Filmele de la Cannes vin la București
Peste 50 de lung și scurt metraje se vor regăsi anul acesta în programul Les Films de Cannes à Bucarest, în jur de 15 fiind premiere naționale ale unor filme din selecția oficială pe 2012 a Festivalului de la Cannes.
Peste 50 de lung și scurt metraje se vor regăsi anul acesta în programul Les Films de Cannes à Bucarest, în jur de 15 fiind premiere naționale ale unor filme din selecția oficială pe 2012 a Festivalului de la Cannes. Evenimentul se va deschide pe19 octombrie, la Cinema Studio, cu “7 Days in Havana”, un fascinant portret colectiv al Havanei de astăzi, semnat de șapte dintre cei mai în vogă cineaști ai momentului. “După dealuri”, în regia lui Cristian Mungiu, va închide cea de-a treia ediție, pe 25 octombrie.
Un excelent thriller cu Brad Pitt, experimentul bizar și captivant al regizorului Leos Carax și o comedie luminoasă despre un soț indecis sunt trei dintre cele peste 15 premiere cu care cea de-a treia ediție a evenimentului Les Films de Cannes à Bucarest își delectează spectatorii, la Cinema Studio și Cinema Elvira Popescu. Toate vin direct de la festivalul de pe Coasta de Azur și vor rula în premieră în România. Unul dintre cele mai așteptate filme ale anului, “Killing Them Softly“, în regia lui Andrew Dominik, îl are pe Brad Pitt cap de afiș, în rolul unui asasin plătit să răzbune un clan mafiot jefuit în timpul unei partide de poker de doi escroci mărunți care “nu știau în ce se bagă”. În tradiția lui “Goodfellas” și cu influențe din “Pulp Fiction” și “Fight Club”, filmul lui Andrew Dominik este adaptarea romanului “Cogan’s Trade” al lui George V. Higgins, publicat în 1974. Regizorul transferă însă acțiunea în 2008, pe fundalul crizei economice, care afectează și lumea subterană a mafiei.
Într-un cu totul alt registru, “Adieu Berthe ou l’enterrement de mémé“, de Bruno Podalydès, spune povestea unui farmacist prins între soția și amanta sa, incapabil să ia o decizie, căruia îi moare pe neașteptate bunica. Și cum nimic nu e simplu când vine vorba de familie, înmormântări și moșteniri, evenimentul îi va da peste cap și mai mult viața și așa agitată. Tandră, amuzantă și emoționantă, comedia a fost proiectată anul acesta în secțiunea Quinzaine des Réalisateurs și îi aduce împreună pe Valérie Lemercier, Denis Podalydès, Isabelle Candelier, Catherine Hiegel și Michel Vuillermoz.
-
Ar putea urma scăderi la pompă. Pentru prima dată de la începutul războiului din Iran, există mai mult petrol pe piața internațională decât cerere. „Semne timide de reechilibrare”Business Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Topul Celor mai admirați CEO din România ține mai mult de brandul companiei, de percepție și de marketingul fiecăruiaOpinii · 13 noiembrie 2026
-
Redifuzare ZF IT Generation. Start-up Update. Ce plan de creștere accelerată are platforma de monitorizare a brandurilor în AI, GEOflux.ai, pentru a accesa o finanțare anul viitor? De ce a decis echipa să extindă analizele pe noi modele, precum Claude sau Copilot? Detalii de la Robert Vija, cofondator, GEOflux.ai(auxiliar) · 13 noiembrie 2026