FICTIUNE LA FEMININ / Sfidând și oameni și zei

Doris Lessing a primit Premiul Nobel în 2007, întorcând toate privirile spre o biografie emblematică pentru secolul nostru: s-a născut în Persia, a copilărit în Rhodesia de Sud, a urmat o școală catolică și, de la 15 ani, se educă singură, s-a stabilit apoi la Londra. Nu i-au lipsit experiențe de viață sau angajare în diferite cauze (comunism și feminism) și ele se regăsesc în opera ei ieșită din comun prin bogăție și diversitate.

“Al cincilea copil” dovedește ușurința scriitoarei de-a recicla formule epice deja consacrate și mai ales topirea lor într-o ficțiune saturată de semne de întrebare. Un roman concis, ce neliniștește progresiv, prin amestecul de satiră blândă la adresa clasei de mijloc engleze și a modului de viață tradițional, cu elemente de gotic și horror, presărat cu rămășițe mitice, topite subtil într-o tragedie ce pândește prin toate colțurile poveștii.

Romanul începe în buna tradiție a realismului britanic: David și Harriet se cunosc la o petrecere și imediat știu că se plac și mai ales că se potrivesc, așa că se căsătoresc repede, își găsesc casa visată, ca spațiu al unei fericiri domestice în care să se scalde împreună cu cei apropiați de sărbători. Amândoi își doresc o familie și mulți copii. În decurs de șase ani, Harriet naște patru copii, ea și David plănuiesc să ajungă la opt.

Al cincilea copil însă întrerupe șirul progeniturilor și viața tihnită a familiei, atmosfera de pace și bucuria sărbătorilor ce îi uneau pe soți. Un făt energic, terorizându-și mama prin durerile pe care i le provoacă, straniu când se naște, semănând cu un trol sau un pigmeu, o făptură venită parcă dintr-o eră străveche a pământului. Harriet refuză soluția care l-ar fi îndepărtat definitiv, nu-l lasă în sanatoriul ce administra tratamente ucigașe, iar prețul salvării copilului-monstru este destrămarea familiei.

Romanul are ton acid la adresa clasei de mijloc: Harriett își dorește o familie numeroasă și o casă mare plină de oaspeți, dar are nevoie de mama ei ca să reușească. David se vede silit să apeleze la tatăl său, din fericire înstărit, ca să-și achite datoriile ce se adună. Cei doi par mai curând niște copii mari ei înșiși, ușor iresponsabili, care ajung să se joace de-a familia fericită. Ben tulbură lumea lor ușor idilică, aduce necunoscutul și inexplicabilul dătător de fiori.

Satira se îmbină cu elemente de roman gotic: Ben, monstrul, îi terorizează prin prezența amenințătoare. Frații și surorile mai mari se aliază ca să reziste, apoi părăsesc casa, aleg să meargă la școli cu internat, iar în vacanțe preferă să locuiască la bunici și prieteni, așa că încăpătoarea casă rămâne pustie, ca o cochilie goală. Soții se înstrăinează unul de altul, pe când Ben își găsește locul într-un grup de rebeli tineri, care încalcă normele comune, și pleacă împreună cu ei.

Există spre finalul cărții o explicație propusă de Harriet pentru ceea ce li se întâmplă – o tragedie pentru că au sfidat oamenii și zeii: au vrut să se deosebească de semeni, alegând un mod de viață ce i-ar fi izolat sub clopotul de sticlă al fericirii domestice, și au îndrăznit să decidă ei înșiși, nu să aștepte o instanță supraumană să aleagă pentru ei. Problematica profundă a cărții o dau întrebările puse de Harriet legate de prezența monștrilor în codul genetic al omenirii, ca și reflecțiile privind familia, rolurile asumate de femeie și bărbat.

Juriul Nobel a prezentat-o pe Doris Lessing ca pe “o naratoare a experienței feminine, care, cu scepticism, ardoare și forță vizionară, a expus critic o civilizație divizată”. Romanul “Al cincilea copil” indică mai mult: îndrăzneala de a expune meditației o divizare mai gravă și prea puțin conștientizată, cea dintre bărbați și femei, ori a ființei umane înseși.

Doris Lessing, “Al cincilea copil”, traducere de Anca-Gabriela Sîrbu, Editura Polirom, 200 pag.

ELISABETA LĂSCONI. Eseist și critic literar. Absolventă a filologiei bucureștene (1980), doctorat susținut în 1998 cu o teză despre Sorin Titel, publicată în două cărți (“Oglinda lucioasă, oglinda aburită”, Ed. Amarcord, 2000; “Sorin Titel, Ciclul bănățean”, Ed. Univers, 2000).

Colaborări la revistele Adevărul literar și artistic, Caiete Critice, Cultura, România literară, Viața Românească.