Versiunea completă
Ziarul de Duminică

Fețe care ucid – o interpretare plastică a crimei

Inițiată și organizată din anul 2002, Campania Națională „Artiștii pentru artiști” este un stimulator al solidarității de breaslă, un resort financiar pentru artiștii vârstnici cu probleme de sănătate și un semnal pentru public și autorități în legătură cu situația acestora și demnitatea lor.

Ziarul de Duminica · 14 martie 2011 · 14 min de citit

Artiști pentru artiști


Inițiată și organizată din anul 2002, Campania Națională “Artiștii pentru artiști” este un stimulator al solidarității de breaslă, un resort financiar pentru artiștii vârstnici cu probleme de sănătate și un semnal pentru public și autorități în legătură cu situația acestora și demnitatea lor.

În fiecare an punctul culminant al Campaniei este un spectacol de caritate oferit de mari artiști pentru mai vârstnicii colegi. Un semn de reverență și de neuitare.

Începând cu anul 2010 spectacolul de caritate din cadrul Campaniei are loc la Sala Mare a Teatrului Național din București, toate încasările fiind donate în Fondul de Solidaritate Teatrală

Beneficiarii sunt rezidenți în toată țara, artiști pensionari care au venituri mici și o sănătate precară. Selecția persoanelor ajutate se face pe baza unei cereri fundamentate printr-un dosar medical care conține actele medicale doveditoare ale stării de sănătate, talonul de pensie și recomandarea teatrului de proveniență. Dosarele sunt analizate de o comisie socială din care face parte și un doctor de medicină generală. Artiștii beneficiari ai acestor ajutoare financiare sunt pensionari cu vârste cuprinse între 60 și 90 de ani, mulți dintre ei neavând familie sau alt sprijin.

Anul acesta, în beneficiul campaniei “Artiști pentru artiști” se va juca spectacolul Desculț în parc, de Neil Simon (foto 1).

Distribuția: Ștefan Bănică, Oana Ioachim, George Mihăiță, Ileana Cernat, Bogdan Tudor. Regia: Ștefan Bănică

Spectacolul are loc luni, 28 martie, ora 19.30 la Teatrul Național București, Sala Mare.

Biletele se găsesc la: Teatrul Național București, Teatrul de Operetă “Ion Dacian”, Teatrul Nottara, Magazinul Muzica, Sala Palatului și pe site-urile: www.biletedelatati.ro, www.bilete.ro și www.blt.ro.


Violoncelistul Mario Brunello vine la București!

Invitat de Festivalul Internațional “George Enescu”, violoncelistul Mario Brunello (foto 2) va concerta la București, în cadrul seriei de concerte WORLD MUSIC, sâmbătă 17 septembrie 2011, ora 19.00 la Sala “Mihail Jora” a Societății Române de Radiodifuziune.

Mario Brunello a lucrat cu mari dirijori ai lumii și mari orchestre, printre care: Claudio ABBADO/ Mahler Chamber Orchestra – Lucerne Festival Orchestra-Simon Bolivar Orchestra, Yuri TEMIRKANOV/ BBC Symphony Orchestra, Valery GERGIEV / Mariinsky Theatre Orchestra- Rotterdam Philharmonic – London Symphony, Riccardo MUTI /Filarmonica della Scala, Riccardo CHAILLY/ Philadelphia Orchestra, Roberto ABBADO / Filarmonica della Scala.

Pe 2 martie 2011, Mario Brunello a concertat la Barbican, sub bagheta dirijorului Valery Gergiev, împreună cu London Symphony Orchestra. Cu această ocazie criticul muzical Michael Church de la The Indeopendent a scris despre interpretarea lui Brunello a Concertului pentru violoncel nr. 2 de Shostakovich că a fost “revelatoare”. “Mario Brunello nu este foarte cunoscut în Marea Britanie, dar ar trebui să fie. Compus pe vremea când Shostakovich începea să cedeze în fața problemelor de sănătate și depresie, concertul este dificil, dar căutând printre sfaturile lui Mstislav Rostropovich, Brunello a găsit o cheie pentru misterele operei, fapt ce i-a permis să scoată în evidență calitățile lirice și eroice, conducând astfel orchestra cu un ton nobil. Solo-ul – Sarabanda de Bach – a fost glorios.”

Programul complet al seriei WORLD MUSIC din cadrul Festivalului și Concursului Internațional George Enescu îl puteți găsi la www.festivalenescu.ro.

Nu uitați: din 15 martie se pun în vânzare abonamentele.



Impresioneaz-o pe Coana Mare și Hollywood Multiplex te premiază

Ești un talent, dar nimeni nu a observat încă? Ai chemare artistică? Ai urmat sau nu o școală de arte?

Nu contează studiile sau experiența, contează doar ce poți demonstra.

Intră, între 4 martie și 4 aprilie, pe http://www.hmultiplex.ro/concurs/bigmomma și descrie-ți talentul. Hollywood Multiplex îl va lua în considerare. Dacă ești la fel de talentat că și Turner și mai ales dacă reușești s-o uimești pe Coana Mare, Hollywood Multiplex te premiază cu o consolă Nintendo Wii Sports Resort & Wii Motion Plus (foto 3).

În regia lui John Whitesell și avându-i în distribuție pe: Martin Lawrence, Brandon Jackson, Jessica Lucas și Ana Ortiz, cea de-a treia parte a comediei Coana Mare – Așa tată, așa fiu / Big Mommas – Like Father Like Son îl readuce pe marile ecrane pe bine-cunoscutul agent FBI, Malcolm Turner, care obișnuiește să se deghizeze într-o femeie corpolentă și simpatică pentru a-și soluționa cazurile și a învinge vigilența infractorilor. Numai că, de această dată, Malcom este însoțit de fiul său vitreg, Trent. Tot deghizat și pus pe șotii.


Mere roșii de Alexandru Tatos la “Cinemateca Românească”

Institutul Cultural Român din Londra a organizat pe 10 martie proiecția filmului Mere roșii (1976) de Alexandru Tatos la Institutul Cultural Român din Londra. Din distribuție fac parte actorii Mircea Diaconu, Ernest Maftei, Ion Cojar, Emilia Dobrin, Mitică Popescu, Carmen Galin și Florin Zamfirescu.

Desfășurat la sediul Institutului din 1 Belgrave Square, “Cinemateca românească” prezintă cinefililor londonezi cele mai importante creații românești din toate timpurile, fiind menit să transforme sediul într-una dintre destinațiile culturale permanente din Londra.

Mere roșii (foto 4), filmul de debut al regizorului de teatru Alexandru Tatos, spune povestea unui tânar medic chirurg, excelent profesionist, inflexibil cu respectarea normelor morale, care duce o luptă permanentă cu ignoranța semenilor săi și cu obtuzitatea administrației spitalului. Deosebita interpretare a lui Mircea Diaconu în rolul principal i-a adus acestuia o binemeritată consacrare atât în teatru cât și în cinematografie.

Până în luna iulie, “Cinemateca” va aduce la Londra următoarele producții: E pericoloso sporgersi (r. Nae Caranfil, 1993), De ce trag clopotele, Mitică? (r. Lucian Pintilie, 1981), O lumină la etajul X (r. Malvina Urșianu, 1984), Marfa și banii (r. Cristi Puiu, 2001).

“Cinemateca Româneasca” este un proiect organizat în parteneriat cu Centrul Național al Cinematografiei din România.



Criminali feroce prinși în ramă la Anaid Art Gallery

Prima expoziție personală a lui Remus Grecu, artist român care trăiește și lucrează în Stockholm, Suedia, aduce în fața publicului o serie de portrete ce sondează psihologia criminalului.

Vernisajul expoziției “Silent Faces” (foto 5) a avut loc joi, 10 martie, ora 19.30, la Anaid Art Gallery din București (curator Diana Dochia). Publicul va putea viziona expoziția în perioada 10 martie – 2 aprilie 2011.

Crima, păcat capital, devine în cadrul expoziției “Silent Faces” un pretext și totodată o încercare de a pătrunde în psihologia asasinului. Ce îl determină pe acesta să ucidă? De ce comite păcatul capital? Este nebunie, instinct animal, dorință de putere?

Expoziția “Silent Faces” nu judecă și nu dă verdicte. Ea oferă publicului o serie de desene mute, pe fondul unui mediu ostil, în care privitorul este cel ce trebuie să-și pună întrebări și să găsească răspunsuri.

“Silent Faces” e o expoziție în cadrul căreia se regăsesc portretele celor mai feroce criminali din lume.

Anaid Art Gallery vă invită să faceți o incursiune în arta contemporană de luni până vineri între orele 11:00 – 19:00, sâmbăta între orele 10:00 – 18:00.


Premiile Observator cultural, ediția a V-a

În pofida crizei, 2010 a fost un an foarte bun pentru literatura română. Multe edituri au mizat pe literatura română, fapt ce a fost benefic pentru întreaga piață editorială. În ultimele două săptămîni, redactori și colaboratori ai revistei noastre au votat, avînd în față o listă cuprinzătoare de cărți, nominalizările pentru “Premiile revistei Observator cultural“, la categoriile “Proză”, “Poezie”, “Critică/Istorie literară/Teorie literară”, “Eseu/Memorialistică/Publicistică” și “Debut”. Va fi oferit, de asemenea, Premiul Cititorilor, în urma voturilor exprimate pe site (www.observatorcultural.ro). Ca în fiecare an, va fi decernat și Premiul “Gheorghe Crăciun” pentru Opera Omnia.

Luni, 28 martie 2011, la “Gala Premiilor Observator cultural“, ce va avea loc la Teatrul Odeon, de la ora 19.00, se vor alege premianții de la fiecare categorie.

Gala va fi prezentată de Marius Manole, actor la Teatrul Național “I.L. Caragiale” din București, iar momentele muzicale vor fi asigurate de Irina Sârbu (voce), Dan Ioniță (saxofon) și Puiu Pascu (pian).

Cărțile nominalizate, cele care au întrunit cel mai mare punctaj, sunt:

Proză

Gabriela Adameșteanu, Provizorat, Editura Polirom

Nichita Danilov, Ambasadorul invizibil, Editura Polirom

Ioan Groșan, Un om din Est, Editura Tracus Arte

Marin Mălaicu-Hondrari, Apropierea, Editura Cartea Românească

Radu Mareș, Cînd ne vom întoarce, Editura Limes

Ovidiu Nimigean, Rădăcina de bucsau, Editura Polirom

Constantin Stan, Gde Buharest, Editura Charmides

Poezie

Mircea Cărtărescu, nimic. Poeme (1988-1992), Editura Humanitas

Teodor Dună, de-a viul, Editura Cartea Românească

Ion Mureșan, cartea Alcool, Editura Charmides

Liviu Ioan Stoiciu, Pe prag (Vale-Deal), Editura Cartea Românească

Radu Vancu, Sebastian în vis, Editura Tracus Arte

Critică/ Istorie literară/ Teorie literară

Corina Ciocârlie, În căutarea centrului pierdut, Editura Art

Virgil Podoabă, Secvența inflamată. Critică și creație conceptuală la Mircea Martin, Editura Paralela 45

Ion Pop, Din avangardă spre ariergardă, Editura Vinea

Cornel Ungureanu, Șantier 2. Un itinerar în căutarea lui Mircea Eliade, Editura Cartea Românească

Mihail Vakulovski, Portret de grup cu Generația ’80. Poezia, Editura Tracus Arte

Eseu/ Memorialistică/ Publicistică

Livius Ciocârlie, Cu fața la perete, Editura Cartea Românească

Andrei Oișteanu, Narcotice în cultura română. Istorie, religie și literatură, Editura Polirom

Ioana Pârvulescu, Cartea întrebărilor, Editura Humanitas

Doina Uricariu, Maxilarul inferior, Editura Polirom

Ion Vianu, Amor intellectualis. Romanul unei educații, Editura Polirom

Debut

val chimic, umilirea animalelor, Casa de pariuri literare (poezie)

Raluca Dună, Eu, Autorul. Reprezentări auctoriale în literatură și pictură. Din Antichitate pînă în Renaștere, Editura Tracus Arte (teorie literară)

m. Duțescu, și toată bucuria acelor ani triști, Editura Cartea Românească (poezie)

Maria-Paula Erizanu, Aceasta e prima mea revoluție. Furați-mi-o, Editura Cartier (eseu)

Anca Hațiegan, Cărțile omului dublu. Teatralitate și roman în regimul comunist, Editura Limes (critică)

Redactori și colaboratori ai revistei Observator cultural, care au votat nominalizările:

Liviu Antonesei; Șerban Axinte; Bianca Burța-Cernat; Paul Cernat; Bogdan Crețu; Adina Dinițoiu; Caius Dobrescu; Silvia Dumitrache; Raluca Dună; Cezar Gheorghe; Bedros Horasangian; Carmen Mușat; Antonio Patraș; Dana Pîrvan-Jenaru; Iulia Popovici; Andreea Răsuceanu; Ovidiu Șimonca;un cristian

La cele cinci categorii, fiecare dintre cei enumerați mai sus au alcătuit un Top 10, acordînd cărților puncte de la 10 la 1.



Nigerianul Nduka face performance în Green Hours

Green Hours Jazz Café, din Calea Victoriei nr. 120, prezintă marți, 22 martie, orele 18.00, performance-ul “eel on a rock/ un țipar pe-o stâncă”, în limbile engleză, română și igbo, în cadrul programului “avangardă/ experimental/ green hours”.

Poetul nigerian Uche Nduka (foto 6) va apărea alături de chitaristul și compozitorul Valentin Leonat. Le va sări în ajutor cu traduceri românul Peter Sragher.

Uche Nduka a fost lector de literatura africană la Universitatea din Bremen și a locuit și creat de asemenea în Olanda. Actualmente locuiește și lucrează la New York. Interpret al unor melodii în limba sa maternă, igbo, una dintre cele mai importante din cele 51 de limbi care se vorbesc în Nigeria.

Uche Nduka se numără printre poeții nigerieni de forță, pentru care cuvântul nu este un experiment, ci creează o lume nouă, pe măsura gândurilor și simțămintelor autorului.


Robert De Niro merge Dincolo de Limite

Bradley Cooper revine pe marile ecrane intr-un action thriller captivant, Dincolo de limite, in care joaca in premiera alaturi de Robert De Niro (foto 7, 8) legendarul actor care l-a inspirat sa isi aleaga aceasta meserie. Dincolo de limite poate fi vizionat din 18 martie, in cinematografele: Hollywood Multiplex (Bucuresti si Oradea), CinemaPRO, Movieplex, Odeon Cineplex (Cluj), The Light Cinema, Cityplex (Constanta) si in reteaua Cinema City (Cotroceni, Sun Plaza, Cluj, Arad, Baia Mare, Timisoara, Bacau, Iasi, Pitesti).

In ciuda relatiei incordate a personajelor din film, experienta de a lucra alaturi de idolul sau a fost un vis devenit realitate pentru Cooper, acesta declarand ca: ,,Robert De Niro reprezinta motivul pentru care am devenit actor. Nu m-am simtit deloc intimidat de el pe platoul de filmare, pentru mine a fost fascinant sa vad cu cata usurinta joaca. Si in momentul in care lucrez cu un actor atat de bun, munca mea devine extrem de simpla, nu trebuie decat sa reactionez la replicile lui.”

Bazat pe romanul de succes al lui Alan Glynn – The Dark Fields, Dincolo de limite dezvaluie povestea lui Eddie Mora (Bradley Cooper), un scriitor ratat, obisnuit sa isi contempleze in fiecare zi esecul. Din ziua in care iubita ii da papucii, faptul ca nu are niciun viitor devine o certitudine. Insa, lucrurile iau o intorsatura neasteptata atunci cand un vechi prieten ii ofera un drog sintetic – NZT. Orice om normal isi foloseste doar 20% din capacitatea creierului, dar substanta experimentala ii permite lui Eddie sa il foloseasca 100%. Dintr-o data i se deschide apetitul pentru cultura, reuseste sa isi scrie cartea in doar 4 zile si matematica devine un hobby folositor. Toate lucrurile pe care le-a auzit sau le-a citit, informatiile pe care le-a acumulat in timp prind contur si incep instantaneu sa se organizeze in mintea sa.

Cu o noua perspectiva asupra vietii si abilitati iesite din comun, Eddie ajunge repede expert al speculatiilor financiare si ii atrage astfel atentia lui Carl Van Loon (Robert De Niro), unul dintre cei mai puternici oameni de afaceri. Dar spre ghinionul lui, mogulul nu il vede decat ca pe o metoda usoara de a face miliarde de dolari fara efort. In scurt timp, succesul fulminant al lui Eddie se transforma intr-o lupta pentru supravietuire, secretul metamorfozei iese la suprafata si asasinii pusi pe urmele lui nu mai reprezinta singura amenintare.

Odata cu premiera filmului Dincolo de limite, MediaPro Distribution da startul unui nou concurs: Cum ar fi daca o pastila te-ar ajuta sa iti folosesti 100% din creier? Sa devii peste noapte un geniu si sa castigi mai mult decat ai visat? Cumpara-ti bilet la film si trimite pana pe 10 aprilie raspunsul tau insotit de datele personale complete pe adresa concurs@mediaprodistribution.ro. Pastreaza biletul pentru validare! Cel mai creativ raspuns va fi premiat cu 1.000 de euro! Detaliile si regulamentul concursului pot fi obtinute la casele de bilete si pe site-urile cinematografelor participante.


Ion Besoiu – Premiul Gopo 2011 pentru Întreaga Carieră


Unul dintre cei mai apreciați actori români ai ultimelor decenii, Ion Besoiu (foto 9), va fi recompensat cu Premiul Gopo pentru Întreaga Carieră în cadrul celei de-a cincea ediții a Galei Premiilor Gopo, programate pe 28 martie la București. Unul dintre cele mai importante trofee din palmaresul Premiilor, acesta a fost acordat la edițiile precedente altor trei actori emblematici pentru filmul românesc: Draga Olteanu-Matei, Marin Moraru și Jean Constantin.

Născut pe 11 martie 1931 la Sibiu, Ion Besoiu a absolvit cursurile Academiei de Teatru și Muzică din orașul natal. Are o carieră impresionantă, ce se desfășoară pe parcursul a peste 50 de ani, perioadă în care a încântat publicul cu roluri memorabile în peste 100 de producții cinematografice și TV precum și în piese de teatru.

Printre titlurile care l-au propulsat pe Ion Besoiu în rândul celor mai talentați și iubiți actori români ai generației sale se numără Furtuna (r. Andrei Blaier, Sinișa Ivetici); Neamul Șoimăreștilor (r. Mircea Drăgan); Haiducii (r. Dinu Cocea); Răscoala (r. Mircea Mureșan), recompensat la Cannes în 1966 cu Premiul pentru Debut; Mihai Viteazul (r. Sergiu Nicolaescu); Ciprian Porumbescu (r. Gheorghe Vitanidis), sau celebra serie Toate pânzele sus (r. Mircea Mureșan), în care are ca parteneri actori precum Ilarion Ciobanu și Jean Constantin.

Cariera lui Ion Besoiu în film cuprinde colaborări cu regizori importanți, precum Mircea Mureșan, Mircea Drăgan, Sergiu Nicolaescu, Mircea Daneliuc sau Gheorghe Vitanidis. Talentul și devotamentul marelui actor au fost răsplătite de-a lungul timpului cu un Premiu de Excelență al Cinematografiei Române (2002), precum și cu Premiul UNITER pentru întreaga activitate. De asemenea, în 2001, Ion Besoiu a fost declarat cetățean de onoare al orașului Sibiu.

Printre cele mai recente producții în care Ion Besoiu poate fi văzut se numără debutul regizoral al lui Fanny Ardant, Cenușă și sânge, în care joacă alături de Olga Tudorache, dar și controversata peliculă a lui Bobby Păunescu, Francesca.

De asemenea, spectatorii români îl vor putea revedea pe actor în mult așteptatul film regizat de Cătălin Mitulescu, Loverboy, aflat, în prezent, în post-producție.

Cea de-a cincea ediție a Galei Premiilor Gopo va avea loc pe 28 martie 2011 și va fi transmisă în direct și în exclusivitate la TV de ProCinema, începând cu ora 19:00 (covorul roșu), iar românii de pretutindeni o vor putea urmări înregistrat la ProTV Internațional, pe 30 și 31 martie, de la ora 20:30. Gala va putea fi urmărită și online, pe www.premiilegopo.ro și www.procinema.ro, dar și pe cea mai mare mediafațadă din România, Cocor Media Channel, începând de la aceeași oră cu transmisiunea ProCinema.

Citește și