FBI poate citi fara probleme orice mesaj e-mail
Biroul Federal de Investigatii al Statelor Unite a recunoscut ca dispune de un program care permite interceptarea mesajelor e-mail primite si trimise de infractori, fapt care a provocat critici acerbe din partea grupurilor de aparare a drepturilor cetatenesti, relateaza Mediafax
Biroul Federal de Investigatii al Statelor Unite a recunoscut ca dispune de un program care permite interceptarea mesajelor e-mail primite si trimise de infractori, fapt care a provocat critici acerbe din partea grupurilor de aparare a drepturilor cetatenesti, relateaza Mediafax.
Sistemul creat de specialistii FBI si supranumit Carnivore, functioneaza gratie unui program specializat care poate supraveghea un volum urias de mesaje e-mail la nivelul furnizorilor de acces la Internet.
Conform unor surse din interiorul FBI, Carnivore functioneaza pe aceleasi principii utilizate in interceptarile telefonice: el permite numai supravegherea persoanelor individuale si nu poate fi aplicat fara aprobarea autoritatii judiciare.
Programul ofera o foarte mare precizie si “respecta mai mult viata privata” decat interceptarile telefonice traditionale, a precizat purtatorul de cuvant al FBI, Paul Bresson.
Carnivore a fost utilizat in maximum 50 de cazuri, de la punerea sa in functiune in 1999, in timpul unei anchete desfasurate asupra pirateriei cibernetice si terorismului.
Criticii sistemului nu dau crezare promisiunii FBI conform careia Biroul va apela in anumite limite la acest sistem de urmarire a mesajelor electronice. Din moment ce programul functioneaza, FBI-ul poate intercepta orice e-mail care tranziteaza serverele furnizorilor de acces la Internet, sunt de parere reprezentantii Uniunii Americane pentru Drepturi Civile (UADC).
“Carnivore incalca atat constitutia cat si legislatia federala de protectie a vietii private”, comenteaza Barry Steinhardt, director adjunct al UADC.
Datorita acestui program, FBI “poate initia cercetari care in conditii normale nu ar putea avea loc din lipsa de probe”, adauga Steinhardt. Spre exemplu, “agentii federali nu pot obtine niciodata permisiunea de a descinde la oficiul central al Postei din Washington ca sa deschida toata corespondenta” pentru a utiliza apoi o scrisoare ca proba in cadrul unei anchete penale.
Existenta programului Carnivore a fost dezvaluita de cotidianul Wall Street Journal. Congresul american luase cunostinta de aplicarea acestui software in luna aprilie, dupa ce avocatul unui furnizor de acces la Internet a refuzat sa aprobe FBI o cerere de interceptare a mesajelor de e-mail si a sesizat forul superior. Robert Com-Revere contesta mandatul judiciar obtinut de FBI pentru motivul ca programul controlat la distanta de agentii federali ar putea sa le furnizeze informatii care depasesc limitele fixate de autoritatile judecatoresti. UADC a trimis deja o scrisoare parlamentarilor americani in care solicita elaborarea unei legi referitoare la spionajul electronic.
-
Ce au in comun gigantii tech Apple, Google și mai nou Nvidia? După 33 de ani cu Jensen Huang la conducere, Nvidia intră în cel mai dificil test de succesiune din Big TechBusiness Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Ce poți să faci în weekend în București? De la târguri de design și expoziții până la ateliere creative și filme de văzut la cinemaZF Gen Z · 13 noiembrie 2026
-
Ionuț Daniel Coleașă, COO, CITR: Insolvența este un indicator întârziat. Anul acesta s-au văzut dificultățile financiare din ultimii trei-patru ani. Astăzi, 40 de companii din 100 din agricultură au probleme financiareRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026