Figurile domestice ale unei nomenclaturi apuse/ de Stelian Țurlea

Lavinia Betea
Povești din Cartierul Primăverii
Editura Curtea veche

Dialoguri despre fața nevăzută a puterii – așa s-ar putea numi
această carte de interviuri cărora li se adaugă trei documente
esențiale – “Scrisoarea deținutului politic Gheorghe Gheorghiu”,
“Testamentul lui Ștefan Foriș” și “Stenograma discuție dintre
Nicolae Ceaușescu și Mihail Gorbaciov din 4 decembrie 1989″.
Cartierul Primăverii s-a datorat Uzinei de Gaze și Electricitate
care l-a construit pentru funcționarii săi, în perioada
interbelică. După război, cartierul a devenit sediul demnitarilor
comuniști. Interviurile vorbesc despre toate lucrurile care au fost
“speciale” în Cartierul Primăverii – școli, policlinici, magazine
etc. – dar și despre aspecte ciudate – cum i-a confiscat Ceaușescu
soacră-sii țuica de Petrești, despre homosexualitatea lui
Ceaușescu, despre metamorfoza lui 23 August, despre copiii
Cominternului și multe altele. “Poveștile de viață din Primăverii
sunt o miniatură a elitelor României din ultimii 70 de ani” scrie
Lavinia Betea.
Descendenți ai membrilor de prim rang ai nomenclaturii
comuniste își retrăiesc momente ale copilăriei sau tinereții, în
preajma unor figuri pe care omul de rând nu le cunoaște decât din
portretele etalate la marile manifestații oficiale, sau din
tribunele congreselor, sau din manualele de istorie recentă. Ele se
numesc Gheorghiu-Dej, Ana Pauker, Pantelimon Bodnarenko, Paul
Niculescu-Mizil etc. Văzuți de aproape acești oameni sunt niște
tați, unchi, mătuși și bunici ca toți tații, unchii, mătușile și
bunicile. Cu atât mai tulburător efectul asupra celui care le-a
citit discursurile condamnând fără milă “dușmanul de clasă” sau
chiar a suferit consecințele acestui discurs.

Hedi Fried
A treia viață
Editura Vremea

Traducere de Daniela Ionescu. Fiică a unei
familii de intelectuali evrei din Sighet, Hédi Fried a fost
deportată la Auschwitz împreună cu întreaga familie, în perioada
ocupației maghiare a Ardealului de Nord. A supraviețuit, impreună
cu sora sa, și a ales să trăiască în Suedia. Istoria deportării ei
și cea a inserării dificile într-o noua societate au fost scrise în
două cărti, apărute deja în românește (“Frânturi dintr-o
viață. Drumul la și de la Auschwitz”și”Întoarcere
la viață”).
Într-un cuvânt înainte, autoarea explică de ce această a treia
carte – pentru că “trebuie să ne asigurăm că Holocaustul nu cade în
uitare”, pentru că “trebuie să învățăm din trecut”, pentru că
“Holocaustul nu privește numai milioane de evrei, țigani,
homosexuali, pe cei cu ideologii opoziționiste sau pe toți ceilalți
uciși în camerele de gazare”, pentru “reabilitatea
supraviețuitorilor”, “pentru a apăra democrația”. Ultimii
cincisprezece ani Hedi Fried a lucrat în calitate de psiholog cu
supraviețuitorii și cu copiii lor, dar și cu tineri suedezi.
Împărtășirea acestei experiențe este o datorie, susține ea.