Febra construcțiilor a adus China pe un munte de datorii care se clatină amenințător
Chengdu, capitala provinciei sudice Sichuan, a răspuns apelului de stimulare a economiei prin prezentarea unui plan de construcție a unui centru feroviar creat după modelul gării Waterloo din Londra, scrie Reuters. Doar că această gară nu era un proiect destul…
Chengdu, capitala provinciei sudice Sichuan, a răspuns apelului de stimulare a economiei prin prezentarea unui plan de construcție a unui centru feroviar creat după modelul gării Waterloo din Londra, scrie Reuters. Doar că această gară nu era un proiect destul de ambițios.
“Am fost șocat când am văzut gara Waterloo. Era atât de mică”, a spus Chen Jun, director al Chengdu Communication Investment, compania care a construit noul terminal chinezesc. “Am realizat că probabil avem nevoie de o gară de câteva ori mai mare pentru a răspunde cerințelor orașului nostru”, a menționat el.Într-un mod tipic multor proiecte de infrastructură chinezești, Chengdu, care a contruit un terminal de două ori mai mare decât intenționa inițial, a împrumutat 3 miliarde yuani (473 milioane dolari) de la o bancă de stat pentru a finanța investiția, apoi a stabilit un termen limită pentru construcție, proiectul fiind finalizat doi ani mai târziu.
Dar în loc să primească laudele la care s-au așteptat pentru că a contribuit la stimularea economiei, Chengdu Communication și multe dintre cele 10.000 de organisme de finanțare locale au fost criticate dur pentru efectele secundare sumbre ale freneziei construcțiilor.
Podurile către nicăieri
Autoritățile locale au acumulat un volum mare de credite neperformante, o parte a acestei datorii fiind realizată pentru a finanța construcția de poduri către nicăieri sau proiecte fără sens, care acum amenință să afecteze creșterea economică, într-un moment în care economia globală intră în picaj.
Acest lucru se adaugă altor riscuri sistemice cu care se confruntă China, printre care un declin sever al pieței imobiliare și o creștere rapidă a creditelor neperformante.
Autoritățile locale au acumulat la sfârșitul anului trecut o datorie publică de 10,7 miliarde de yuani. Guvernul se așteaptă ca 2,5 până la 3 miliarde yuani să se transforme în credite nocive, în timp ce Standard și Chartered consideră că 8-9 miliarde yuani nu vor fi rambursați (echivalentul a 1,2 – 1,4 miliarde dolari). Ca urmare, un eventual default ar putea fi chiar mai mare decât programul de bailout de 700 miliarde dolari al SUA din 2008.
Riscul de faliment crește. De exemplu, pentru aproape 85% din creditele acordate de organismele financiare autorităților locale în provincia nordică Liaoning nu s-au efectuat anul trecut plățile aferente serviciului datoriei publice, se precizează într-un raport de audit postat pe website-ul Liaoning Daily.
Dar în vizitele și în interviurile acordate în mijloacele de transport care circulă în toată China, oficialii nu păreau îngrijorați. Aceștia spun că nu au făcut nimic altceva decât să respecte directivele venite de la Beijing de a menține creșterea economică pe drumul cel bun, iar autoritățile centrale vor acționa cu siguranță pentru a-i salva.
Poate că lipsa lor de îngrijorare este justificată. Beijingul, care deține mai mult de 3 miliarde dolari în rezerve valutare, are cu siguranță resursele financiare pentru a-i salva, iar lucrul acesta l-a mai făcut și în trecut – a înființat companiile de management al activelor pentru a ajuta băncile de top ale Chinei să scape de volumul mare de credite nocive pe care le aveau la sfârșitul anilor 1990.
Dar și China este vulnerabilă în fața unei recesiuni globale și va avea nevoie ca fiecare sector al economiei să funcționeze foarte bine pentru a evita o criză gravă. Boom-ul din infrastructură a izolat economia de colapsul exporturilor de acum trei ani.
Puterea Beijingului a scăzut între timp. Nivelul inflației este foarte mare, iar dacă s-ar injecta bani în economie, China nu ar face decât să înrăutățească lucrurile. Barclays Capital spune că o recesiune globală va genera o “revenire dificilă” a economiei Chinei, în contextul în care creșterea PIB este mult mai mică decât nivelul de 8% considerat ca fiind minimul necesar asigurării creării de suficiente locuri de muncă pentru a face față migrării populației către zona urbană.
În Chengdu, Chen, care stă întins pe o canapea în biroul său, admite că orașul va avea probleme mari în a-și acoperi cheltuielile generate de construcția versiunii gării din Waterloo. “Suntem încă incapabili să reflectăm în contabilitate problemele care pot apărea ca urmare a realizării investiției în căile ferate din Chengdu”, a spus Chen.
“În viitor s-ar putea să avem probleme când va trebui să rambursăm creditele care vor ajunge la scadență.”
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026