Fanklin Templeton a cumpărat 9 milioane de acțiuni Petrom
Fondurile de investiții administrate de grupul american Franklin Templeton au cumpărat săptămâna trecută, în două ședințe, 9 milioane de acțiuni OMV Petrom (SNP), reprezentând 0,016% din capitalul companiei, potrivit raportărilor transmise Bursei de Valori București (BVB).
Fondurile de investiții administrate de grupul american Franklin Templeton au cumpărat săptămâna trecută, în două ședințe, 9 milioane de acțiuni OMV Petrom (SNP), reprezentând 0,016% din capitalul companiei, potrivit raportărilor transmise Bursei de Valori București (BVB).
Frankin Templeton administrează începând din septembrie Fondul Proprietatea (FP), care deține 20,1% din Petrom. Mark Mobius, șeful diviziei Franklin Templeton dedicată piețelor emergente, este începând din aprilie anul trecut membru în Consiliul de Supraveghere al Petrom.
Este pentru prima dată când Franklin Templeton își raportează achizițiile de acțiuni SNP ca persoană inițiată.
Fondurile Templeton au mai cumpărat 61 de milioane de acțiuni Petrom în perioada octombrie – decembrie 2010, ajungând să dețină la finele anului trecut 92 de milioane de acțiuni, respectiv 0,16% din companie, potrivit datelor publicate pe Bloomberg. Acele tranzacții nu au fost însă raportate pe Bursa de la București.
Achizițiile de săptămâna trecută s-au realizat la prețuri apropiate de 0,42 lei/acțiune, suma investită ridicându-se la 3,8 mil. lei (peste 920.000 de euro).
Acțiunile Petrom au câștigat 28% de la începutul anului.
Statul intenționează să vândă pe Bursă un pachet de 9,84% din acțiunile Petrom până la jumătatea anului.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026