Femeia perfectă pentru Hendrik (I)/ de Ramona Tarka

Coordonare perfectă și în dimineața aceea: Hendrik intră în bucătărie tocmai în momentul în care ultimele picături fierbinți aterizau în ceașcă. O fi avut bătrânețea și punctele ei slabe, dar niciun tinerel nu ar fi apucat să exerseze gesturile turnării în ceașcă și ale savurării cafelei astfel încât totul să meargă strună. Cu stânga ridici ceașca, cu dreapta vâri aproape pe neobservate farfurioara sub ea, pe ambele le poziționezi astfel pe masă încât cel care bea să nu se aplece inconfortabil de mult și – important! – să apuce toarta cu mâna dreaptă fără să ridice ochii din ziar… Dar parcă era o chestie la care se pricepuse mai bine în tinerețe! Pe fața lui Hendrik trecu o umbră de regret. Mda, treaba cu sexul… Își puse ceașca în poală, întinse picioarele pe sub măsuță și lăsă deocamdată ziarul deoparte. Cum de se gândea azi dis-de-dimineață la sex?

Zilele intermediare, cum numea el scurta perioadă dintre o traducere tocmai încheiată și cartea următoare, începeau ca o mare leneveală: în zilele acelea se trezea mult prea târziu, mânca pe îndelete la cafeneaua lui preferată, povestea după placul inimii cu ceilalți clienți sau cu fata care servea, parcurgea apoi agale cei câțiva metri până acasă, aduna rufele, citea două dintre ziarele pe care nu apucase să le termine la cafenea (din anii lui de jurnalist rămăsese cu deformația profesională de a citi zilnic cel puțin patru ziare; trăgea ce-i drept și foloase din obiceiul ăsta, pentru că adunase astfel o grămadă de cunoștințe secundare, care îl ajutau în munca de traducător), mânca apoi o portocală pentru a mai amâna încă puțin drumul spre camera de lucru și, dacă nu îi mai venea vreo altă idee, se așeza în cele din urmă la masa de scris. Acolo bineînțeles că nu începea imediat munca, ci își sorta întâi toate hârtiile, arunca mailurile inutile, răspundea chiar la câte unul, după care – ei bine, trebuia deja să meargă la baie, își mai lua poate vreun măr, mai vorbea cu careva la telefon și la sfârșit de tot își lua inima în dinți și deschidea cartea cea nouă.

În schimb, în zilele în care lucra cu adevărat, putea fi dureros de sever cu sine însuși: abia după ce își făcea norma zilnică își permitea să meargă la cafenea sau să se destindă în alt fel. Lucra atunci de regulă în ritm de câte trei ore, seara bea o bere fără alcool la Sperl și mergea la culcare. O ținea astfel timp de 10-20 de zile, perioadă în care era extrem de productiv și care se încheia de cele mai multe ori cu un rezultat ce-l mulțumea.

Dar ziua aceasta nu era nici pentru leneveală, nici pentru muncă până la epuizare. În seara precedentă terminase cel de-al doilea roman al lui Daniel Glattauer, iar la prânz se întâlnea cu autorul să discute un aspect de-a dreptul amuzant: pe tot parcursul romanului, cei doi îndrăgostiți se adresau unul altuia cu “dragă Emmi” respectiv “dragă Leo”. Problema era că în limba olandeză există două variante pentru cuvântul “dragă”: una neutră pentru prieteni și cunoștințe (“dragă Dana”) și una intimă pentru iubiți (“dragul meu”/ “draga mea”). Prin urmare, autorul urma să ia cartea la rând și să decidă la ce variantă se gândise la fiecare mail în parte, pentru că uneori personajele se mai și certau sau se îndepărtau unul de altul iar Hendrik nu voia să hotărască de capul lui când își erau cu adevărat dragi și când nu.

Hendrik se uită la ceasul pe care îl purta încă la mână, în ciuda celor două telefoane mobile din buzunar, și calculă peste cât timp îl putea suna pe Glattauer pentru confirmarea întâlnirii. Era încă mult prea devreme să sune pe cineva, așa că deschise ziarul. În aceeași clipă se auzi soneria de la ușă. Se mai uită o dată la ceas, ca pentru a se asigura că nu se înșelase și într-adevăr: nu era nici măcar ora nouă! Niciunul dintre prietenii lui nu ar fi venit atât de devreme, și încă fără să anunțe! Pe drum spre ușă verifică în oglindă dacă era îmbrăcat corect și hotărî să treacă cu vederea pata maronie de cafea de pe pantaloni. Deschise și se trezi în fața unei tinere delicate, care îl fixa cu o expresie ușor întrebătoare.

– Da? spuse Hendrik doar pentru a se mai bucura de prezența ei câteva clipe, fiind sigur că femeia greșise ușa. Spre uimirea lui tânăra nu întrebă însă de cuceritorul de la etajul doi, ci îl privi în ochi, strânse mai tare geanta neagră sub braț (un laptop?) și îi zâmbi.

– Laura Preis de la Agenția Dream-date, spuse femeia și îi întinse o mână extrem de îngrijită. V-ați înscris acum două săptămâni la noi, adăugă ea, interpretînd corect privirea lui perplexă. La rubrica “Perechea ideală”? Vă felicit, ați câștigat! adăugă apoi cu un zâmbet strălucitor, de parcă tocmai s-ar fi decis să îl contamineze cu buna ei dispoziție. Ați fost ales drept candidatul ideal! După cum am promis, agenția noastră va face toate eforturile pentru a vă găsi partenera perfectă. Și asta la nivel internațional! Să trecem la treabă, domnule Buskamp!

În timp ce vorbea, tânăra se strecură pe lângă el, o luă pe coridorul îngust spre stânga și în momentul în care își termină scurtul discurs mobilizator ajunsese deja în bucătărie. Hendrik, care o urmărise doar din priviri, trânti ușa.

– Scuzați-mă, de la ce agenție veniți? o întrebă.

– Dream-date, răspunse ea scurt.

– Și sunteți aici pentru că… insistă Hendrik, pe un ton exagerat de răbdător.

– Pentru că ați fost ales drept candidatul cu cele mai puține șanse de a-și găsi singur femeia potrivită…

– Și eu m-am înscris la chestia asta când?

– Acum exact două săptămâni! se bucură tânăra.

La naiba! Cu două săptămâni în urmă se certase cu prietena lui, după care se îmbătase ca porcul. Fusese mahmur câteva zile la rând și acum și povestea asta!

– Sunteți foarte drăguță, spuse cu voce tare și deschise iar ușa de la intrare. Iar acum renunț la titlu. Dați-i-l cuiva care îl vrea!

– Nu se poate, veni prompt răspunsul.

Ușa se închise pentru a doua oară iar Hendrik ajunse în bucătărie din trei pași. Pe prima pagină a revistei pe care i-o întindea femeia, scria cu litere de-o șchioapă: “Oare își va găsi perechea ideală?” Dedesubt o poză mică și neclară cu el. Cam așa trebuie să fi arătat după trei zile de beție. La pagina următoare se regăsi în întreaga lui splendoare. Recunoștea cămașa pe care o purtase timp de trei zile în birt.

“Din aproape 10.000 de candidați, cititorii noștri au ales: la cei 60 de ani ai săi, Hendrik Buskamp mai caută încă femeia perfectă. Traducătorul olandez caută o artistă plină de umor și înțelegere, care știe ce înseamnă și ironia. Aspectul nu este neimportant, femeia lui ideală trebuie să aibă în orice caz păr frumos și un index corporal sub 25.”

Hendrik ridică privirea spre femeia din fața lui. Oricât de aiuristic ar fi sunat anunțul, putea să fie scris de el. Citi și ultimele rânduri: “Mesajul lui Hendrik este un citat din Jules Renard: <<Ironia nu usucă iarba, stârpește doar buruiana!>> Doamnele interesate și care corespund descrierii de mai sus pot contacta redacția noastră până la data de 10.06.”

– 152, spuse tânăra din fața lui când văzu că terminase de citit.

– 152 ce?

– 152 de femei s-au anunțat până acum. Estimez că veți trece de 200. Un număr impresionant, spuse ea și se așeză la masa din bucătărie.

Hendrik ezită o clipă, apoi se așeză lângă ea.

– Vreți să spuneți că s-au găsit 152 de artiste care pe deasupra mai sunt și interesate de mine? întrebă el, iar Laura Preis nu își dădu seama din tonul lui dacă se îndoia mai mult de numărul femeilor cu înclinații artistice sau de interesul acestora pentru el.

– Exact, îi răspunse. Sunt mai ales scriitoare, dar și câteva pictorițe, profesoare de desen, dansatoare, o acrobată și chiar o ghicitoare în palmă din România! Știți, prin “artistă” se pot înțelege o mulțime de lucruri.

Hendrik nu știu dacă este cazul să râdă sau mai degrabă să își facă griji.

– Aș fi curios să știu cum m-ați descris, de sunt dintr-o dată interesant pentru tone de scriitoare plus o ghicitoare în stele?

– În palmă. Ne-am ținut în mare de informațiile pe care ni le-ați dat chiar dvs. Conform declarației dvs – spuse tânăra în timp ce își deschidea cu mișcări sigure laptopul – dețineți cinci locuințe: trei în Olanda, una aici la Viena, situată ultracentral și mobilată cu mult bun gust – aici Laura Preis făcu o pauză și privi apreciativ în jur – și o casă cu grădină la Jena. Acestea ar fi informațiile cu privire la proprietățile pe care le dețineți. Am mai scris apoi despre activitatea dvs de editor și traducător literar…

– Nu cred că vorbiți serios! strigă Hendrik. Chiar ați scris în revista asta că am cinci case și n-am soție?

– Cinci case și o mașină…

– Ha!

– …că ați tradus 124 de cărți și ați fost citat laudativ de mai multe ori la rubrica “Prima propoziție” a unuia dintre cele mai importante ziare olandeze…

– Da, ultima chestie a impresionat-o în mod sigur pe ghicitoare! A ghicit că voi mai apărea de două ori și jumătate la ziar și vrea să împartă celebritatea cu mine!

– Nu trebuie să fiți sarcastic, domnule Buskamp, spuse tânăra plină de calm. Vă asigur că putem să facem diferența între femeile interesate de dvs. personal și cele care se gândesc doar la avere.

– Sunt sigur că puteți, răspunse el. Iar eu vă asigur că ăsta nu a fost sarcasm nici pe departe!

Sorbi din ceașcă și abia atunci își dădu seama că – deși pe jumătate involuntar – el era gazda. Cana de cafea era aproape goală, așa că se sculă și mai turnă apă.

– Cum se face însă, se întoarse el brusc către ea, că am câștigat titlul de cel mai mare fraier, din moment ce mă prezentați ca fiind atât de înstărit? Asta aș vrea să știu!

Laura păru să își aleagă cuvintele potrivite, apoi se lansă:

– Portretul pe care vi l-am făcut în revista noastră cuprinde, după cum am amintit deja, și amănunte legate de meseria dvs. Am subliniat faptul că partenera ideală trebuie să fie o persoană independentă, dispusă să vă acorde libertatea de care aveți nevoie atunci când traduceți o carte; iar acest lucru înseamnă… (aici tânăra lovi fulgerător tastele laptopului cu două dintre degetele ei lăcuite impecabil, în timp ce Hendrik își întinse instinctiv gâtul spre ea)… da, aproximativ 20 de zile pe lună, în medie zece ore pe zi. Prin aceasta depășiți cu mult toleranța obișnuită a unei femei. Aș spune că acesta a fost motivul decisiv al victoriei dvs.

Pentru prima dată de la sosirea ei, în ochii lui Hendrik străluci o urmă de interes. Adevărul era că se săturase până peste cap să alerge după femei care la final se dovedeau complet incapabile de a accepta stilul său de viață. De ce ar fi fost atât de rău să vină careva cu Ea de mână? Îmi permiteți să fac prezentările: Hendrik – femeia ideală, femeia ideală – Hendrik…

Turnă cafeaua și se așeză interesat în fața ei. Îi plăcuse dintotdeaua să privească o femeie în timp ce aceasta bea cafea și să-i admire buzele rujate sau palide, umede sau uscate care tremurau înfrigurate în așteptarea primului strop fierbinte. Cele ca Laura Preis obișnuiau să atingă doar imperceptibil ceașca și nu lăsau aproape niciodată urme de ruj.

– Și ce-o să se întâmple acum? o întrebă.

Tânăra lăsă ceașca jos fără să bea din ea, iar Hendrik se enervă că se grăbise.

– În primul rând vă trimitem la trei întâlniri cu trei femei diferite, răspunse ea. Filmăm întâlnirile și ulterior discutăm scenele. Nu pentru că nu ați face față și singur, se grăbi ea să adauge, întâlnindu-i privirea. Însă acest lucru ne va ajuta să găsim partenera care vi se potrivește cu adevărat. Prima întâlnire va fi chiar mâine.

– Mâine? ciuli el urechile.

– La ora șaisprezece la Cafe Sperl. Iar aceasta e doamna pe care o veți întâlni, spuse ea și îi întinse o mapă care până în acel moment se camuflase în mod perfect sub laptop. Hendrik o deschise și se opri la poză. Un chip drăguț, păr blond roșcat și ochi romantici. În jur de patruzeci de ani. Sau patruzeci și cinci, dar bine conservată. De profesie pictoriță. Ei bine, nu avea nimic împotrivă să o cunoască pe femeia asta.

– Ne vedem deci mâine la ora patru, spuse Laura Preis și se ridică decisă de pe scaun. Vă mulțumesc pentru cafea. În prag se mai întoarse o dată spre el și îi strânse mâna. Mi-a făcut plăcere să vă cunosc, domnule Buskamp!

Bucătăria păru dintr-o dată pustie. În aer plutea încă parfumul scump al Laurei, iar de pe ceașcă lipsea evident orice urmă de ruj. În timp ce trăgea cu urechea la zgomotul tocurilor din casa scării, Hendrik speră să nu ajungă să regrete întreaga poveste.

Va urma