FESTIVAL / Mașinile de cusut ale cântăreților

Sală in așteptare, gălăgioasă. Lieven se ridică in picioare, privește scurt, dar tăios, apoi se- ntoarce hotărât, se așază brusc pe spate și-ncepe să-și impingă iute trupul cu picioarele pe culoarul ingust dintre scaune. Alunecă repede și, in câteva secunde, este la capătul celălalt. Pentru unii, poetul a dispărut. Eroare.

  Se ridică brusc. Nimeni nu mai scoate nici un sunet. Toate privirile sunt indreptate asupra lui. Acum spune poezia. Gestul acrobatic de dinainte face insă parte integrantă din ea. Este un performance poetic, care a debutat fără nici un cuvânt, doar prin gestica trupului. Lieven Vercauteren din Belgia incepe poezia in limbaj de copil, gângurind cuvinte, pline de greșeli, pentru că un copil nu știe să-și aleagă totdeauna cuvintele corect. Jocul cu propriul trup ne-a introdus in spiritul poeziei. Si sala de conferințe a Bibliotecii județene “V.A. Urechia” din Galați a prins poezia-joc din zbor. Toți participanții au devenit, pentru o clipă, acel copil gata să se așeze pe spate și să se impingă cu picioarele in fața oricui, fără să le fie rușine. Si să râdă pe deasupra. O scenă din cadrul Festivalului Internațional Serile de poezie ale Revistei Antares, desfășurată la Galați și Brăila, și care a ajuns la a XI-a ediție in acest an, prin osârdia neobositului poet Corneliu Antoniu. Prea adesea poeții sau poetele de la noi bolborosesc abia auzit propriile poezii, mulți ascultători fiind luați prin surprindere când se sfârșește respectiva poezie. O astfel de recitare nu ajută nici poetului, nici potențialului cititor al poemelor. Nici cealaltă extremă – excesul de interpretare, mimica exacerbată – nu aduce beneficii actului poetic. Nu se poate ascunde lipsa unui filon liric sau a unei voci poetice autentice prin excesul de ritm, de mimică. Apelul la muzică nu poate ascunde lipsa mesajului, a mizei poetice.  O altă mostră de performance poetic ne-a dat-o grupul de poeți flamanzi invitați la Galați, intr-una dintre sălile Muzeului de Arte Vizuale. Grupul de poeți și muzicieni flamanzi ai artiestencollectiefJA!, alcătuit din Philip Meersman, Lieven Vercauteren, Jasoro, Pisteffo și Dirk Elst, a pus la cale un original scenariu poetic al icoanelor poeziei flamande moderne, din care n-au lipsit Maurice Maeterlinck, Paul Van Ostayen sau Herman de Coninck. Pisteffo șade pe un taburet, ciupind coardele chitarei, aparent absent, și producând o muzică de excepție, oprit din când in când de megafonul lui Jasoro, care subliniază versuri importante, iar Philip merge in mijlocul publicului, modulându-și vocea de la tenor la bas, cu ochii ațintiți asupra ascultătorilor, iar in acest timp este acompaniat de către Dirk Elst la pian și percuție, instrumentele fiind atașate de gambele picioarelor sale. Dirk invârtește o impletitură de plastic care, dacă nu luminează in semiintuneric, cu siguranță scoate un sunet albastru și mistic, ce ne poartă mai degrabă către dervișii dansând. Cei cinci poeți-actori flamanzi se așază intr-un șir și ne infățișează, in final, felul cum trebuie să arate mașinile de cusut ale cântăreților, un celebru poem al lui Paul van Ostayen. Așa, stând pe scena muzeului gălățean, ai impresia că au incercat să materializeze acea idee, la optzeci de ani după ce poetul experimentalist flamand a pus-o pe hârtie. Văzându-i acolo, fiecare cu arsenalul său, corpul, chitara, megafonul, pianul și instrumentele de percuție, vocile inconfundabile, chiar vezi cum sunt cu adevărat mașinile de cusut ale cântăreților.