Versiunea completă
Business Internaţional

Fiat ajunge in situatia de a vinde si actiuni

Grupul Fiat va ajunge probabil la o vanzare de actiuni, chiar si dupa ce a vandut active in valoare de 5 mld. euro, pentru a salva divizia auto, au afirmat surse din interiorul companie, citate de Bloomberg.com.Este posibil ca Fiat sa incerce sa stranga pana la 2 mld

Raluca Mirescu · 14 aprilie 2003 · 1 min de citit

Grupul Fiat va ajunge probabil la o vanzare de actiuni, chiar si dupa ce a vandut active in valoare de 5 mld. euro, pentru a salva divizia auto, au afirmat surse din interiorul companie, citate de Bloomberg.com.
Este posibil ca Fiat sa incerce sa stranga pana la 2 mld. de euro in acest an oferind actiuni celor care sunt deja actionari. Fiat va avea nevoie de bani pentru a reduce volumul datoriilo si pentru finantarea anuala de 2,5 mld. euro destinata noilor modele din 2004, dupa ce compania partenera General Motors, a refzat sa mai investeasca alti bani.
“Daca vor sa se puna pe picioare, au nevoie sa faca ceea ce nu au facut in trecut, Adica sa investeasca in tehnologie, sa descopere ceva nou si pentru asta au nevoie de bani”, a spus Massimo Nibbi, care participa la administrarea unor fonduri in valoare de 1,6 mld.$ la banca italiana Mediobanca.
Compania Fiat, care este controlata de catre familia Agnelli, incearca sa revina la profit dupa o pierdere record de 3,9 mld. euro inregistrata anul trecut. Tot in incercarea de a obtine noi fonduri, producatorul masinilor Fiat, Lancia si Alfa Romeo isi vinde divizia aviatica FiatAvio iar in luna matie si-a vandut compania de asigurari Toro Assicurazioni.
“Discutiile pe marginea unei cresteri a capitalului au atarnat greu asupra actiunilor deoarece ei nu vor putea sa faca aceasta majorare decat la un pret foarte mic”, a spus Stefano Fabiani de la fondul de investitii Zenit. “Daca perspectivele sectorului auto ar fi fost pozitive, era o ocazie valoroasa sa investesti intr-o companie in criza, insa lucrurile nu stau deloc asa”, a completat Fabiani.
Purtatorul de cuvant al Fiat a declarat ca nu s-a luat nici o decizie cu priire la o majorare a capitalului. raluca.mirescu@zf.ro

Citește și