Filtru diplomatic pentru vizele SUA
Washingtonul prevede ca circa 90% dintre solicitantii de viza pentru Statele Unite sa fie intervievati de diplomati, pentru ameliorarea controlului intrarilor pe teritoriul american si combaterii terorismului, au anuntat, la sfarsitul saptamanii, responsabili ai Departamentului de Stat, transmite AFP
Washingtonul prevede ca circa 90% dintre solicitantii de viza pentru Statele Unite sa fie intervievati de diplomati, pentru ameliorarea controlului intrarilor pe teritoriul american si combaterii terorismului, au anuntat, la sfarsitul saptamanii, responsabili ai Departamentului de Stat, transmite AFP. Cetatenii europeni nu ar trebui sa fie vizati de aceasta masura. Atribuirea vizelor de catre ambasadele si consulatele americane din lume va deveni mai complicata, astfel incat anumite categorii de persoane, printre care studentii sau oamenii de afaceri, se tem ca procesul va fi mult mai indelungat. “Teoretic, este o idee excelenta, dar in practica este altceva”, a recunoscut un responsabil al Departamentului de Stat, sub acoperirea anonimatului. Decizia de a inaspri conditiile de atribuire a vizelor este determinata de atentatele de la 11 septembrie 2001, soldate cu circa 3.000 de morti. Cei 19 teroristi, dintre care 15 de nationalitate saudita, au obtinut fara probleme viza de intrare pe teritoriul Statelor Unite si cel putin 13 dintre ei nu au fost interogati de serviciile consulare. Mediafax
-
Încă o relație iese la iveală în scandalul care l-a dat jos pe Jensen Huang și a zguduit acțiunile starului bursier: fostul CEO Nvidia ar fi avut o aventură și cu o a doua angajată, scrie Reuters. Congresul SUA vrea să-l audiezeBusiness Internaţional · 12 noiembrie 2026
-
Ediția 13 noiembrie 2026 epaper(auxiliar) · 12 noiembrie 2026
-
Agenția media United Media Services a obținut medalia Platinum EcoVadis și intră în top 1% dintre companiile evaluate la nivel globalZF 24 · 12 noiembrie 2026