Fed nu a ajuns la fundul sacului

Vicepresedintele Rezervelor Federale americane (Fed), Roger Ferguson a spus marti ca banca centrala nu si-a epuizat posibilitatile de reducere a ratelor pe termen scurt de pe piata americana, chiar si dupa rectificarea istorica de jumatate de punct procentual de saptamana trecuta.
“Mediul actual de inflatie redusa si ingrijorarile privind relansarea economica au ridicat semne de intrebare privind marja pe care o mai are Fedul la dispozitie pentru a mai micsora rata dobanzii de referinta suficient de mult pentru a stimula economia”, a spus Ferguson cu ocazia unei conferinte economice si de investitii la Pittsburg. “Nu cred ca rezultatele macroeconomice vor fi atat de nefavorabile, incat sa ne aflam in pericolul iminent de a atinge asa-zisa “frontiera zero” a ratelor nominale ale dobanzii”.
In discursul sau, Ferguson a demontat temerile unor analisti privitoare la vulnerabilitatea Statelor Unite in fata deflatiei (scaderea generala a preturilor care afecteaza activitatea economica). Vicepresedintele Fed a mai spus ca politicile aplicate in domeniul monetar si fiscal, impreuna cu cresterea productivitatii, ar trebui sa stimuleze din nou cresterea economica. “In opinia mea, relaxarea politicii monetare prin decizia de saptamana trecuta a aranjat toate piesele jocului in pozitia ideala pentru a stimula dezvoltarea graduala a activitatii economice, in trimestrele urmatoare”.
Dupa decizia de reducere cu 0,5% a ratei dobanzii de referinta, banca centrala americana pare sa fi ramas cu putin spatiu de manevra pentru rectificarile urmatoare, sau pentru interventii in situatii de criza.
Ce alte masuri are mai putea lua Fedul, pentru a sustine efectul modificarii ratei dobanzii?
“Politica monetara traditionala este de a folosi operatiuni de open-market pentru a influenta rata aplicata la fondurile federale”, spune fostul guvernator Lawrence Meyer. “Daca rata de referinta nu mai poate fi redusa in continuare, banca centrala are la dispozitie cateva masuri de rezerva pe care le poate pune in aplicare”.
Astfel, primul lucru pe care il mai poate face Fedul este sa cumpere obligatiuni guvernamentale pe termen scurt, crescand cererea si pretul acestor titluri si determinand scaderea ratelor deoarece randamentul bondurilor de stat evolueaza in sens opus pretului acestora. Reactia bancilor ar fi de reducere a ratelor la acordarea creditelor, incurajand cheltuielile si investitiile. Atunci cand ratele pe termen scurt s-au redus la maxim, Fed poate cumpara obligatiuni de stat pe termen lung, influentand in sensul scaderii ratele de imprumut pe termen lung, inclusiv cele la creditele ipotecare si sporind resursele de refinantare.
In al doilea rand, Fedul poate cumpara obligatiuni corporative pentru a ieftini creditul corporativ, ar putea achizitiona chiar actiuni pentru a le sustine cursul pe piata, sau si-ar putea diversifica portofoliul in titluri externe, influentand ratele valutare. “Orice activ pe care il cumpara banca centrala ii permite sa creasca volumul de moneda aflat in circulatie”, explica Warren Bailey, profesor in economie la universitatea Cornell. Cantitatea de titluri pe care o poate achizitiona Fed de pe piata este limitata prin lege, dar intr-un context economic nefavorabil Congresul poate acorda mai multa libertate bancii centrale.
Alte tactici tin de comunicare. Atunci cand Fedul ramane fara posibilitatea de a mai aduce rectificari asupra ratei dobanzii, poate macar sa faca declaratii care sa influenteze aceasta rata. Eficacitatea acestei tehnici se bazeaza insa pe credibilitatea bancii centrale si poate da gres daca Fedul este privit cu neincredere de investitori.
Mecanismele care mai pot fi exploatate se refera la reglementarile Fed privitoare la rata rezervelor minime obligatorii pentru bancile din sistem, care ofera mai mult potential de acordare a creditelor daca este diminuata, si la marja pe care care trebuie sa o pastreze investitorii in conturile deschise la societatile de brokeraj, atunci cand efectueaza tranzactii bursiere pe credit.