Feroviarii se pregatesc de greva generala
ederatiile sindicale feroviare au cerut administratiilor negocierea treimii de activitate care ar trebui asigurata, conform legii, pe durata grevei generale pe care s-ar putea sa o declanseze luni, ca urmare a esecului discutiilor din ultimele doua zile cu reprezentantii companiilor feroviare
ederatiile sindicale feroviare au cerut administratiilor negocierea treimii de activitate care ar trebui asigurata, conform legii, pe durata grevei generale pe care s-ar putea sa o declanseze luni, ca urmare a esecului discutiilor din ultimele doua zile cu reprezentantii companiilor feroviare.
Ionel Socaciu, liderul Federatiei “Elcatel” – afiliata la Blocul National Sindical (BNS) -, a declarat ieri ca administratia le-a spus sindicalistilor ca salariile feroviarilor s-ar putea majora cu 12%, doar cu riscul disponibilizarii a aproximativ 8.000 de salariati de la calea ferata.
“Desi primul-ministru ne-a promis, la intalnirea de vineri, majorarea salariilor cu 12%, administratia ne-a spus la discutiile pe care le-am avut ieri (marti-n.r.) ca fondul de salarizare nu a fost marit decat cu 104 miliarde de lei. Aceasta suma ar fi suficienta doar pentru o majorarea salariala cu 2,2%”, a declarat Ionel Socaciu.
Liderul “Elcatel” a sustinut ca, pentru cresterea salariilor cu 12%, ar fi fost necesara suplimentarea fondului de salarii cu 700 de miliarde de lei. Practic, pentru ca nu are solutii pentru revendicarile angajatilor de la calea ferata, administratia incerca sa rezolve problemele prin disponibilizari masive, a declarat liderul “Elcatel”.
“Noi nu putem sa jucam la ruleta drepturile salariatilor si nici locurile lor de munca. Federatiile sindicale au cerut administratiilor sa negocieze treimea legala de activitate, pe durata grevei generale, care a devenit iminenta. Maine si poimaine (joi si vineri – n.r.), vom lua o decizie privind treimea”, a mai sustinut Socaciu.
Gheorghe Popa, secretarul general al Federatiei Miscare-Comercial, a declarat, ca administratia nu a facut o oferta scrisa sindicatelor, dar a promis ca o va face joi.
Federatiile sindicale de la calea ferata s-au intalnit, marti si miercuri, cu administratia Companiei Nationale CFR Infrastructura, a CN CFR Marfa si Calatori.
Feroviarii au cerut tichete de masa, conditii mai bune de munca si stoparea disponibilizarilor. O revendicare particulara a fost cea a Federatiei Mecanicilor de Locomotiva, privind reducerea timpului de lucru de la opt la sapte ore.
Ministrul Transporturilor, Miron Mitrea, le-a promis, vineri, sindicalistilor doar majorarea salariilor cu 12%, de la 1 martie, motivand ca pentru celelalte cereri sunt necesare o rectificare bugetara si alte discutii cu administratiile. Feroviarii au fost in greva de avertisment, timp de doua ore, pe 1 martie. Mediafax
-
Daniel Boangiu, CEO Smart ID: Anul 2026 a fost primul după mulți ani în care s-a simțit o presiune pe bugete. Este nevoie de decizii care să crească încrederea consumatorilor(auxiliar) · 13 noiembrie 2026
-
Urmăriți ZF Deschiderea de Astăzi, 13 noiembrie: Adrian Codirlașu, profesor universitar și președinte CFA România, despre recesiune, taxe mai mari în 2027 după dispariția banilor din PNRR și de ce bursa e decuplată de economieZF Deschiderea de astăzi · 13 noiembrie 2026
-
Prețurile la energie ucid economia: Inflația a crescut la 7% în octombrie și nu există o schemă de compensare a prețurilor la energie și pentru consumatorii industrialiEveniment · 13 noiembrie 2026