Femeile dictatorilor (IV)/ de Diane Ducret
Continuăm publicarea unor fragmente din volumul Femeile dictatorilor, în pregătire la Editura Curtea veche. Este o carte care zugrăvește istoria în timp real, prin ochii celor aflate mai mereu în umbră. De cele mai multe ori realitățile cunoscute atât de bine din manuale, cărți, filme documentare ori relatări vor fi puse acum într-o cu totul altă lumină. Autoarea evită totuși în mod subtil capcan…
Continuăm publicarea unor fragmente din volumul Femeile dictatorilor, în pregătire la Editura Curtea veche. Este o carte care zugrăvește istoria în timp real, prin ochii celor aflate mai mereu în umbră. De cele mai multe ori realitățile cunoscute atât de bine din manuale, cărți, filme documentare ori relatări vor fi puse acum într-o cu totul altă lumină. Autoarea evită totuși în mod subtil capcana reabilitării imaginii unor dictatori, dar totuși le completează portretul, înfățișându-i și într-o latură umană, mai puțin cunoscută publicului larg.
Diane Ducret este jurnalistă, dar are și formație de istoric și filozof. Născută la Anderlecht, Diane a copilărit în Țara Bascilor și a studiat în prestigioase instituții de învățământ din Paris și Roma. În prezent, colaborează la realizarea de filme documentare istorice pentru postul France 3. La începutul anului 2011 i se publică prima carte, Femeile dictatorilorUn playboy georgian
Solvy, primăvara anului 1908. Tatiana Suhova este la ea acasă, cu alte exilate, când cineva vine să o anunțe că a sosit un nou transport de condamnați. Printre ei, un tovarăș din Baku, Osip Koba. Ceva mai târziu, după ce și-a făcut rost de haine mai prezentabile de la tovarășii de exil, își face apariția la ea în casă, purtând cizme cu toc peste pantaloni și cămașă de satin negru. Totul completat cu o căciulă de astrahan și o pelerină albă, purtată pe umeri într-un stil neglijent. Clasă caucaziană. Stalin a fost arestat la puțină vreme după moartea lui Kato, și a negociat cu autoritățile imperiale un exil mai puțin dur decât Siberia. Se află în acest minuscul avanpost al comerțului de blănuri în stil medieval. Este primăvară la Solvy, unde nu există decât un scuar prăfuit, un conac din lemn, un oficiu poștal și o biserică din secolul al XVI-lea. Zece exilați împart aici o casă care aparține comunei. O adevărată binecuvântare în acest loc din care viața a fugit, consideră Tatiana.
Tânăra femeie îl vizitează des pe Stalin în camera lui. Decorul nu se potrivește deloc cu acest tânăr ferchezuit pe care l-a întâlnit ea. Pentru a seduce, Stalin știe să-și ascundă condiția: trăiește în sărăcie, doarme într-o cutie de lemn acoperită cu scânduri pe o saltea de paie, învelit cu o cuvertură subțire și cu capul pe o față de pernă roz. Ea îl găsește pe jumătate culcat acolo, chiar în miezul zilei. Pentru a se apăra de frig, stă cu paltonul pe el și se înconjoară cu cărți. În ciuda acestor neajunsuri, ei îi plac aceste întâlniri și nu se poate abține să vină să-l vadă, să râdă cu el, să-l asculte pe acest seducător în zdrențe. Apoi într-o zi, nu mai are de la el nicio veste. Stalin nu se grăbește să își ia un angajament, sau poate că nu cu ea. Câteva cuvinte mâzgălite pe o hârtie în chip de scuze: “Contrar promisiunilor mele, pe care mi le amintesc bine, nici măcar nu ți-am trimis cărți poștale. Ce prost sunt! Dar e un fapt și dacă vrei, îți prezint scuzele mele. Să păstrăm legătura.” El dispare totuși din viața ei.
Această condiție mizerabilă nu-l împiedică pe Stalin să aibă parte de momente plăcute. Încă dinainte de arestarea lui, își îngăduia unele abateri nocturne, după ce își ducea la bun sfârșit activitățile diurne, tâlhărești și subversive. Împreună cu tovarășul lui Spandarian, iese în fiecare seară în cele mai bune restaurante din Baku, unde discuțiile sunt deschise, mâncarea delicioasă, și unde se cântă mult. De fiecare dată numeroase femei îi însoțesc pe acești petrecăreți. Boris Bajanov, secretar al Biroului Politic ne spune despre Stalin că nu avea niciun viciu: “Nu iubea nici banii, nici alte plăceri, nici sportul, nici femeile. Femeile, cu excepția propriei neveste, nu contau pentru el.” Adevărul este cu totul altul. Femeile nu au lipsit niciodată din anturajul tânărului Stalin care le seduce cu ușurință. Chiar în anii lui dificili, nu rămâne niciodată fără o prietenă intimă sau chiar mai multe. În exil devine aproape libertin. A cunoscut-o pe Ștefania Petrovskaia în timpul unei întâlniri cu poliția care îi exila din satul Solvy. Această nobilă, originară din Odessa, de 23 de ani, are cu el o relație suficient de serioasă pentru ca Stalin să-i propună căsătoria. Tatăl ei, catolic, avea o casă mare în centrul orașului. Educată într-un liceu foarte bun, ea a urmat chiar cursuri universitare. Nobila Petrovskaia, cum apare ea în rapoartele poliției, a fost arestată la Moscova și condamnată la doi ani de exil. Când el ajunge la locul de exil, ea tocmai își termină pedeapsa. Relația lor este atât de intensă, încât ea decide să rămână după expirarea condamnării, ca să aștepte eliberarea lui. Îl va urma câtva timp după întoarcerea lui în Caucaz. Însă nici ea nu va putea tolera prea mult viața lui dezordonată și distrusă de rebel. Stalin era pentru femei “incredibil”, își amintește Molotov, în ciuda fizicului lui ingrat la care se adăugau pistruii.
“Sosso era foarte atrăgător”, va spune Jenia Allilueva, viitoarea lui cumnată. Un bărbat slab, puternic și energic, cu o incredibilă coamă de păr. Toate menționează ochii lui arzători, de culoarea mierii. Chiar și trăsăturile lui dezagreabile au un anumit farmec, ca expresia lui enigmatică, aroganța, duritatea lui, vigilența lui de felină. Părea straniu, excentric. Cu siguranță, aparenta lui incapacitate de a-și purta de grijă, fiind singuratic, murdar, slab, naște în femei dorința de a se ocupa de el. Poate că lipsa lui de interes pentru personalitatea și persoana lor este un atu.
Ca toți georgienii, se bucură de reputația unui om pasional, reputație de care se folosește din plin. În maniera lui de a flirta, cavalerismul tradițional alternează cu o mitocănie puerilă și agresivă, mai cu seamă după ce bea. Cântecele și poemele lui, felul lui de a admira rochiile femeilor și de a le face complimente pentru ele, batistele de mătase și florile pe care le oferă, îl conduc aproape de fiecare dată spre țelul urmărit.
Dacă femeile se așteaptă la un Casanova georgian, sunt fără îndoială foarte dezamăgite, imediat ce ajung să-l cunoască mai intim. Este un bărbat copleșit de complexe în legătură cu toate – familia, fizicul, personalitatea lui. Este atât de sensibil în legătură cu degetele sale de la picioare lipite între ele printr-o membrană, că atunci când doctorii de la Kremlin îl examinează, își ascunde restul corpului și chipul sub o cuvertură. Își va pudra fața ca să ascundă ciupiturile de vărsat și va retușa fotografiile oficiale. Timid, se sfiește să se dezbrace de tot, chiar și în băile rusești tradiționale, bania. Brațul lui mai scurt decât celălalt îl stânjenește, împiedicându-l mai târziu să danseze slow cu invitatele lui de la Kremlin: “Sunt incapabil să țin o femeie de mijloc”, recunoaște el într-o zi. Dar talia nu e totul. Stalin era competitiv din punct de vedere sexual, încornorându-și tovarășii când avea el chef, și în special în exil, unde transporturile de femei erau mai rare.
Momentele de tandrețe nu sunt suficiente pentru a compensa hipersensibilitatea lui morocănoasă. Femeile se regăsesc foarte jos pe lista priorităților lui. Mult după revoluție, egotism și serile de beții cu prietenii, bărbați. Îmbinând o virilitate indubitabilă cu o pudibonderie victoriană, nu e cu siguranță nici senzualist nici epicurian, și vorbește puțin despre performanțele sale sexuale.
Nu are încredere în femeile puternice și inteligente, ca mama lui. Fiindcă Stalin a fost crescut numai de mama lui, femeie credincioasă și sobră, în toată rigiditatea ortodoxiei georgiene. Tatăl lui, un zidar bețiv care umbla dintr-un șantier în altul de-a lungul și de-a latul provinciei, n-a făcut la drept vorbind niciodată parte din căminul familiei. Violent și încercând să stoarcă un venit de pe urma copilului, a vrut să-l trimită la muncă în uzină înainte de a împlini zece ani. Mama, care-l iubea pe Iosif și voia ca el să aibă parte de o educație superioară, a reușit să-l aducă înapoi cu forța și să-l plaseze la seminarul din Gori. Stalin i-a fost tot timpul recunoscător și admira mult abnegația și pragmatismul ei, pe care le considera veritabile forme de inteligență. Cunoscând inflexibilitatea acestei specii de femei, el va prefera toată viața femeile tinere, adolescentele maleabile sau țărăncile durdulii, care-i arătau respect și supunere.
Respinge în aceeași măsură femeile care-și dau aere. Pe cele care au idei. Dezaprobă frivolitățile prea pronunțate, ca aceea a fiicei lui Plehanov, pe care o detesta pentru cizmele ei cu tocuri înalte, pentru manierism și cochetărie. Instinctiv, se desprinsese de toate acestea, gândindu-se că un adevărat revoluționar nu poate să-și educe copiii într-un stil atât de sofisticat.
Din volumul în pregătire la Editura Curtea veche. Traducere de Doina Jela
-
CEC BANK PENTRU AFACERI ROMÂNEȘTI – Cum dezvoltăm stocarea de energie pentru a avea facturi mai mici?Info · 13 noiembrie 2026
-
Au fost considerați de neînlocuit la conducerea celor mai mari companii din lume. Până când n-au mai fost. Ce s-a întâmplat cu Apple, Uber și Renault după ce și-au pierdut liderii care le-au construit succesul și ce urmează la Nvidia după plecarea lui Jensen Huang, care a zguduie gigantul AIEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Bucureștiul intră pe harta marilor evenimente internaționale: infrastructură pentru până la 8.000 de participanțiInfo · 13 noiembrie 2026