Filtre, reflectii, reflexii si speculatii

Galeria Carturesti a devenit pentru o vreme spatiul privilegiat in care, o data cu muzica si parfumul ceaiului, se infuzeaza in incapere o atmosfera aparte, un melanj de realitate si de vis recompus/descompus, provenind dintr-o suita de fotografii semnate Alex Leo Serban si intitulate cu schepsis Retro vizoare.

Asadar, ajungem din urma o privire aruncata inapoi. Lanseta aruncata in trecut, pescuire a clipei ce va incremeni in timp. De aici, nevoia privitorului de a construi in continuarea acestor clipe captive un viitor, sau de a afla pe care carare s-a ajuns aici – si nevoia de a le descalci, de a le despietri, de a patrunde in poveste. Prietenii au putut recunoaste, desigur, amprente ale trairilor, cunostintelor, valorilor unui om, si le-au putut insoti cu ale lor, sub forma literara. Textele rezultate nu insotesc cuminti imaginile si nu le clarifica. Imaginile se strecoara singure in text , se oglindesc in el anamorfotic, si, multumita relatiilor ambigue ce se formeaza intre ele, textele devin tot mai imaginare iar imaginilor li se ingroasa conturul livresc. Imaginile contin nevazutul, neverosimilul, surpriza, reflexia – reflectarea, iar textele sunt picturale si au fulguratia click-ului declansator. Focalizeaza pe o idee, pun sub lupa un detaliu sau panorameaza o intindere sufleteasca si sunt incercari de reconstituire a emotiei celui care a privit, a incadrat, a decupat si a selectat in timp momente de imobilitate vie, aflate pe taramul magic dintre fictiune si realitate.

Fotografiile lui Alex Leo Serban sunt cele ale unui artist – literat – critic de film -, trecute adica prin nenumarate filtre culturale si asigurand multiple surprize estetice.

Fotografiile lui Leo Serban “ni se intampla”. Ratiunea este doar filtrul initial, punctul de plecare. Detaliul se ridica singur la constiinta afectiva, iar suprafetele peste care joaca sensurile trimit inspre ceva aflat dincolo de granitele imaginii.

Reflectarea este unul dintre mijloacele care asigura derealizarea lumii si substituirea realitatii de catre fictiune. Sau tulburarea ei. Pe nebagate de seama, se petrece rasturnarea ordinii firesti a lucrurilor. O oglinda de apa capata articulari arhitecturale, o alta devine tablou renascentist, o alta este o imposibila fereastra – zid. O oglinda retrovizoare tine in captivitate un fragment de colonada. Pornim la o calatorie in Tara Oglinzilor, avand alaturi nu personajul, ci Autorul. O manusa aruncata pe apa – cu alte cuvinte o manusa aruncata privitorului, va ramane probabil sa pluteasca in amintire nedefinit.