Fantasy la Editura Trei/ de Ziarul de duminică
Colecția Fantasy a Editurii Trei, coordonată de Mihai Dan Pavelescu se impune și are mare căutare printre adolescenți și tineri, dar nu numai.
Colecția Fantasy a Editurii Trei, coordonată de Mihai Dan Pavelescu se impune și are mare căutare printre adolescenți și tineri, dar nu numai. Titlurile traduse în această colecție duc cititorul într-o lume fantastică de basm.Prezentăm în acest număr al ziarului două recente volume care deschid, fiecare, serii ce se anunță devastatoare pentru cititori.
Col Buchanan – Farlander. Prima carte din seria Inima Lumii
Traducere din engleză de Laurențiu Dulman și Manuela Jalbă-Șoimaru.
„Numele meu este Ash, i-a spus el regelui. Și sunt roshun, ceea ce în limba mea înseamnă „gheață de toamnă” – cea care vine devreme. Adică vin din locul de unde vin toți roshunii, de unde pornește răzbunarea. A făcut o pauză, așteptând ca vorbele sale să-și facă efectul, apoi a continuat: Ai dreptate, am venit să iau ceva de la tine. Am venit să-ți iau viața!”
Ash face parte din secta roshun, asasini care oferă protecție prin amenințarea cu vendeta. Ajuns prea bătrân pentru meseria aceasta și afectat de dureri de cap teribile (similare celor care îi orbiseră tatăl), Ash are o viziune în care fostul lui maestru îi cere să-și ia un ucenic. El îl alege pe Nico, un tânăr sărac, disperat și singur, însă nu apucă să-i termine instruirea, deoarece trebuie să plece în Sfântul Imperiu Mann, într-o misiune care pricinuise deja moartea a trei roshun.
„Farlander este o carte specială… Intriga fascinează de la primul capitol până la finalul surprinzător.” – Locus
„Absolut fascinantă! Pur și simplu, n-am putut s-o las din mână.” – Glen Cook, autorul seriei Black Company
Scriitorul nord-irlandez Col Buchanan (n. 1973) a fost inițial copywriter, apoi a dus o existență dezordonată: într-un refugiu în munți, homeless în Belfast sau într-o mănăstire Zen. Farlander este urmat de Stands a Shadow, în curs de apariție în colecția Fantasy a Editurii Trei.
Mark Lawrence – Prințul spinilor. Primul volum din seria Imperiul Fărâmițat
Traducere din engleză de Roxana Gamarț. Cândva odraslă regală privilegiată, crescută de o mamă iubitoare, Jorg Ancrath a devenit Prințul Spinilor, un adolescent fermecător și imoral, care conduce o bandă de proscriși brutali. Lumea este în haos, violența abundă, coșmarurile răsar la fiecare pas. Trecutul dur al lui Jorg l-a făcut să nu se mai teamă de niciun om, fie el viu sau mort. Totuși mai există ceva care-l înspăimântă… Reîntors la castelul tatălui său pentru a-și revendica moștenirea, Jorg trebuie să se confrunte cu orori din copilărie și să-și croiască viitorul împotriva tuturor.
„Tulburătoare, minunată, haotică, poetică, obsedantă, antrenantă… Credeți sau nu, toate cuvintele acestea descriu o singură carte: Prințul Spinilor.” – Booklist
„Sumbru și implacabil, volumul Prințul Spinilor vă va atrage în mrejele sale și vă va înhăța cu totul. Incredibil…” – Robin Hobb
Mark Lawrence (n. 1968) este cercetător științific în domeniul inteligenței artificiale și scriitor. Prințul Spinilor, primul volum din trilogia Imperiul Fărâmițat, este romanul lui de debut, finalist David Gemmell Morningstar Award și Prix Imaginales (Roman étranger), tradus în 20 de limbi.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026