Versiunea completă
Bănci și Asigurări

Finantele au inceput testele pentru emiterea de titluri de stat prin Bursa

Emiterea de titluri de stat prin oferte competitive si necompetitive atat pentru persoane juridice dar mai ales pentru persoanele fizice poate fi considerat, in opinia dealerilor, un test facut de Ministerul Finantelor inainte de lansarea de astfel de instrumente pe piata de capital undeva in aceasta primavara

Ionela Nuta · 12 ianuarie 2003 · 2 min de citit

Emiterea de titluri de stat prin oferte competitive si necompetitive atat pentru persoane juridice dar mai ales pentru persoanele fizice poate fi considerat, in opinia dealerilor, un test facut de Ministerul Finantelor inainte de lansarea de astfel de instrumente pe piata de capital undeva in aceasta primavara.
“Prin acest nou tip de emisiune se va vedea practic daca exista apetenta pentru aceste titluri de stat si apoi pentru tranzactionare pe bursa si din partea persoanelor fizice. Mai mult se va vedea exact cine cumpara aceste titluri si de aici se va putea trage o prima concluzie despre lichiditatea viitoare a acestei piete”, a comentat un dealer care opereaza pe piata monetara.
Enache Jiru, secretar de stat in Ministerul Finantelor, spunea la sfarsitul anului trecut ca cel mai probabil prima emisiune de titluri de stat prin intermediul BVB ar putea avea loc undeva in luna aprilie a acestui an.
“Incepand din ianuarie anul viitor, persoanele fizice vor avea acces la titlurile de stat emise pe piata interbancara, pentru inceput prin ordine necompetitive (randamentul nu poate fi negociat si reprezinta dobanda medie la care s-au adjudecat titlurile – nr.). Suma minima pe care o propunem este de 100 de milioane de lei, iar valoarea titlurilor achizitionate poate reprezenta doar multiplu de 100 de milioane lei”, a spus Jiru. Reprezentantul Finantelor apreciaza ca, de la prima emisiune de titluri din ianuarie, si pana la emisiunea de la bursa vor exista date suficiente referitoare la comportamentul cumparatorilor, astfel incat operatiunea sa fie un succes.
Pentru inceput, Ministerul Finantelor va lansa pe 29 ianuarie o emisiune de certificate de trezorerie cu discount pe termen de un an, in valoare de 1.500 de miliarde de lei, din care 10% vor putea fi cumparate prin asa-numitele oferte  necompetitive, atat din partea persoanelor fizice cat si a celor juridice. Certificatele din celelalte emisiuni programate vor putea fi cumparate, de asemenea, atat de persoane fizice cat si juridice, insa doar pe baza unor oferte competitive (concurentiale).
Prin oferta de cumparare competitiva participantul la licitatie indica, pe langa valoarea pe care vrea sa o adjudece, si pretul maxim (rata minima a dobanzii) pe care este dispus sa il plateasca. In schimb, oferta necompetitiva indica numai valoarea, fara pret. Investitorul care este acceptat cu o oferta necompetitiva are garantia executarii cu prioritate a ofertei sale. Daca ofertele necompetitive depasesc valoarea emisiunii de certificate, alocarea se face proportional, la dobanda medie a ofertelor competitive acceptate.

Citește și