Facebook duce azi la bursă actele pentru listarea din care vrea 5 mld. dolari
Facebook ar putea depune miercuri documentația pentru listarea la bursa de la New York printr-o ofertă publică inițială de 5 miliarde de dolari și a selectat Morgan Stanley și patru alte bănci ca aranjori ai operațiunii, au declarat surse apropiate discuțiilor pentru IFR, preluat de Reuters.
Facebook ar putea depune miercuri documentația pentru listarea la bursa de la New York printr-o ofertă publică inițială de 5 miliarde de dolari și a selectat Morgan Stanley și patru alte bănci ca aranjori ai operațiunii, au declarat surse apropiate discuțiilor pentru IFR, preluat de Reuters.
Compania fondată de Mark Zuckerberg în 2004 se pregătește să efectueze cea mai mare ofertă publică inițială efectuată vreodată în industria IT.
Ținta de finanțare de 5 miliarde de dolari este una preliminară și ar putea fi ridicată în următoarea perioadă, în funcție de cererea din partea investitorilor, notează IFR.
Celelalte bănci selectate ca aranjori sunt Goldman Sachs, Bank of America Merrill Lynch, Barclays Capital și JP Morgan, însă sindicatul ar putea fi extins mai târziu, au adăugat sursele citate.
Reprezentanții Facebook au refuzat să comenteze informațiile.
Documentația pentru oferta publică inițială prevede debutul acțiunilor Facebook la bursa de la New York în luna mai.
Inițial, zvonurile din piață indicau o ofertă publică inițială de 10 miliarde de dolari, însă chiar și la 5 miliarde de dolari Facebook ar depăși orice listare efectuată vreodată în industria IT, inclusiv cea a Google, care a atras 2 miliarde de dolari la debut.
Analiștii estimează că oferta publică inițială a Facebook ar putea stabili un nou minim record în privința comisionului acceptat de aranjori pentru a câștiga “privilegiul” de a organiza operațiunea.
-
Într-o lume care crede că economia și oamenii o duc greu, având în vedere creșterea inflației și a prețurilor la energie, sunt greu de vândut datele statistice conform cărora în T3 economia și-a revenit, având cel mai bun trimestru de creștere din ultimii 4 aniOpinii · 15 noiembrie 2026
-
O surpriză plăcută după un an chinuit. Economia a înregistrat în T3 cea mai bună creștere trimestru la trimestru din 2022 încoace: plus 2,1%Bănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026
-
Surpriză pentru economiști. Economia a înregistrat în T3/2026 cel mai bun rezultat din ultimii patru ani: plus 2,1% în T3 față de T2. Ce spun Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, Adrian Codirlașu, CFA România și Aurelian Dochia, profesor de economieEveniment · 15 noiembrie 2026