Fed nu-si schimba strategia
Fed nu-si schimba strategia
In SUA se pregatesc noi majorari ale dobanzilor, dupa ce Rezerva Federala (banca centrala a SUA – Fed) a declarat ca nivelul curent la dobanzii de referinta, de 2,5%, s-ar putea dovedi prea mic pentru a controla inflatia, relateaza BBC News. In ultima sedinta, de la inceputul lunii, Fed a stabilit ridicarea ratei dobanzii de referinta cu 0,25%, precizand ca dobanzile ar trebui sa urce si mai mult, cel putin pe termen mediu. Banca centrala a adaugat ca ritmul majorarilor va depinde de evolutia economiei. Pana acum, cel putin, Fed si-a propus un ritm gradual de crestere a dobanzii de referinta. “Credem ca si in urmatoarele patru sedinte se vor opera modificari de 0,25% per sedinta”, a declarat John Shin, economist principal la Lehman Brothers. Majorarea operata de Fed la inceputul lunii a fost cea de-a sasea crestere consecutiva a cate un sfert de punct procentual, din luna iunie a anului trecut. Informatiile pe care banca centrala se bazeaza pentru adoptarea masurilor de limitare a inflatiei au fost in ultimul timp oarecum amestecate. La sfarsitul saptamanii trecute, s-au facut simtite temerile in legatura cu accelerarea inflatiei, dupa o majorare neasteptata a preturilor cu 0,8%. De atunci lucrurile s-au mai calmat. Ministerul Muncii din SUA a anuntat ca preturile de consum au urcat numai cu 0,1% in luna ianuarie. Exceptand costurile fluctuante ale alimentelor sI energiei, indicele preturilor de consum, cel mai reprezentativ pentru calculul inflatiei, s-a majorat cu 0,2%, pentru cea de-a patra luna consecutiva.
dan.zavoianu@zf.ro
-
Mai multe necunoscute decât date sigure despre Neptun Deep, cel mai mare proiect energetic al României: Tot ce se știe acum cu jumătate de an înainte de producție este că OMV Petrom are 30 de contracte semnate, în timp ce Romgaz lucrează încă la licitațiiBurse - Fonduri mutuale · 12 noiembrie 2026
-
Trei jucători, Lactalis, FrieslandCampina și Arla, au 65% din vânzările de unt, o piață de 150 mil. euro. Locul trei din piață nu are fabrică în România, iar de la liderul Lactalis o parte din vânzări vine din import (brandul President).Companii · 12 noiembrie 2026
-
Conferința ZF Digital 2026. Cel mai greu pentru un start-up românesc este să vândă în străinătate, nu să construiască produsulBusiness Hi-Tech · 12 noiembrie 2026