Familia noastră e un inbox gol/ de Laura Dan

Pe adresa de-acasă nu mai sosește nimic
familia noastră e un inbox gol
tata e o coajă uscată
în care îți poți rupe dinții
un amant desfigurat care, din când în când,
mai întreabă ce fac
o pisică cu 7 vieți pentru că l-am ucis de atâtea ori
dar
s-a-ntors de fiecare dată.
Doamne, în fiecare anotimp te rog,
mai aruncă zarurile o dată
și îmbracă-mi zilele în altă haină,
dă-mi alt nume pentru tata
dă-mi un nume care vindecă
viața mea trece pe lângă mine în vârful picioarelor
am s-o prind odată și am s-o înghit
poate am să cresc altfel în iarba zilelor ce vin
tatăăăă, m-ai însemnat ca pe o vită
tâșnește sânge bolnav din mine în fiecare zi
sunt un spectacol de lumină roșie cu miros greu
doar curioșii se apropie
nu știu cum voi ajunge la mal
«pentru tine nu avem colac de salvare
tu știi să înoți» îmi ziceți și treceți mai
departe

am să-mi avortez aici, în apa lumii, amintirile
așa, am să ies din întuneric mai ușoară

lumina e încă în pat, doarme,
vreau să știu ziua mea când începe?

tată, simți? am învățat să urăsc
cenușa ta e
singura mea casă!