Feerie stradală în București
Între 13 – 16 septembrie, în organizarea ArCuB, are loc la cea de-a patra ediție a Festivalului Internațional de Teatru de Stradă B-FIT in the Street!. Timp de patru zile spectacolele de teatru de stradă se desfășoară în Piața Constituției, Piața George Enescu, Parcul Colțea, Piața 21 decembrie 1989 (Fântâna de la Universitatea de Arhitectură), Piața Unirii, Centrul Istoric și pe toate bulevardel…
Între 13 – 16 septembrie, în organizarea ArCuB, are loc la cea de-a patra ediție a Festivalului Internațional de Teatru de Stradă B-FIT in the Street!. Timp de patru zile spectacolele de teatru de stradă se desfășoară în Piața Constituției, Piața George Enescu, Parcul Colțea, Piața 21 decembrie 1989 (Fântâna de la Universitatea de Arhitectură), Piața Unirii, Centrul Istoric și pe toate bulevardele centrale.
Peste 20 de trupe din șapte țări (Franța, Olanda, Spania, Elveția, Belgia, Germania și România) oferă bucureștenilor spectacole atractive și interactive. Acest eveniment aduce o atmosferă feerică în Capitală și transformă centrul orașului într-un univers colorat, în care artiștii jonglează cu artele cele mai diverse pentru a oferi spectatorilor un amestec surprinzător de emoții și reflecții. Prin reprezentațiile lor, actorii încearcă să interacționeze cu publicul, modificând raporturile dintre spațiu, ritm și receptare.
Vedetele evenimentului vin din Spania. Celebra companie Voala, compusă dintr-un grup de artiști specializați în arta vizuală experimentală, aduce la București producția Muare – un show de acrobație aeriană care combină în mod inedit mișcări corporale și tehnologie ultramodernă, în cadrul unui concept artistic de mare impact vizual. Acompaniați de o muzică originală, acești artiști ai aerului desenează cu trupurile lor imagini de neuitat.
La Fura dels Baus, o legendă a teatrului de stradă, cu o experiență de peste 30 de ani și 50 de premii câștigate, va prezenta duminică, 16 septembrie în Piața Constituției, The Hidden City/ The Giant and the Angel spectacol inspirat din arhitectura și spiritul orașului București. Show-ul combină efecte pirotehnice cu acrobații aeriene surprinzătoare.
La acestă ediție va fi prezent și David Moreno cu spectacolul “Floten Tecles” (foto 2). Artistul cântă la mai multe instrumente fiind suspendat la șase metri înăltime împreună cu pianul său. Capacul pianului cu coadă devine un ecran de cinema, pe care se proiectează imagini de poveste. Muzică, teatru, film, toate sunt reunite într-un spectacol plin de poezie și umor.
Compania spaniolă Circo Delicia dă naștere spectacolelor sale cu o dragoste specială pentru disciplinele care unesc aerul cu muzica, teatrul, pictura, dansul și proiecțiile. Arbolar Arvolar, producția prezentată la București creează spații largi și dinamice cu o naturalețe greu de egalat.
Acestor artiști li se adaugă mulți alții, care vor împânzi tot centrul orașului, de la Piața Unirii la Piața Romană, din Piața George Enescu până în Piața Constitutiei: Antagon (Germania), Senza Tempo (Spania), Cie entre terre et ciel (Franța), Les Snob (Franța), Aromatic Company (Elveția), Teater Tol (Belgia), Les Geants du Sud (Franța), Planet pas net (Franța), Het Mobiele Naaiatelier (Olanda), Sam Shine (Olanda), Les Clandestines (Franța), Cirquet Confetti (Spania), Les Enjoliveurs (Franța), Popol (Franța).
România este reprezentată de trupa de acrobați xtreme project cu spectacolul Turnul vertical și de Parada Școlilor de Samba din București, care va avea loc sâmbătă 15 septembrie și duminică 16 septembrie de la ora 20.30 pe traseul Piața Unirii – Piața Constituției.
-
Mai multe necunoscute decât date sigure despre Neptun Deep, cel mai mare proiect energetic al României: Tot ce se știe acum cu jumătate de an înainte de producție este că OMV Petrom are 30 de contracte semnate, în timp ce Romgaz lucrează încă la licitațiiBurse - Fonduri mutuale · 12 noiembrie 2026
-
Trei jucători, Lactalis, FrieslandCampina și Arla, au 65% din vânzările de unt, o piață de 150 mil. euro. Locul trei din piață nu are fabrică în România, iar de la liderul Lactalis o parte din vânzări vine din import (brandul President).Companii · 12 noiembrie 2026
-
Conferința ZF Digital 2026. Cel mai greu pentru un start-up românesc este să vândă în străinătate, nu să construiască produsulBusiness Hi-Tech · 12 noiembrie 2026