Facerea și desfacerea unui mit/ de Ziarul de duminică
Despre Mihai Eminescu s-a scris în fel și chip, mai ales în ultima jumătate de veac, poetul ajungând un fel de piatră de încercare pentru intelectualul român din vremurile moderne – susține istoricul Lucian Boia într-o carte în care trece în revistă și detractările și glorificările.
Lucian Boia – Mihai Eminescu, românul absolut. Facerea și desfacerea unui mit, Editura Humanitas
Despre Mihai Eminescu s-a scris în fel și chip, mai ales în ultima jumătate de veac, poetul ajungând un fel de piatră de încercare pentru intelectualul român din vremurile moderne – susține istoricul Lucian Boia într-o carte în care trece în revistă și detractările și glorificările.
„Eminescu nu este doar un mit, își încheie el pledoaria. Există încă și un Eminescu adevărat, care abia se întrevede acoperit de imensa construcție mitologică al cărei prizonier a devenit. Avem în cazul lui un extraordinar exemplu al modului cum se construiește și se amplifică un mit, pur și simplu fiindcă este nevoie de el. A fost nevoie de Eminescu, de Eminescu cel mitificat, într-o cultură mică, dornică de afirmare și de recunoaștere, dar încă nesigură pe mijloacele ei. O cultură mare și lipsită de complexe s-ar fi simțit, dimpotrivă, sărăcită punându-se toată sub semnul unui singur și desăvârșit spirit tutelar. Astăzi, mitul acesta, atâta vreme netulburat și masiv, e pe cale de a se disloca. Pentru unii, nevoia de Eminescu e mai mare ca oricând (dacă nu vrem să ne pierdem identitatea într-o lume globalizată și uniformizatoare), pentru alții (care-i consideră poezia desuetă și ideologia cu totul nerecomandabilă) nu mai e nevoie câtuși de puțin. Și cu siguranță sunt tot mai mulți cei care n-ar ști să spună dacă mai e sau nu nevoie, pentru simplul motiv că subiectul a încetat să-i intereseze. Caracteristic e însă că și unii, și alții îl citesc tot mai puțin pe Eminescu, pe poetul Eminescu (iar versurile sale pe de rost, ca pe vremuri, câți le-or mai ști?). Și mitologia eminesciană, și antimitologia (care nu e de fapt decât o mitologie răsturnată) par a uita că mai înainte de a fi un mit (construit de alții) Eminescu a fost, a fost cu adevărat, un remarcabil poet. Eminescu poetul e singurul nucleu cu adevărat autentic, în jurul căruia s-a adunat treptat, justificat sau nu, întreaga mitologie.
Va veni poate vremea când vor obosi și cei care-1 înalță atât de sus, și cei care-1 coboară atât de jos, iar Eminescu va reveni la condiția lui originară. El e pur și simplu, atât și nimic mai mult (dar nu înseamnă deloc puțin), un mare poet romantic, cu siguranță cel mai de seamă, și încă de departe, pe care l-a dat literatura română în epoca ei clasică.”
Poți fi sau nu de acord cu ideile istoricului Lucian Boia din această carte, sigur se vor isca discuții aprinse pe marginea ei. Dar fără discuție, este o carte utilă, necesară, fie și pentru că trece în revistă tot ce s-a comentat despre Eminescu (sau, mai degrabă, cum însuși autorul precizează, „nu tot ce s-a scris despre Eminescu, ci doar ceea ce a înrâurit demersul mitologic.”
-
Brokerul de asigurări Millenium Insurance Broker a raportat la nouă luni un profit net de 2,5 mil. lei, cu 68,2% mai mare, pe fondul avansului de 29,8% al primelor intermediateBurse - Fonduri mutuale · 13 noiembrie 2026
-
Transilvania Investments și-a schimbat portofoliul în trimestrul al treilea: a cumpărat acțiuni Digi, Banca Transilvania și ETF-uri, a vândut BRD și OMV Petrom și a răscumpărat 159 mil. de acțiuni propriiBurse - Fonduri mutuale · 13 noiembrie 2026
-
Aeroporturi București pregătește cumpărarea pachetului de 20% deținut de Fondul Proprietatea, evaluat la 300 mil. euro. Selecția consultanților s-a încheiat în octombrie, dar FP spune că nu există încă detalii despre momentul și structura tranzacțieiBurse - Fonduri mutuale · 13 noiembrie 2026