”), vecina cu noua pisici, batranul care-si face nevoile in lift, octogenarii care-si reproseaza adulterele din tinerete, pompierul care face pe orbul cu baston alb ca sa se distreze, copilul care face ca masina salvarii, cuplul care joaca septic pe post de preludiu erotic, moartea ca farsa, sinuciderea colectiva transformata in betie crancena, atractia exercitata de Martorii lui Iehova asupra adolescentului de 16 ani, sfanta bataie din sediul politiei, matahala de la carcera care pronunta inversat toate cuvintele, administratoarea blocului care se autoinvita la o cafea (“Am inteles ca va plac femeile mature, experimentate”)…
Daca ar fi sa extrag o morala pentru toata aceasta fabula cvasifelliniana, ar fi randurile cu care incepe capitolul opt: “Un nebun se plimba pe strada tragand dupa el o funie. Cineva se apropie de el si-l intreaba uimit: Dom’le, de ce naiba tragi funia asta dupa tine? Nebunul da din umeri, apoi ii raspunde, dovedind o logica de necombatut: Am incercat s-o imping, dar se indoaie!”.
Cam asa e si cu tarisoara de balamuc a personajului nostru.

*) Lucian Dan Teodorovici, Circul nostru va prezinta, Editura Polirom, 199 pag.